Cand simti ca viata nu mai are sens fara el/ea…


Nu, nu e despre atunci cand ai fost parasit(a). E despre moarte. A trecut aproape o luna de la moartea unuia dintre amicii mei, timp in care m-am tot gandit la el, la familia lui si la mine, ca observator oarecum neutru si destul de putin implicat, incapabil sa inteleaga pe deplin drama prin care cei cu adevarat apropiati trec. In toata aceasta perioada am putut fi atent la nuante pe care le-am scapat si m-am tot gandit la ce as putea face eu pentru familia lui. In fine, ceea ce urmeaza nu tine de concluzii savante, ci sunt doar ganduri despre moarte si cateva „strategii” pentru a trece prin aceasta experienta a pierderii definitive a cuiva drag.

Admitem cu totii ca suntem muritori. E o platitudine asta, nu vreun secret al lui Polichinelle. Aceasta realitate nu este una diafana, ci una trista, tragica, un destin la care suntem condamnati inca de la inceput: ne nastem cu o condamnare la moarte in buzunar. Ne traim insa linistiti vietile pana cand „aflam” subit ceea ce stiam deja. Intelegem brusc ca suntem muritori. Si totusi, stiam acest lucru, ne era cunoscuta aceasta realitate, doar ca nu eram constienti de ea. Nici moartea celor dragi nu ne invata ceva ce nu stiam: ca oamenii sunt Continuă lectura

Anunțuri

Sansele iubirii


Ei, da, de multa vreme ma tot gandesc la asta. Nu c-as fi primul si nu c-as fi vreun intelept, da’ a venit vremea sa pun pe hartie ce mi-a tot trecut prin tartacuta. Am crescut fiind impresionat de tot felul de povesti sau tragedii romantice, cum ar fi Romeo si Julieta sau Madame Bovary. Cam toate povestile astea de iubirea aratau ce se intampla daca obiectul/subiectul iubirii dispare, daca iubirea moare, daca pasiunea se stinge. Emma Bovary vrea sa uite de banalitatea vietii ei printr-o serie de relatii adultere. Respinsa in final de iubitii ei, se sinucide. Romeo si Julieta se sinucid atunci cand realizeaza ca iubita/iubitul nu mai este.
Toti cei care au fost vreodata indragostiti par sa traiasca intr-o lume a lor care este guvernata de cateva repere:
– „suntem facuti unul pentru altul” (astfel crezand ca iubirea lor face parte dintr-un plan cosmic si e plasmuita inca de la facerea lumii)
– „esti de neinlocuit” (am ochi DOAR pentru tine, oricine altcineva nu ma atrage) – mergand pana la fuziune, atat de sudat pare a fi cuplul incat disparitia unui element echivaleaza cu prabusirea lumii intregi
– „te voi iubi pana la moarte” (pana la moartea cui?!)
– „iubirea noastra este unica” (desi cei doi repeta gesturi comune oricarei iubiri)
– „iubirea noastra poate trece peste toate obstacolele” (cei doi lupta impotriva oricarei opozitii pentru a-si salva iubirea).

Iubirea ideala este una totala, o iubire care cucereste, acapareaza, care nu face compromisuri si care este neconditionata. Indiferent de ce se intampla in afara relatiei, iubirea adevarata rezista. Crezul acesta romantic are un anume farmec, dar ideea ca pasiunea poate dura si-a pierdut din forta. De la Spinoza citire: emotiile apar atunci cand percepem o schimbare in situatia noastra. Si, pentru ca schimbarea nu poate tine la nesfarsit, iubirea pasionala dispare (zic unii ca nu dureaza mai mult de 2-5 ani).

Continuă lectura