De Craciun…


Nu stiu cat sunt de in masura pentru a scrie ceva legat de… Craciun. Motivele sunt multiple: n-am crezut niciodata in Mos Craciun / Mos Gerila, ma irita disperarea celor din jurul meu care se arunca in super/hypermarketuri ca lupul flamand in stana, nu suport cadorisirile cu ocazia asta, contrastul urias intre ieslea din Betleem si dezmatul culinar practicat de „credinciosi”. Si as mai putea insira vreo cateva. Cand eram copil sau adolescent, asociam perioada asta cu cadouri, bunici, familie, colinde, iesiri cu grupul de amici, bucurii facile. Sa tot fie vreo 15-16 ani de cand mi s-a schimbat paradigma si astept sa se duca mai repede zilele astea. Daca vreau sa petrec timp impreuna cu cineva, nu astept Craciunul. Daca vreau sa fac un cadou, la fel. Cant foarte des colinde, iar in masina am cateva albume cu cantece legate de aceasta sarbatoare (promit ca, intr-o zi, sa si inregistrez vreo cateva si sa le postez pe aici, ca tot zicea lumea ca am voce buna).

Si totusi, in seara aceasta ma simt intr-o dispozitie Continuă lectura

Amintiri din vremea mortii


Si piatra asta ma deranjeaza, si toate pietrele pe care le intalnesc pe drum ma incurca. Asa ca o sa le lovesc cu piciorul. Fara nicio grija, fara sa-mi pese de pantofii astia scumpi pe care-i port in picioare. Am dat bani pe ei? Si ce daca? Mai bine mergeam descult. Nu, nu ma descalt caci n-are niciun rost, macar sa ajung acasa. Sa ajung acasa si sa-i arunc. Oricum n-o sa-i mai pot purta vreodata, mi-ar fi rusine cu ei zdreliti in halul asta. De ce dracului o fi asa de frig in noaptea asta? Sa-mi trag mai bine haina pe mine. Sa ma gandesc de ce nu mi-am luat pardesiul. Ce prost am fost! Am plecat val-vartej de acolo, si cine stie ce furtuna am starnit in urma mea. Mi-am uitat si pardesiul. Vina ei, nu a mea. Ca n-am pus-o sa se imbete ca proasta si sa urle la mine ca sunt obligat sa stau pentru ca m-a platit. Jap, jap doua palme si gata!
Adio, circ! Adio, viata asta!
De n-ar fi atat de departe „acasa”. De n-ar fi atat de frig afara. De n-ar fi atatea pietre pe drum. Sa iau un taxi. Nu, sa merg pe jos. Macar afara sunt in siguranta. In casa as vedea prea multe. Pe tine, da, pe tine te-as vedea. Blestemata sa fii toata viata! Tu si surioara ta draga! Da, da, voi doua, Continuă lectura

Cand in jurul tau sunt DOAR prosti, tu ce esti?


„- L-am facut si pe fraierul asta!”

„-Bai, ma lasi? Ce sa faci cu prostul ala?”

„- Hai, lasa, ca e si aia… facuta gramada.”

Am intalnit oameni pentru care toti cei din jur sunt niste prosti, niste incapabili, niste insi care nu merita respect sau apreciere. Oameni pentru care cei din jur sunt doar niste obiecte de care se folosesc pentru a-si atinge scopurile, dupa care respectivii sunt dispensabili, pe dulcele nostru grai, buni de aruncat ca o masea stricata. Cum se vedea lumea prin ochii unui asemenea individ? Pai, simplu. Trebuie sa-si schimbe cartea de identitate, dar n-are chef sa stea la rand la fel cum stau ceilalti, ci suna pe cine trebuie si intra asa, pe sest, ca el n-are timp de asa ceva, el nu e fraier ca altii si n-are timp de pierdut acolo, ci la birou, fumand. Sau, atunci cand e in trafic, normal ca nu e prost – asa cum sunt ceilalti – sa astepte la trecerea la nivel cu cale ferata, ci depaseste intreaga coloana si intra in fata. Politistul care l-a oprit in trafic pentru ca a trecut pe rosu nu e deloc un om cu grijile si bucuriile sale, ci doar un tembel care vrea sa-i ia lui permisul si care mai are si tupeul sa stea fix in dupa coltul acelei intersectii. Reprezentantul unui potential client e un prost care merita Continuă lectura

In urma cu vreo 10 ani…


Textul ce urmeaza e scris acum vreo 10 ani cred. E uimitor cat de mult m-am schimbat de-atunci… Si nu in bine…

 

Stau uneori si ma intreb de ce visam cu ochii deschisi, gandind numai la lucruri care nu se vor intampla niciodata. De ce ne chinuim asa, singuri? Sau de ce studiem stelele, crezand ca acolo vom gasi raspunsuri la dilemele noastre de aici? Ma gandesc ca am ajuns poate sa traim mintindu-ne, fara sa ne mai pese ca ne omoram putin cate putin sufletul. Am ajuns sa dezvoltam stiinta de a rade atunci cand inima ne plange si sa ne cautam implinirea sufleteasca satisfacandu-ne cat mai multe dintre dorintele trupului. Am ajuns sa fim diferiti, la fel ca ceilalti – cum sunt de altfel toti oamenii de rand care se ascund. Zambim din ce in ce mai rece, ca nu cumva sa ne topim privirile de gheata. Si de la un timp am inceput sa inventam cuvinte fara sens, ca nu cumva sa ne mai intelegem gandurile. Privim in jur incercand sa ii vedem pe ceilalti si suntem din ce in ce mai mirati ca ne descoperim din ce in ce mai des pe noi in ei, cu tot ce avem mai rau, cu tot mai putina bunatate… Ne vindem tot mai ieftin iubirea, mai pe nimic, si apoi ne plangem saracia pe la colturi de inimi moarte, care nu mai simt, care nu mai bat… Am ajuns atat de saraci incat nu mai avem decat Continuă lectura

Sarbatoarea Craciunului?


E ajunul Craciunului (da, ziua aceea despre care multi crestini nu stiu mai nimic, cu atat mai mult despre faptul ca de fapt se bucura de o sarbatoare pagana). Chipurile ne apropiem de sarbatorirea unui eveniment ce avea sa schimbe cursul istoriei omenirii: nasterea Fiului lui Dumnezeu. Iisus, caci despre El este vorba, venit aici pentru a da marturie despre adevar, iubind pe oameni pana la capat, care capat a insemnat jertfirea de sine (deosebire importanta fata de celelalte religii in care jertfei i se ia viata, Iisus si-o da), exemplul suprem pentru multi din cei care au trecut prin viata. Si cum ne apropiem? In ce spirit? Pai, sa vedem, zice indiferentul religios din mine (azi am chef sa fiu afurisit!).

In traditia ortodoxa, pregatirea incepe cu postul. Super ideea asta ca, daca nu mananci anumite mancaruri, vei fi mult mai pregatit sa comunici cu divinitatea. Si, sa zicem ca ar fi adevarata, dar daca evitarea unor mancaruri da un boost serios relatiei cu Dumnezeu, n-ar fi oare normal ca stilul acesta de viata sa fie zilnic? Intreb si io. Da’-i trist ca lumea zice ca tine post si se infraneaza numai pentru ca, dupa ce se termina zilele astea rele, sa se napusteasca asupra halcilor de carne (in special din aia extrem de sanatoasa: de porc), prajiturilor, bauturii de parca toti ar fi condamnati la moarte si masa de Craciun (sau mesele din perioada asta a anului) ar fi ultima(ele). Cat despre post, ia uite ce zice tocmai Cel pentru care, chipurile, se tine postul:

„Oare aşa arată postul care-Mi este plăcut – o zi în care omul să se smerească pe sine, Continuă lectura

Eu si cu mine – despre singuratate


Sa tot fie de-atunci zece ani. Aveam chef sa dau reset vietii mele si cel mai bun lucru de care m-am socotit capabil a fost sa ma intorc la scoala. Asa ca am plecat de acasa, fara sa cer sfatul cuiva, m-am dus sa dau examen, am fost admis si, peste cateva saptamani eram deja in alt oras gata sa o iau de la zero. Plecasem fara niciun ban in buzunar, doar cu promisiunea unui serviciu. Mult sub standardul meu, mult sub ceea ce eram obisnuit sa am din punct de vedere financiar. Dar nu-mi pasa. Voiam doar sa o iau de la capat.

Lucram de la 9 la 17, iar seara fugeam la cursuri. Locuiam singur, intr-o camera dintr-un apartament al firmei la care eram angajat. Fara televizor, fara radio, fara calculator (pe care am reusit sa-l aduc abia dupa vreo luna si jumatate). Eram SINGUR. Cu adevarat singur. Nimeni nu ma stia si nu stiam pe nimeni. Cum a fost? Pai, ca si cum ti-ar fi foame intr-un loc in care a-ti fi foame e rusinos.   Bucuriile mele erau legate strict de scoala si de iesirile cu colegii si unul dintre profesori. Nimic insa din orasul acela nu era al meu. Niciun om nu-mi era cunoscut, toti imi erau straini.

Plecasem de acasa si refuzam constant aproape orice contact cu oameni, locuri Continuă lectura