N-a vrut decat sa te iubeasca…


Nu. Nu doar ea e vinovata. Stiu ca iti vine greu sa accepti, mai ales acum, cand totul e inca proaspat in inima si mintea ta si iti vine sa urli de nervi si, poate, sa te razbuni si tu, asa cum a facut-o ea.

Nu. Nu doar ea e vinovata. Aminteste-ti de toate zilele in care i-ai spus „Da”, ea lasand totul balta pentru a veni sa te vada, dupa care nu i-ai mai raspuns la telefon sau ti-ai cerut scuze spunand ca a intervenit ceva, desi acel „ceva” putea fi lejer amanat. Sau toate razgandirile tale.

Nu. Nu doar ea e vinovata. Cand a venit la tine cu un trandafir in dinti, dupa ce te asteptase ore in sir, pentru ca tu ii spusesesi ca ai treburi de facut, iti amintesti ce a gasit in casa ta? Iti amintesti ochii ei din seara aceea? Continuă lectura

Frica de intoleranta si esecul crestinismului


In vara anului trecut scriam un text despre ce ar trebui sa faca crestinismul pentru a redeveni autentic, sugerand, dupa cum spunea si parintele Scrima, reintoarcerea in catacombe. Evident, o reintoarcere figurata, pentru ca e greu de crezut ca acum, cel putin in lumea occidentala, care este campioana sustinerii libertatii de expresie (atat timp cat nu spui nimic despre evrei, homosexuali sau alte „categorii”), ar mai fi posibila repetarea istoriei. E greu de crezut, dar nu si imposibil de realizat (oamenii au foarte prostul obicei de a nu invata mai nimic din greselile trecutului).

Si, pentru ca in dialogurile purtate cu mine si cu alti interlocutori am tot ajuns la tema relevantei crestinismului in zilele noastre, la ce mai fac crestinii si la ce nu fac, revin acum cu cateva idei. Fac de la bun inceput cateva precizari:

– am fost educat intr-un spirit crestin, nu insa la modul habotnic

– imi e greu sa spun daca sunt sau nu credincios, mai degraba nu; sunt, oarecum, intre linii (nu intre a fi teist sau ateist – imi e oarecum imposibil sa nu cred ca exista Dumnezeu -, ci intre a asculta sau nu de ce spune Dumnezeu)

– dezavuez comportamentul celor care incearca sa combata tabara cealalta folosind argumente de tipul „om de paie”.

Vremea in care traim pretuieste enorm corectitudinea politica si pare sa puna un pret urias pe un slogan, cred eu, gaunos, anume „Nu-l deranja pe cel de langa tine!”. E, in fond, o diferenta uriasa intre a nu-l deranja pe langa tine (ceea ce impune o cenzura pornita din a te gandi la cum se simte celalalt, la valorile sale, iar teoria mintii, care se dezvolta in noi cam de pe la 5 ani, ne ajuta sa ne comportam asa. Posibil, totusi, sa deranjezi, dar sa faci un bine), a nu face altuia ceea ce tie nu iti place (cenzura ce are ca punct de pornire evaluarea lucrurilor care nu iti convin si evitarea infaptuirii lor in relatiile cu ceilalti si care poate crea probleme serioase pentru ca, poate, tu nu esti deranjat de anumite comportamente, dar altii sunt) si a face altora ceea ce ti-ar placea ca ei sa iti faca tie. A se observa ca, Continuă lectura

Amintiri din vremea mortii


Si piatra asta ma deranjeaza, si toate pietrele pe care le intalnesc pe drum ma incurca. Asa ca o sa le lovesc cu piciorul. Fara nicio grija, fara sa-mi pese de pantofii astia scumpi pe care-i port in picioare. Am dat bani pe ei? Si ce daca? Mai bine mergeam descult. Nu, nu ma descalt caci n-are niciun rost, macar sa ajung acasa. Sa ajung acasa si sa-i arunc. Oricum n-o sa-i mai pot purta vreodata, mi-ar fi rusine cu ei zdreliti in halul asta. De ce dracului o fi asa de frig in noaptea asta? Sa-mi trag mai bine haina pe mine. Sa ma gandesc de ce nu mi-am luat pardesiul. Ce prost am fost! Am plecat val-vartej de acolo, si cine stie ce furtuna am starnit in urma mea. Mi-am uitat si pardesiul. Vina ei, nu a mea. Ca n-am pus-o sa se imbete ca proasta si sa urle la mine ca sunt obligat sa stau pentru ca m-a platit. Jap, jap doua palme si gata!
Adio, circ! Adio, viata asta!
De n-ar fi atat de departe „acasa”. De n-ar fi atat de frig afara. De n-ar fi atatea pietre pe drum. Sa iau un taxi. Nu, sa merg pe jos. Macar afara sunt in siguranta. In casa as vedea prea multe. Pe tine, da, pe tine te-as vedea. Blestemata sa fii toata viata! Tu si surioara ta draga! Da, da, voi doua, Continuă lectura

In urma cu vreo 10 ani…


Textul ce urmeaza e scris acum vreo 10 ani cred. E uimitor cat de mult m-am schimbat de-atunci… Si nu in bine…

 

Stau uneori si ma intreb de ce visam cu ochii deschisi, gandind numai la lucruri care nu se vor intampla niciodata. De ce ne chinuim asa, singuri? Sau de ce studiem stelele, crezand ca acolo vom gasi raspunsuri la dilemele noastre de aici? Ma gandesc ca am ajuns poate sa traim mintindu-ne, fara sa ne mai pese ca ne omoram putin cate putin sufletul. Am ajuns sa dezvoltam stiinta de a rade atunci cand inima ne plange si sa ne cautam implinirea sufleteasca satisfacandu-ne cat mai multe dintre dorintele trupului. Am ajuns sa fim diferiti, la fel ca ceilalti – cum sunt de altfel toti oamenii de rand care se ascund. Zambim din ce in ce mai rece, ca nu cumva sa ne topim privirile de gheata. Si de la un timp am inceput sa inventam cuvinte fara sens, ca nu cumva sa ne mai intelegem gandurile. Privim in jur incercand sa ii vedem pe ceilalti si suntem din ce in ce mai mirati ca ne descoperim din ce in ce mai des pe noi in ei, cu tot ce avem mai rau, cu tot mai putina bunatate… Ne vindem tot mai ieftin iubirea, mai pe nimic, si apoi ne plangem saracia pe la colturi de inimi moarte, care nu mai simt, care nu mai bat… Am ajuns atat de saraci incat nu mai avem decat Continuă lectura

Regatele prostesti ale adultilor si lumea fascinanta a celor mici, a micilor printi si printese


Una dintre cele mai placute lecturi ale copilariei a fost scurta lucrare a lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Print. Cartea aceasta este una dintre cele mai cunoscute lucrari literare si se afla in topul celor mai vandute carti, fiind tiparita in peste 140 de milioane de exemplare. Pentru ca de ceva vreme ma tot bantuia un citat din cartea aceasta, am recitit-o. Daca la varsta inocenta a copilariei sau a copilariei inocente am socotit-o o povestioara draguta, care prezenta calatoria unui mic print prin Univers, acum, prin prisma anilor ce m-au trecut si prin care am trecut, perspectiva s-a schimbat. Intr-o lume impanzita de carti de auto-cunoastere, de manuale pentru o viata fericita, de tot felul de lucrari superficiale care abunda in platitudini, intr-o lume plina de oameni nefericiti care cumpara in nestire aceste carti, Micul Print este un veritabil manual de educatie.

index

Totul incepe cu o intamplare trista, al carei protagonist este un copil al carui desen nu era inteles de oamenii mari si seriosi si fusese sfatuit sa lase desenele si sa se ocupe de geografie, istorie, aritmetica si gramatica. Astfel, visul sau de a fi pictor Continuă lectura

Sansele iubirii


Ei, da, de multa vreme ma tot gandesc la asta. Nu c-as fi primul si nu c-as fi vreun intelept, da’ a venit vremea sa pun pe hartie ce mi-a tot trecut prin tartacuta. Am crescut fiind impresionat de tot felul de povesti sau tragedii romantice, cum ar fi Romeo si Julieta sau Madame Bovary. Cam toate povestile astea de iubirea aratau ce se intampla daca obiectul/subiectul iubirii dispare, daca iubirea moare, daca pasiunea se stinge. Emma Bovary vrea sa uite de banalitatea vietii ei printr-o serie de relatii adultere. Respinsa in final de iubitii ei, se sinucide. Romeo si Julieta se sinucid atunci cand realizeaza ca iubita/iubitul nu mai este.
Toti cei care au fost vreodata indragostiti par sa traiasca intr-o lume a lor care este guvernata de cateva repere:
– „suntem facuti unul pentru altul” (astfel crezand ca iubirea lor face parte dintr-un plan cosmic si e plasmuita inca de la facerea lumii)
– „esti de neinlocuit” (am ochi DOAR pentru tine, oricine altcineva nu ma atrage) – mergand pana la fuziune, atat de sudat pare a fi cuplul incat disparitia unui element echivaleaza cu prabusirea lumii intregi
– „te voi iubi pana la moarte” (pana la moartea cui?!)
– „iubirea noastra este unica” (desi cei doi repeta gesturi comune oricarei iubiri)
– „iubirea noastra poate trece peste toate obstacolele” (cei doi lupta impotriva oricarei opozitii pentru a-si salva iubirea).

Iubirea ideala este una totala, o iubire care cucereste, acapareaza, care nu face compromisuri si care este neconditionata. Indiferent de ce se intampla in afara relatiei, iubirea adevarata rezista. Crezul acesta romantic are un anume farmec, dar ideea ca pasiunea poate dura si-a pierdut din forta. De la Spinoza citire: emotiile apar atunci cand percepem o schimbare in situatia noastra. Si, pentru ca schimbarea nu poate tine la nesfarsit, iubirea pasionala dispare (zic unii ca nu dureaza mai mult de 2-5 ani).

Continuă lectura

O lume moare, o lume se naste…


Niciodata nu fusese atata agitatie in satul acela de munte, nici macar cand se organiza targul. In ziua aceea de vara, desi vremea era numai buna pentru stransul fanului, se parea ca toti satenii trebuia sa participe la evenimentul acela. Daca ar fi vrut cineva sa-i lase fara toata agoniseala, ar fi reusit cu usurinta: se aflau cu mic, cu mare in piata, lasandu-si de izbeliste gospodariile.

– L-a omorat? intreba o femeie pe o vecina a ei, in timp ce-si aranja basmaua. Zi, fa, l-a omorat?

– Taci, fa, taci! Nu stiu, ca si io am ajuns tot tarziu.

Printre injuraturile apasate ale celorlalti, prima isi facu loc cu coatele pana in fata: vedea perfect!

– Nemernicule, te omor, te omooooor ca m-ai nenorocit! racnea Vasile Fieraru’ ca un apucat si-l lovea cu piciorul pe tanarul pe care el si baietii lui il legasera de un stalp de lemn. Ionica al lui Argatu’ nu zicea nimic: era plin de sange si parea ca lesinase. Unul dintre baietii lui Vasile arunca o galeata cu apa pe el ca sa-si vina in simtiri. Continuă lectura