Frica de intoleranta si esecul crestinismului


In vara anului trecut scriam un text despre ce ar trebui sa faca crestinismul pentru a redeveni autentic, sugerand, dupa cum spunea si parintele Scrima, reintoarcerea in catacombe. Evident, o reintoarcere figurata, pentru ca e greu de crezut ca acum, cel putin in lumea occidentala, care este campioana sustinerii libertatii de expresie (atat timp cat nu spui nimic despre evrei, homosexuali sau alte „categorii”), ar mai fi posibila repetarea istoriei. E greu de crezut, dar nu si imposibil de realizat (oamenii au foarte prostul obicei de a nu invata mai nimic din greselile trecutului).

Si, pentru ca in dialogurile purtate cu mine si cu alti interlocutori am tot ajuns la tema relevantei crestinismului in zilele noastre, la ce mai fac crestinii si la ce nu fac, revin acum cu cateva idei. Fac de la bun inceput cateva precizari:

– am fost educat intr-un spirit crestin, nu insa la modul habotnic

– imi e greu sa spun daca sunt sau nu credincios, mai degraba nu; sunt, oarecum, intre linii (nu intre a fi teist sau ateist – imi e oarecum imposibil sa nu cred ca exista Dumnezeu -, ci intre a asculta sau nu de ce spune Dumnezeu)

– dezavuez comportamentul celor care incearca sa combata tabara cealalta folosind argumente de tipul „om de paie”.

Vremea in care traim pretuieste enorm corectitudinea politica si pare sa puna un pret urias pe un slogan, cred eu, gaunos, anume „Nu-l deranja pe cel de langa tine!”. E, in fond, o diferenta uriasa intre a nu-l deranja pe langa tine (ceea ce impune o cenzura pornita din a te gandi la cum se simte celalalt, la valorile sale, iar teoria mintii, care se dezvolta in noi cam de pe la 5 ani, ne ajuta sa ne comportam asa. Posibil, totusi, sa deranjezi, dar sa faci un bine), a nu face altuia ceea ce tie nu iti place (cenzura ce are ca punct de pornire evaluarea lucrurilor care nu iti convin si evitarea infaptuirii lor in relatiile cu ceilalti si care poate crea probleme serioase pentru ca, poate, tu nu esti deranjat de anumite comportamente, dar altii sunt) si a face altora ceea ce ti-ar placea ca ei sa iti faca tie. A se observa ca, Continuă lectura

Anunțuri

Regatele prostesti ale adultilor si lumea fascinanta a celor mici, a micilor printi si printese


Una dintre cele mai placute lecturi ale copilariei a fost scurta lucrare a lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Print. Cartea aceasta este una dintre cele mai cunoscute lucrari literare si se afla in topul celor mai vandute carti, fiind tiparita in peste 140 de milioane de exemplare. Pentru ca de ceva vreme ma tot bantuia un citat din cartea aceasta, am recitit-o. Daca la varsta inocenta a copilariei sau a copilariei inocente am socotit-o o povestioara draguta, care prezenta calatoria unui mic print prin Univers, acum, prin prisma anilor ce m-au trecut si prin care am trecut, perspectiva s-a schimbat. Intr-o lume impanzita de carti de auto-cunoastere, de manuale pentru o viata fericita, de tot felul de lucrari superficiale care abunda in platitudini, intr-o lume plina de oameni nefericiti care cumpara in nestire aceste carti, Micul Print este un veritabil manual de educatie.

index

Totul incepe cu o intamplare trista, al carei protagonist este un copil al carui desen nu era inteles de oamenii mari si seriosi si fusese sfatuit sa lase desenele si sa se ocupe de geografie, istorie, aritmetica si gramatica. Astfel, visul sau de a fi pictor Continuă lectura

Sarbatoarea Craciunului?


E ajunul Craciunului (da, ziua aceea despre care multi crestini nu stiu mai nimic, cu atat mai mult despre faptul ca de fapt se bucura de o sarbatoare pagana). Chipurile ne apropiem de sarbatorirea unui eveniment ce avea sa schimbe cursul istoriei omenirii: nasterea Fiului lui Dumnezeu. Iisus, caci despre El este vorba, venit aici pentru a da marturie despre adevar, iubind pe oameni pana la capat, care capat a insemnat jertfirea de sine (deosebire importanta fata de celelalte religii in care jertfei i se ia viata, Iisus si-o da), exemplul suprem pentru multi din cei care au trecut prin viata. Si cum ne apropiem? In ce spirit? Pai, sa vedem, zice indiferentul religios din mine (azi am chef sa fiu afurisit!).

In traditia ortodoxa, pregatirea incepe cu postul. Super ideea asta ca, daca nu mananci anumite mancaruri, vei fi mult mai pregatit sa comunici cu divinitatea. Si, sa zicem ca ar fi adevarata, dar daca evitarea unor mancaruri da un boost serios relatiei cu Dumnezeu, n-ar fi oare normal ca stilul acesta de viata sa fie zilnic? Intreb si io. Da’-i trist ca lumea zice ca tine post si se infraneaza numai pentru ca, dupa ce se termina zilele astea rele, sa se napusteasca asupra halcilor de carne (in special din aia extrem de sanatoasa: de porc), prajiturilor, bauturii de parca toti ar fi condamnati la moarte si masa de Craciun (sau mesele din perioada asta a anului) ar fi ultima(ele). Cat despre post, ia uite ce zice tocmai Cel pentru care, chipurile, se tine postul:

„Oare aşa arată postul care-Mi este plăcut – o zi în care omul să se smerească pe sine, Continuă lectura