De Craciun…


Nu stiu cat sunt de in masura pentru a scrie ceva legat de… Craciun. Motivele sunt multiple: n-am crezut niciodata in Mos Craciun / Mos Gerila, ma irita disperarea celor din jurul meu care se arunca in super/hypermarketuri ca lupul flamand in stana, nu suport cadorisirile cu ocazia asta, contrastul urias intre ieslea din Betleem si dezmatul culinar practicat de „credinciosi”. Si as mai putea insira vreo cateva. Cand eram copil sau adolescent, asociam perioada asta cu cadouri, bunici, familie, colinde, iesiri cu grupul de amici, bucurii facile. Sa tot fie vreo 15-16 ani de cand mi s-a schimbat paradigma si astept sa se duca mai repede zilele astea. Daca vreau sa petrec timp impreuna cu cineva, nu astept Craciunul. Daca vreau sa fac un cadou, la fel. Cant foarte des colinde, iar in masina am cateva albume cu cantece legate de aceasta sarbatoare (promit ca, intr-o zi, sa si inregistrez vreo cateva si sa le postez pe aici, ca tot zicea lumea ca am voce buna).

Si totusi, in seara aceasta ma simt intr-o dispozitie Continuă lectura

Regatele prostesti ale adultilor si lumea fascinanta a celor mici, a micilor printi si printese


Una dintre cele mai placute lecturi ale copilariei a fost scurta lucrare a lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Print. Cartea aceasta este una dintre cele mai cunoscute lucrari literare si se afla in topul celor mai vandute carti, fiind tiparita in peste 140 de milioane de exemplare. Pentru ca de ceva vreme ma tot bantuia un citat din cartea aceasta, am recitit-o. Daca la varsta inocenta a copilariei sau a copilariei inocente am socotit-o o povestioara draguta, care prezenta calatoria unui mic print prin Univers, acum, prin prisma anilor ce m-au trecut si prin care am trecut, perspectiva s-a schimbat. Intr-o lume impanzita de carti de auto-cunoastere, de manuale pentru o viata fericita, de tot felul de lucrari superficiale care abunda in platitudini, intr-o lume plina de oameni nefericiti care cumpara in nestire aceste carti, Micul Print este un veritabil manual de educatie.

index

Totul incepe cu o intamplare trista, al carei protagonist este un copil al carui desen nu era inteles de oamenii mari si seriosi si fusese sfatuit sa lase desenele si sa se ocupe de geografie, istorie, aritmetica si gramatica. Astfel, visul sau de a fi pictor Continuă lectura

Evaluare onesta


Recent am fost la o nunta iar acolo, deh, ca la nunta: toata lumea vorbea despre toata lumea si facea observatii diverse asupra calitatilor si defectelor celorlalti. Asa ca m-am gasit prins intr-un dialog cu niste amici:

– Cred ca socrul mare si-a luat costum cu trei numere mai mari, pocneste de fericire ca se insoara X! zice unul.

– Ehee, dar daca celalalt baiat se insoara cu tipa cu care se afiseaza, sa vezi cum imbraca hainele de inmormantare, zic eu.

– De ce, Ivan Ilici? Care-ar fi problema daca s-ar insura cu ea? O fi si vreun baiat destept, frumos, cu bun simt, replica un altul.

– Corect, trebuie sa te mai si uiti in oglinda si pe urma sa iesi la „vanatoare”, dar, pentru multi, oglinda e un simplu obiect decorativ, fara vreo alta utilitate.

Episodul asta mi-a amintit de o intamplare petrecuta in satul bunicilor mei:

Intr-o zi, intr-un grup de femei se barfea si, din barfa-n barfa, s-a ajuns la baiatul uneia dintre ele si s-a spus despre el ca e „fudul”. La care mama-sa a sarit ca arsa:

– Baiatu’ meu sa fie fudul??? Neah! N-are cu ce!

Rar parinti care sa fie atat de onesti in evaluarea propriilor odrasle.

 

 

Logica infantila


– Eu vleau sa fac baie cu apa multa! zice mogaldeata batand din picior.

– Am inteles, dar trebuie sa ai putina rabdare pentru ca, deocamdata, apa e tulbure, ii raspunde mama.

– Ba nu! Nu esteeee! Ma duc la tata sa-i spun ca tu faci plostii.

Fuge la tata.

– Tatiiii, mami face plostii!

– Ce prostii face mami?

– Eu vleau sa fac baie cu apa multa!

– Asa, si? Nu te lasa mami?

– Nuuu, zice ca apa e tulbuleeeeee! se smiorcaie puiul de om.

– Hai sa mergem sa vedem! Da?

Asa ca tatal se ridica, ia copilul de mana, merge impreuna cu el la baie si actioneaza robinetul: apa un pic tulbure.

– Pai, uite, are dreptate mami: apa e putin tulbure. Dar o vom lasa sa curga si, peste putin timp, va fi numai buna sa faci baie. Da?

– Nuuuuuuu! continua piticania.

– Cum nu? Apa e murdara, nu vezi?, incearca tatal sa linisteasca gangania.

– Ba da, dal o spalam!

– O spalam? intreaba tatal incercand sa para serios. Si cum spalam apa?

– Cu detelgent!