Amintiri din vremea mortii


Si piatra asta ma deranjeaza, si toate pietrele pe care le intalnesc pe drum ma incurca. Asa ca o sa le lovesc cu piciorul. Fara nicio grija, fara sa-mi pese de pantofii astia scumpi pe care-i port in picioare. Am dat bani pe ei? Si ce daca? Mai bine mergeam descult. Nu, nu ma descalt caci n-are niciun rost, macar sa ajung acasa. Sa ajung acasa si sa-i arunc. Oricum n-o sa-i mai pot purta vreodata, mi-ar fi rusine cu ei zdreliti in halul asta. De ce dracului o fi asa de frig in noaptea asta? Sa-mi trag mai bine haina pe mine. Sa ma gandesc de ce nu mi-am luat pardesiul. Ce prost am fost! Am plecat val-vartej de acolo, si cine stie ce furtuna am starnit in urma mea. Mi-am uitat si pardesiul. Vina ei, nu a mea. Ca n-am pus-o sa se imbete ca proasta si sa urle la mine ca sunt obligat sa stau pentru ca m-a platit. Jap, jap doua palme si gata!
Adio, circ! Adio, viata asta!
De n-ar fi atat de departe „acasa”. De n-ar fi atat de frig afara. De n-ar fi atatea pietre pe drum. Sa iau un taxi. Nu, sa merg pe jos. Macar afara sunt in siguranta. In casa as vedea prea multe. Pe tine, da, pe tine te-as vedea. Blestemata sa fii toata viata! Tu si surioara ta draga! Da, da, voi doua, Continuă lectura