Frica de intoleranta si esecul crestinismului


In vara anului trecut scriam un text despre ce ar trebui sa faca crestinismul pentru a redeveni autentic, sugerand, dupa cum spunea si parintele Scrima, reintoarcerea in catacombe. Evident, o reintoarcere figurata, pentru ca e greu de crezut ca acum, cel putin in lumea occidentala, care este campioana sustinerii libertatii de expresie (atat timp cat nu spui nimic despre evrei, homosexuali sau alte „categorii”), ar mai fi posibila repetarea istoriei. E greu de crezut, dar nu si imposibil de realizat (oamenii au foarte prostul obicei de a nu invata mai nimic din greselile trecutului).

Si, pentru ca in dialogurile purtate cu mine si cu alti interlocutori am tot ajuns la tema relevantei crestinismului in zilele noastre, la ce mai fac crestinii si la ce nu fac, revin acum cu cateva idei. Fac de la bun inceput cateva precizari:

– am fost educat intr-un spirit crestin, nu insa la modul habotnic

– imi e greu sa spun daca sunt sau nu credincios, mai degraba nu; sunt, oarecum, intre linii (nu intre a fi teist sau ateist – imi e oarecum imposibil sa nu cred ca exista Dumnezeu -, ci intre a asculta sau nu de ce spune Dumnezeu)

– dezavuez comportamentul celor care incearca sa combata tabara cealalta folosind argumente de tipul „om de paie”.

Vremea in care traim pretuieste enorm corectitudinea politica si pare sa puna un pret urias pe un slogan, cred eu, gaunos, anume „Nu-l deranja pe cel de langa tine!”. E, in fond, o diferenta uriasa intre a nu-l deranja pe langa tine (ceea ce impune o cenzura pornita din a te gandi la cum se simte celalalt, la valorile sale, iar teoria mintii, care se dezvolta in noi cam de pe la 5 ani, ne ajuta sa ne comportam asa. Posibil, totusi, sa deranjezi, dar sa faci un bine), a nu face altuia ceea ce tie nu iti place (cenzura ce are ca punct de pornire evaluarea lucrurilor care nu iti convin si evitarea infaptuirii lor in relatiile cu ceilalti si care poate crea probleme serioase pentru ca, poate, tu nu esti deranjat de anumite comportamente, dar altii sunt) si a face altora ceea ce ti-ar placea ca ei sa iti faca tie. A se observa ca, Continuă lectura

Anunțuri

De Craciun…


Nu stiu cat sunt de in masura pentru a scrie ceva legat de… Craciun. Motivele sunt multiple: n-am crezut niciodata in Mos Craciun / Mos Gerila, ma irita disperarea celor din jurul meu care se arunca in super/hypermarketuri ca lupul flamand in stana, nu suport cadorisirile cu ocazia asta, contrastul urias intre ieslea din Betleem si dezmatul culinar practicat de „credinciosi”. Si as mai putea insira vreo cateva. Cand eram copil sau adolescent, asociam perioada asta cu cadouri, bunici, familie, colinde, iesiri cu grupul de amici, bucurii facile. Sa tot fie vreo 15-16 ani de cand mi s-a schimbat paradigma si astept sa se duca mai repede zilele astea. Daca vreau sa petrec timp impreuna cu cineva, nu astept Craciunul. Daca vreau sa fac un cadou, la fel. Cant foarte des colinde, iar in masina am cateva albume cu cantece legate de aceasta sarbatoare (promit ca, intr-o zi, sa si inregistrez vreo cateva si sa le postez pe aici, ca tot zicea lumea ca am voce buna).

Si totusi, in seara aceasta ma simt intr-o dispozitie Continuă lectura

In urma cu vreo 10 ani…


Textul ce urmeaza e scris acum vreo 10 ani cred. E uimitor cat de mult m-am schimbat de-atunci… Si nu in bine…

 

Stau uneori si ma intreb de ce visam cu ochii deschisi, gandind numai la lucruri care nu se vor intampla niciodata. De ce ne chinuim asa, singuri? Sau de ce studiem stelele, crezand ca acolo vom gasi raspunsuri la dilemele noastre de aici? Ma gandesc ca am ajuns poate sa traim mintindu-ne, fara sa ne mai pese ca ne omoram putin cate putin sufletul. Am ajuns sa dezvoltam stiinta de a rade atunci cand inima ne plange si sa ne cautam implinirea sufleteasca satisfacandu-ne cat mai multe dintre dorintele trupului. Am ajuns sa fim diferiti, la fel ca ceilalti – cum sunt de altfel toti oamenii de rand care se ascund. Zambim din ce in ce mai rece, ca nu cumva sa ne topim privirile de gheata. Si de la un timp am inceput sa inventam cuvinte fara sens, ca nu cumva sa ne mai intelegem gandurile. Privim in jur incercand sa ii vedem pe ceilalti si suntem din ce in ce mai mirati ca ne descoperim din ce in ce mai des pe noi in ei, cu tot ce avem mai rau, cu tot mai putina bunatate… Ne vindem tot mai ieftin iubirea, mai pe nimic, si apoi ne plangem saracia pe la colturi de inimi moarte, care nu mai simt, care nu mai bat… Am ajuns atat de saraci incat nu mai avem decat Continuă lectura

Crestinismul, impins din nou in catacombe?


In urma cu doi ani, Parlamentul danez a adoptat, cu o larga majoritate, noua lege a casatoriilor intre persoanele homosexuale, lege care stipuleaza obligatia ca biserica sa oficieze casatorii homosexuale. Manu Sareen, ministrul danez al egalitatii de gen si cultelor, a numit acest vot ca fiind „istoric”. „Cred ca este foarte important sa oferim tuturor membrilor bisericii posibilitatea de a se casatori. Astazi, aceasta posibilitate apartine doar cuplurilor heterosexuale.” Potrivit legii, preotii pot refuza oficierea ceremoniei, dar episcopul local trebuie sa gaseasca un inlocuitor.

Din cate inteleg eu, obligatia apartine bisericii de stat, cea luterana. Totusi, nu-i ciudat cum Statul obliga o Biserica de Stat sa oficieze ceva ce contravine, in mod normal, doctrinei bisericii respective? Nu-i nepotrivit ca Statul sa legifereze moralitatea? Toata chestiunea asta ar trebui sa dea de gandit celor care sustin ca Statul si Biserica n-ar trebui sa fie separate. Pentru ca ei vor asta acum, cand Statul ar parea dispus sa impuna normele morale pe care ei le accepta, dar uite ca Statul poate sa faca si pe dos. E drept ca Danemarca e una dintre campioanele Continuă lectura

Noe


Mno, n-am avut de lucru si m-am dus ieri sa vad un film. Nu aveam prea multe optiuni, asa ca am ales sa vizionez Noe. Vazusem trailerul si mi se paruse un pic deplasat, dar am zis ca nu strica sa incerc.

Povestea din film e cam asa: Dumnezeu a creat Universul, a creat Pamantul, dar, in urma caderii protoparintilor, oamenii au inceput sa distruga creatia, facand din Pamant un loc dezolant. O mica parte dintre oameni, urmasii lui Set, aleg sa urmeze insa invataturile Creatorului si sa respecte mediul inconjurator, traind in armonie cu tot ce e in jurul lor, in vreme ce marea majoritate, reprezentata de urmasii lui Cain (autorul primei crime din istoria omenirii) alege sa praduiasca si sa distruga, socotind ca oamenii sunt stapanii lumii si pot dispune de ea asa cum doresc. In acest cadru ne apar copilul Noe si tatal sau Lameh care-i explica fiului sau cum stau lucrurile pe Pamant si ce datorie au ei. Numai ca povestea si ritualul ce urma sunt intrerupte de aparitia unui grup de „oameni” condusi de Tubal-Cain (singura referinta biblica apare in capitolul 4 din Geneza, Tubal-Cain fiind „fauritorul tuturor uneltelor de arama si de fier”, urmas al lui Cain), care il ucide pe Lameh (in textul sacru Lameh a mai trait dupa nasterea lui Noe inca 595 de ani!).

Copilul Noe fuge, timpul trece si-l vedem acum adult, casatorit si cu trei copii: Sem, Ham si Iafet, infruntand si el aceleasi provocari si incercand sa-si educe copiii in spiritul in care a fost si el educat. Noe are insa un vis care-l tulbura teribil: Pamantul va fi inundat de ape si toate fapturile vor muri, niciun om nu va mai ramane in viata. Socotind ca visul e de la Creator, dar neintelegand ce anume trebuie sa faca, hotaraste sa mearga impreuna cu familia lui la bunicul sau, batranul Metusala pentru a primi un raspuns. Pe drum ocolesc cetatile „oamenilor”, descopera o fost mina si acolo o fetita ranita grav pe care o iau cu ei, fiind nevoiti sa fuga pentru ca sunt zariti de o hoarda rebela si sa intre pe teritoriul „uriasilor” (Biblia face referire la ei, fara a-i descrie – teologii nu sunt inca lamuriti cine erau acestia) infatisati ca fiind niste creaturi ciudate din piatra. „Uriasii” sunt prezentati ca fiind ingeri care au ales sa-i ajute pe oameni dupa cadere, dezamagiti de modul in care oamenii au ales sa foloseasca ceea ce ei i-au invatat. In fine, ajunge Noe la bunicul sau care-i da o licoare interesanta, Noe o bea si viseaza solutia salvatoare: o arca. La plecare, primeste o samanta pe care o planteaza si ca din senin din samanta respectiva apare o intreaga padure, sursa de materia prima pentru salutara constructie ambitioasa. Uriasii se unesc iarasi cu oamenii in acest proiect maret de a salva partea nevinovata a creatiei (animalele, pasarile, insectele etc, numai oameni nu) si alaturi de cei sase oameni buni se pun pe treaba, timp in care creaturile purced catre arca.  Continuă lectura

O lume moare, o lume se naste…


Niciodata nu fusese atata agitatie in satul acela de munte, nici macar cand se organiza targul. In ziua aceea de vara, desi vremea era numai buna pentru stransul fanului, se parea ca toti satenii trebuia sa participe la evenimentul acela. Daca ar fi vrut cineva sa-i lase fara toata agoniseala, ar fi reusit cu usurinta: se aflau cu mic, cu mare in piata, lasandu-si de izbeliste gospodariile.

– L-a omorat? intreba o femeie pe o vecina a ei, in timp ce-si aranja basmaua. Zi, fa, l-a omorat?

– Taci, fa, taci! Nu stiu, ca si io am ajuns tot tarziu.

Printre injuraturile apasate ale celorlalti, prima isi facu loc cu coatele pana in fata: vedea perfect!

– Nemernicule, te omor, te omooooor ca m-ai nenorocit! racnea Vasile Fieraru’ ca un apucat si-l lovea cu piciorul pe tanarul pe care el si baietii lui il legasera de un stalp de lemn. Ionica al lui Argatu’ nu zicea nimic: era plin de sange si parea ca lesinase. Unul dintre baietii lui Vasile arunca o galeata cu apa pe el ca sa-si vina in simtiri. Continuă lectura

Sarbatoarea Craciunului?


E ajunul Craciunului (da, ziua aceea despre care multi crestini nu stiu mai nimic, cu atat mai mult despre faptul ca de fapt se bucura de o sarbatoare pagana). Chipurile ne apropiem de sarbatorirea unui eveniment ce avea sa schimbe cursul istoriei omenirii: nasterea Fiului lui Dumnezeu. Iisus, caci despre El este vorba, venit aici pentru a da marturie despre adevar, iubind pe oameni pana la capat, care capat a insemnat jertfirea de sine (deosebire importanta fata de celelalte religii in care jertfei i se ia viata, Iisus si-o da), exemplul suprem pentru multi din cei care au trecut prin viata. Si cum ne apropiem? In ce spirit? Pai, sa vedem, zice indiferentul religios din mine (azi am chef sa fiu afurisit!).

In traditia ortodoxa, pregatirea incepe cu postul. Super ideea asta ca, daca nu mananci anumite mancaruri, vei fi mult mai pregatit sa comunici cu divinitatea. Si, sa zicem ca ar fi adevarata, dar daca evitarea unor mancaruri da un boost serios relatiei cu Dumnezeu, n-ar fi oare normal ca stilul acesta de viata sa fie zilnic? Intreb si io. Da’-i trist ca lumea zice ca tine post si se infraneaza numai pentru ca, dupa ce se termina zilele astea rele, sa se napusteasca asupra halcilor de carne (in special din aia extrem de sanatoasa: de porc), prajiturilor, bauturii de parca toti ar fi condamnati la moarte si masa de Craciun (sau mesele din perioada asta a anului) ar fi ultima(ele). Cat despre post, ia uite ce zice tocmai Cel pentru care, chipurile, se tine postul:

„Oare aşa arată postul care-Mi este plăcut – o zi în care omul să se smerească pe sine, Continuă lectura