Crestinismul, impins din nou in catacombe?


In urma cu doi ani, Parlamentul danez a adoptat, cu o larga majoritate, noua lege a casatoriilor intre persoanele homosexuale, lege care stipuleaza obligatia ca biserica sa oficieze casatorii homosexuale. Manu Sareen, ministrul danez al egalitatii de gen si cultelor, a numit acest vot ca fiind „istoric”. „Cred ca este foarte important sa oferim tuturor membrilor bisericii posibilitatea de a se casatori. Astazi, aceasta posibilitate apartine doar cuplurilor heterosexuale.” Potrivit legii, preotii pot refuza oficierea ceremoniei, dar episcopul local trebuie sa gaseasca un inlocuitor.

Din cate inteleg eu, obligatia apartine bisericii de stat, cea luterana. Totusi, nu-i ciudat cum Statul obliga o Biserica de Stat sa oficieze ceva ce contravine, in mod normal, doctrinei bisericii respective? Nu-i nepotrivit ca Statul sa legifereze moralitatea? Toata chestiunea asta ar trebui sa dea de gandit celor care sustin ca Statul si Biserica n-ar trebui sa fie separate. Pentru ca ei vor asta acum, cand Statul ar parea dispus sa impuna normele morale pe care ei le accepta, dar uite ca Statul poate sa faca si pe dos. E drept ca Danemarca e una dintre campioanele libertinajului, dar e bine de luat aminte. Ce s-a intamplat acolo reprezinta un precedent periculos, asa cum periculos e si atunci cand Biserica se foloseste de Stat pentru a impune crezul sau. Pe cateve bloguri „crestine” deja s-a tras un semnal de alarma si un jurnalist de la Evenimentul Zilei a scris astazi un editorial in care-si manifesta ingrijorarea pentru ceea ce Statul danez a facut (acu’ doi s-a profesat o tacere sterile, lumea s-a trezit dupa doi ani!!!) si socotind ca, astfel, crestinismul este impins din nou in catacombe.

Si totusi, cred ca este SI o parte buna in asta. Sa ma explic!

In urma cu vreo cincisprezece ani, la BBC a fost o emisiune a lui Horia Roman Patapievici ce a avut ca tema soarta crestinismului in noul mileniu. Printre cei intervievati s-a aflat si André Scrima care a raspuns scurt ca, pentru a redeveni autentic, crestinismul se va retrage in catacombe, in afara statului, in afara sferei institutionalizate, redescoperind relatia personala de credinta.

Daca la inceput crestinismul a fost o miscare ce-si desfasura activitatea intr-un mediu ce-i era, de multe ori, ostil, in timp a parcurs toate etapele institutionalizarii, ajungand, in anumite vremuri, sa decida, uneori discretionar, cine traieste si cine moare. Istoria retine in acest sens un episod de-a dreptul socant ce a avut loc in 1209 la Béziers, cand abatele Arnaud Amalric, intrebat fiind de un soldat cum ii va deosebi pe eretici de credinciosii catolici, a raspuns: „Caedite eos. Novit enim Dominus qui sunt eius. – Omoara-i pe toti. Pentru ca Domnul ii stie pe cei care sunt ai lui.

Secularizarea n-a insemnat doar ca averile bisericilor au trecut in proprietatea statului, ci si ca ele, bisericile, s-au lasat imbatate si apoi confiscate de puterea temporala. Din grupa aceea de ucenici deveniti apostoli a crescut o biserica uriasa, care, in urma luptelor interne, s-a scindat in mai multe. Si aproape toate au vrut sa fie ele statul, sa fie ele cele care administreaza violenta, ele cele care sunt legiuitorul (e drept ca si mesajele christice nu sunt chiar lipsite de echivoc: Imparatia Lui ba nu e din lumea aceasta, ba a sosit deja). Cand n-au mai putut, au tras cu dintii sa se lipeasca de Stat, imbinarea puterii lor cu cea a Statului dand nastere, nu de putine ori, unor regimuri odioase. Caci numai naivii nu inteleg cat de puternica poate fi o ideologie care e legitimata si religios. Si, pentru ca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe in mod absolut, e lesne de priceput cam ce s-a intamplat. Excluse formal din viata publica, bisericile nu s-au dat batute si au acceptat sa colaboreze cu puterea temporara, au acceptat ca Statul sa le plateasca personalul (isi mai aminteste cineva de cum Sf. Ap. Pavel le scria primilor crestini ca el n-a fost o povara pentru nimeni, mai tine minte cineva ca el facea corturi?). Pentru ca si-au uitat menirea si pentru ca au uitat pe Cel pe care ar trebui sa-L predice si sa-L urmeze, bisericile isi pericliteaza viitorul. Scena Marelui Inchizitor e pilduitoare. Bisericile se poarta acum de parca venirea lui (C)Hristos le-ar deranja, le-ar incurca planurile, le-ar strica socotelile.

Bisericile crestine trebuie sa inteleaga ca, pentru a nu se pierde, pentru a redeveni relevante puterea temporara exercitata asupra lor trebuie sa inceteze. Sigur ca aceasta va insemna pierderea a numeroase avantaje materiale, sigur ca va trebui sa lupte direct, dar pasnic, impotriva a ceea ce Statul greseste, insa isi va recapata prestigiul. Va reveni, dupa cum spunea parintele Scrima, in catacombe; se va intoarce la vremea in care, dupa cum plastic spunea Sf. Ioan Chrysostom, „altarele erau de lemn, dar preotii erau de aur”. Nu cred insa ca bisericile isi doresc asta.

Anunțuri

7 comentarii la “Crestinismul, impins din nou in catacombe?

  1. Petre spune:

    Exceptional articol! Felicitari!
    In actualul si viitorul grad de tehnologizare si laicizare a societatii, greu de reaiizat o luota de gherila.
    Intre Stat si Biserica exista o simbioza aproape inextricabila si, cred eu, indestructibila. Fiecare din cele doua are nevoie de cealalta, de-a lungul timpului fiecare avand alternativ rol primordial. Deocamdata, pentru o lunga perioada, cred ca Statul va fi „capo di tutti capi”
    O inversare a rolurilor lor se va produce, probabil, numai in cazul unui cataclism global (razboi mondial purtat cu arme de distrugere in masa, Apophis etc).

  2. ivanilici spune:

    Mr. P,

    nu e vorba de o lupta de gherila, ci de o educare a enoriasilor care, ajunsi in spatiul public, vor putea fi niste voci puternice si influente. Iar asta nu prin verb, ci, in primul rand, prin fapta.
    Nu stiu in ce masura are Statul nevoie de Biserica (eu cred ca s-ar descurca lejer si fara ea), dar Biserica are nevoie de Stat, fie si pentru a-i asigura un cadru legal in care sa-si desfasoare activitatea.

  3. Petre spune:

    Statul nu se poate impune exclusiv prin forta de represiune – lege, politie, armata, justitie etc. -, are nevoie si de finante si, mai ales, de un mijloc de persuasiune mult mai vechi decat de mass media: religia privita lato sensu, ca o explicatie oferita fricii noastre ancestrale de moarte.

    • ivanilici spune:

      Hmm, eu cred ca statul nu doar ca se poate impune prin forta represiva, ci ca este si singurul indreptatit sa administreze violenta. Iar nevoie de finante poate fi implinita atunci cand cetatenii sunt convinsi ca banii colectati din taxe si impozite sunt folositi pentru binele comunitatii. Finantarea atrasa de biserica de la membrii sai ar trebui sa fie strict pentru nevoile comunitatii religioase, de la intretinerea lacaselor de cult pana la finantarea lucrarii lor de misiune sau, in termeni negativi, racolarii de prozeliti.

  4. Petre spune:

    Deadea Ilici, eu nu am vrut sa spun ca Biserica ar fi un instrument de represiune pentru Stat, ori o sursa de finante. Nuuu!
    E doar un instrument complementar, alaturi de forta si finante, unul mai fin si mai persuasiv pentru a pastra o anumita ordine sociala.

    • ivanilici spune:

      Mr. P, rolul Bisericii nu ar trebui sa fie unul de pastrare a ordinii sociale desi, daca membrii comunitatii de credinta respecta comandamentele divine, se ajunge si la asa ceva.
      Sunt constient de idealismul extrem al afirmatiei mele. 😀

  5. […] vara anului trecut scriam un text despre ce ar trebui sa faca crestinismul pentru a redeveni autentic, sugerand, dupa cum spunea si […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s