Pas cu pas…


Am trecut de vreun an – si nu-mi place sa ma gandesc la asta -, avand in vedere speranta de viata pentru barbatii din Romania, de prima jumatate a vietii. Nu-mi place nici macar s-o admit, desi, daca ma uit in oglinda sau in fotografii mai vechi, nu prea pare, iar cand privesc in jur, prind si mai mult curaj (un mix de gene bune, alimentatie cat de cat sanatoasa, sport si voie bune ma ajuta).

In urma cu patru-cinci ani am hotarat sa-mi fac cadou peste 80% din a doua parte a vietii, asa ca am inceput niste proiecte care sa ma ajute si care sa-mi si ofere aceasta libertate (le mentionez in ordine cronologica):

  • sa  invat sa joc tenis
  • sa invat sa cant la un anume instrument muzical
  • sa ma retrag din activitate pana la 40 de ani, sau chiar mai devreme, si sa calatoresc cat mai mult (aceasta insemnand sa lucrez cat mai mult si mai eficient – nu ca m-as fi spetit vreodata cu munca – astfel incat sa ma pot retrage linistit)

 

Prin ce se aseamana acestea trei? Toate tin de crestere, de progres inregistrat zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, desi uneori pare ca n-am facut nicio achizitie… Reusesc sa servesc? Degetele mele au dobandit agilitate? M-am apropiat cumva de retragere? Desi uneori raspunsul pare sa fie nesigur, daca privesc in perspectiva pot sa raspund din toata inima „DA!”.

Am inceput sa fiu mai intelept si sa privesc in perspectiva. Deh, e si asta o rasplata pentru experientele prin care am trecut si pentru inevitabila inaintare in varsta. Tot ceea ce fac mai pune cate o caramida la edificiul proiectelor mele, desi e greu sa o vad prin alte cateva mii… Din exterior e atat de simplu… Ne-am obisnuit sa ascultam si sa privim povesti de succes, succes care pare sa vina de nicaieri si sa fie instant. Dar povestile sunt magice pentru ca ele sunt viata comprimata – o succesiune de mici momente, unite tematic, ajungand intr-o criza care, in mod ideal, forteaza cresterea si rasplateste pe erou cu eliberarea. In povesti, piedicile si falsele victorii sunt parti ale bucuriei experientei pentru ca stim ele vor face rasplata finala mai placuta, dar in viata nu avem astfel de asigurari: faptul ca incerci constant nu-ti garanteaza succesul. Iar victoriile, cand si daca vin, sunt rareori sarbatorite, ci se furiseaza tacute: momentele acelea cand inchei un contract neasteptat, cand lovesti un rever in lung de linie sau cand iti iese atat de bine o piesa incat te intrebi daca degetele tale au fost acolo sau ale altcuiva…In viata, insemnele cresterii nu par sa soseasca anuntate, ci apar ca niste descoperiri fine, constientizate in urma recunoasterii unei mici modificari ale normei si ajutate sa devina manifeste de catre perspectiva temporala.

Din acest motiv doar perspectiva imi oferta claritatea de a observa cat de rafinate mi-au devenit abilitatile in ultimii zece ani, iar asta e ceva ce pot cuantifica si aprecia cu usurinta. Sau, pentru ca tot vorbeam de achizitii cumulative, cat de putini prieteni am adunat de-a lungul vietii.

Pare ca ultima propozitie e negativa, dar nu este. Nu este pentru ca nimeni nu are foarte multi prieteni, iar acela care socoteste ca are e un tampit, sau, daca nu, are un noroc uluitor – dar n-am intalnit pana acum un asemenea om.

Cred ca este important pentru oamenii care lucreaza in domeniul meu (care presupune si ceva creativitate) sa priceapa ca nu prea ai prieteni in aceasta sfera (desi unul dintre asociatii mei ar spune, mereu si mereu, „good business, good friends”). Colegii tai nu-s neaparat prietenii tai, desi ai multe in comun cu ei. Sigur, apare camaraderia, dar e o greseala sa o socotesti prietenie. Poate ca ai oameni care te ajuta in partea de vanzari, dar, indiferent de numarul de oportunitati si facilitati aduse, natura existentei lor este una parazitara: lor le pasa de interesele tale profesionale atat cat ele se aliniaza cu interesele profesionale. Asta nu inseamna ca nu poate fi o legatura fructuoasa, dar nu trebuie sa iei asta ca fiind ceea ce nu este. In lumea noastra petrecem mult timp cu oameni care gandesc asemanator noua, care investesc timp si pasiune in proiecte, iar asta, in anumite circumstante, poate fi usor confundata cu o prietenie desi, in miezul sau, este o relatie de lucru. Diferentele de opinie sau de abordare sau chiar schimbari neasteptate in ordinea importantei acordate unor proiecte sunt, de obicei, dangatul care anunta moartea unor astfel de relatii, indiferent cat de solide pareau sa fie in urma cu o saptamana; oricand, un accident sau o intamplare le poate expune fragilitatea.

Iar asta nu e neaparat ceva rau. Suntem prieteni cu frizerul? Cu manichiurista? Cu cosmeticiana? Cu medicul de familie? Cu contabilul? Nu. Acestea sunt relatii tranzactionale si asa ar trebui sa ni le si reprezentam.

Prietenii sunt altceva. Sigur, in lumea noastra digitalizata, unde ne facem zilnic „prieteni” printr-un simplu click, de multe ori negandit, definitia prieteniei este confuza; aceste relatii nu aduc vreo emotie, obligatie si nici n-au vreo greutate. Seamana cu procesul acela prin care colectionam cartonase cu fotbalisti: poze si nume si statistici care exista doar ca abstractii ale unor oameni in carne si oase. Nu spun ca sunt complet inutile, dar nu se incadreaza deloc in definitia prieteniei… Din toate relatiile pe care le ai – toti prietenii – oare cati oameni ar trece cu tine prin foc? Cati ti-ar fi alaturi oricand? Se cam ingusteaza lista…

In momentul acesta, un singur om ar fi gata sa lase balta tot si sa vina sa ma vada, daca e nevoie de asta, poate chiar doi. Si ma pot considera un om fericit… Prietenii sunt, poate, singurul „lucru” al carui numar nu creste odata cu varsta si experienta (daca imi trec mainile prin par imi schimb rapid parerea), dar fiecare an care trece te ajuta sa-i apreciezi mai mult si mai mult…

Am ajuns oare sa fac tot ceea ce-mi doream la 20 de ani? Nu. Ma simt presat de timp? As minti daca as spune ca nu. N-am ajuns chiar ceea ce voiam. N-am reusit fix asa cum imi inchipuiam fiind foarte tanar si foarte naiv (acum sunt doar tanar si naiv…), dar, pe anumite planuri, am reusit mult mai mult si mult mai devreme decat imi propusesem. Nu e fix ceea ce-mi doream, dar nici nu-i prea departe, iar culori generale sunt ceva mai vii decat speram sa fie. In fond sunt moduri mult mai rele de a imbatrani… Iar eu nu ma las! Pas cu pas…

 

 

Anunțuri

2 comentarii la “Pas cu pas…

  1. Pop spune:

    In primul rand, la multi ani sanatosi! 🙂 /in al doilea rand, sper ca majoritatea viselor tale sa devina realitate, cat mai aproape de termenele pe care ti le doresti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s