Sansele iubirii


Ei, da, de multa vreme ma tot gandesc la asta. Nu c-as fi primul si nu c-as fi vreun intelept, da’ a venit vremea sa pun pe hartie ce mi-a tot trecut prin tartacuta. Am crescut fiind impresionat de tot felul de povesti sau tragedii romantice, cum ar fi Romeo si Julieta sau Madame Bovary. Cam toate povestile astea de iubirea aratau ce se intampla daca obiectul/subiectul iubirii dispare, daca iubirea moare, daca pasiunea se stinge. Emma Bovary vrea sa uite de banalitatea vietii ei printr-o serie de relatii adultere. Respinsa in final de iubitii ei, se sinucide. Romeo si Julieta se sinucid atunci cand realizeaza ca iubita/iubitul nu mai este.
Toti cei care au fost vreodata indragostiti par sa traiasca intr-o lume a lor care este guvernata de cateva repere:
– „suntem facuti unul pentru altul” (astfel crezand ca iubirea lor face parte dintr-un plan cosmic si e plasmuita inca de la facerea lumii)
– „esti de neinlocuit” (am ochi DOAR pentru tine, oricine altcineva nu ma atrage) – mergand pana la fuziune, atat de sudat pare a fi cuplul incat disparitia unui element echivaleaza cu prabusirea lumii intregi
– „te voi iubi pana la moarte” (pana la moartea cui?!)
– „iubirea noastra este unica” (desi cei doi repeta gesturi comune oricarei iubiri)
– „iubirea noastra poate trece peste toate obstacolele” (cei doi lupta impotriva oricarei opozitii pentru a-si salva iubirea).

Iubirea ideala este una totala, o iubire care cucereste, acapareaza, care nu face compromisuri si care este neconditionata. Indiferent de ce se intampla in afara relatiei, iubirea adevarata rezista. Crezul acesta romantic are un anume farmec, dar ideea ca pasiunea poate dura si-a pierdut din forta. De la Spinoza citire: emotiile apar atunci cand percepem o schimbare in situatia noastra. Si, pentru ca schimbarea nu poate tine la nesfarsit, iubirea pasionala dispare (zic unii ca nu dureaza mai mult de 2-5 ani).


Mergand pe aceasta linie, cu totii am observat aparitia recenta a unor studii care arata ca dorinta sexuala si iubirea intensa, pasionala scad dramatic de-a lungul timpului. Cercetarile arata ca frecventa activitatii sexuale cu partenerul scade constant, ajungand la jumatate dupa primul an de casatorie comparativ cu prima luna si scazand si mai pronuntat apoi, in speciala dupa aparitia copiilor. Declinul acesta apare in toate tipurile de relatii (fie ca vorbim de casatorii, uniuni consensuale, relatii hetero sau homosexuale). Prin urmare, concluzia pe care au tras-o multi cercetatori a fost aceea ca iubirea intensa de durata este rara, evoluand aproape intotdeauna intr-o „companionate love” care, pe masura ce trece timpul, are cote scazute in atractivitate si dorinta sexuala. Putem fie suspina pe termen scurt la cele mai inalte cote, fie avea multumire pentru muuulta vreme. N-are rost sa disperam ca personajele din literatura (care, in mod ciudat, isi cam ucide cuplurile): nimeni nu le poate avea pe amandoua.

Sau se poate? Ar trebui sa nu mai luptam pentru iubiri adevarate sau sa asteptam pana cand apare un suflet pereche? Cam greu in contextul lumii noastre care redefineste limitele si normele sociale. Greu si dureros pentru cei care nu vor sa se lase dusi de val. Pentru cei care cred sincer ca iubirea romantica poate fi de durata. Daca Spinoza avea dreptate cand spunea ca emotiile sunt cauzate de schimbare, poate ca ar fi cazul sa distingem intre experientele romantice superficiale (alea cu fluturii ce zboara prin stomac) si iubirea profunda, intre relatiile in care atractia sexuala e dominanta si cele in care cresterea si impartasirea sunt motoarele. Ambele tipuri sunt intense, pasionale. Le-am putea compara cu emotii puternice ca mania si sentimente ca durerea, mahnirea. Un sentiment nu inseamna sa ai iar si iar aceeasi emotie puternica. Un puseu de manie poate dura cateva minute, cateva ore, insa durerea provocata de pierderea cuiva drag e ceva de durata, care-ti modeleaza atitudinea, comportamentul si modul in care iti redefinesti lumea. Oare nu putem distinge intre intensitatea romantica, aceea care ne arata valoarea de moment a emotiilor, si profunzimea romantica, cea care tine cont de experiente de iubire intensa de-a lungul unei perioade lungi de timp si care ajuta indivizii sa creasca? Si nu doar de durata am putea vorbi, ci si de complexitate. Daca partenerul este simplu, expunerea la el genereaza destul de rapid plictiseala, daca este complex place mai mult. Dorinta sexuala creste cand vorbim de schimbare si noutate, dar se dilueaza cand apare obisnuinta. Sa fim seriosi, dupa un anumit timp e numai normal sa nu ne mai simtim foarte atrasi de un trup cunoscut: aceeasi piele, aceleasi buze, aceleasi reactii, aceeasi atingere. Pe de alta parte, profunzimea creste daca partenerul este unul complex.

Mai mult, iubirea nu sta asa, ca un mar pe care sa-l iei cand ai tu chef, gata copt. Trebuie sa fie construita, framantata ca o paine, facuta si re-facuta, innoita. E drept ca efectul pe termen scurt e insignifiant si insesizabil, dar, pe termen lung, apar si rezultatele. Activitatile superficiale ating numai marginile vietilor noastre, au efect imediat si un scop limitat, insa nu ajuta decat foarte putin. Iar o relatie ce vrea sa traiasca in acest fel se va stinge. E misto sa faci sex, sa palavragesti, sa mergi la mall, sa vezi un film, dar toate astea nu ajuta prea mult la dezvoltare, ba chiar, practicate in exces, pot fi chiar daunatoare. Nu la fel putem spune insa despre chestiunile profunde, care tin de valorificarea potentialului nostru, de o functionare la parametri optimi. Iubirea poate rezista atat timp cat partenerii cresc impreuna, chiar daca pasiunea nu e la cote inalte, ci chiar, ar zice altii, de avarie. Profunzimea compenseaza pierderea intenstitatii care se instaleaza in mod natural de-a lungul timpului. Insa chiar si iubirea profunda poate muri. Oamenii se schimba, circumstantele pot altera peisajul si atractia chimica se poate disipa intr-atat incat sa nu mai existe absolut nicio pasiune.

In general, iubirea tine cont de doua aspecte: atractie sexuala si apreciere (trasaturi pe care le admiram la celalalt, de la simtul umorul la creativitate). Iubirea romantica cere atractie sexuala si prietenie. O femeie frumoasa ar putea dori sa fie iubita nu doar pentru frumusetea ei, dar si pentru caracterul ei, inteligenta ei, faptele sale. O femeie mai putin atragatoare ar putea dori tocmai inversul: ca iubitul ei sa o aprecieze aspectul ei exterior la fel de mult ca bunatatea sau intelepciunea ei. Ce femeie s-ar simti bucuroasa daca i s-ar spune: „Stii, esti cam urata si nu ma simt deloc atras de tine, dar, nu-i nimic, ai o minte brici si asta compenseaza.” Avea W.B. Yeats o poezia in care o femeie voia sa fie iubita nu pentru parul ei blond, ci pentru cum este ea. La care un batran ii raspunde ca doar Dumnezeu o poate iubi asa.

Sa nu ne imbatam cu apa rece crezand ca cele doua aspecte sunt independente. Stim cu totii cat de rapid credem ca o persoana perceputa ca frumoasa poseda si alte calitati. Cine nu crede, sa analizeze putin statisticile care ne arata ca oamenii frumosi sunt angajati mai rapid si primesc salarii mai mari. De asta si spunem ca un om care se uita DOAR la aspectul fizic este superficial, pentru ca nu vrea sa-si ia timp sa descopere calitatile celelalte, care pot tine mult mai mult decat infatisarea. Cei care sunt bogati, celebri sau puternici sunt si ei mai atragatori. De-a lungul vremii, punctam diferit cele doua componente. La inceputul relatiei, are mai mai pondere atractivitatea, in timp ce aprecierea, admiratia (si cat de important e, mai ales pentru un barbat, sa fie admirat de femeia care-l si pe care o iubeste!) devine mai importanta pe masura ce se instaleaza rutina. Pe parcursul relatiei insa, in mod inevitabil, apare si compromisul. De ce? Pentru ca nici atractivitatea si nici admiratia nu pot fi constante, si nici cresterile si descresterile lor nu sunt invers proportionale astfel incat valoarea lor adunata sa fie cat de cat constanta. Si atunci ratiunea intervine si dirijeaza inima. Renuntam astfel la romantism pentru, sa zicem, o anume stabilitate financiara. Dar, daca atractia si admiratia scad foarte mult, apare un alt risc: dorinta de a urma o noua cale, adeseori alaturi de un alt partener. De multe ori memoria relatiilor trecute sau imaginarea unor potentiale relatii cu niste cunoscuti pot genera frustrari majore, uneori exprimate foarte frust: „Mai bine ma maritam cu Vasile, nu cu tine!” / „Ce femeie intelegatoare e Maricica, nu ca tine!”.

Compromisul aduce cu sine doua obstacole importante. Primul e acceptarea unor aspecte negative ale partenerului (nu e prea frumos, nu e prea destept). Asta e usor de trecut cu vederea pentru ca nu exista vreo fiinta lipsita de imperfectiuni si nu prea avem ce face (bine, putem face cate ceva: operatii estetice, liposuctii, psihoterapii, cursuri etc.). Iubirea este insa in pofida acestor neajunsrusi. Al doilea tine de noi si e mai complicat: prezenta multor optiuni extra-relatie, optiuni care sunt, de multe ori, foarte zgomotoase si nude. Si, daca ratiunea nu primeaza, pasii pe alte carari si hranirea de pe alte pajisti sunt rapid imbratisate.

Traseul pe care-l urmeaza iubirea nu este liniar si lipsit de probleme, ci accidentat. Citim in Scripturi ca „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”, insa asteptarea aceasta este foarte inselatoare si, de ce sa nu recunoastem, destul de nerealista. Totusi, e de retinut ca in iubire este implicata o anume pierdere a libertatii si a sinelui pentru ca iubirea sa infloreasca. Iubirea nu e intre oameni care se poseda, care se au unul pe altul asa cum au niste obiecte, ci iubirea este ceea ce intampla intre parteneri, este ca un dialog, in care celalalt este subiect, si nu obiect.

Apropierea dintre cei doi creeaza un cadru armonic in care identitatile celor doi nu doar cresc, ci evolueaza. Putem vedea cum iubitii incep sa dezvolte preferinte asemanatoare (pentru muzica, sport, teatru, cinematografie, literatura) si chiar sa poarte haine asemanatoare. Acesti oameni se inteleg de multe ori din priviri, fara a fi nevoie sa fie rostit vreun cuvant. Identitatile nu se dizolva, ci sunt impartasite. Satisfactia apare nu din posedarea celuilalt, ci din crestere: celalalt nu e o extensie a ta, ci un partener pentru o viata implinita.
Desi, in general, literatura promoveaza iubiri vijelioase, de cele mai multe ori ilegitime si in afara cadrului normal (poate si din lipsa timpului pentru urmarirea evolutiei cuplului, poate din teama de a nu plictisi, poate …), exista si relatii asezate, care pot fi exemple de iubiri implinite. Iar una dintre ele este cea dintre Vronsky si Kitty, personaje din romanul Anna Karenina, de Lev Tolstoi. Personaje contrastante, cei doi ajung sa se iubeasca. Relatia lor sta mereu sub semnul unei pierderi, ca de altfel orice iubire, iar castigarea acestei provocari necesita oameni carora le pasa, care sunt realisti, dar atat de ei insisi incat nu vor sa-l domine pe celalalt.

Iubirea poate fi astfel „salvata”. Si, pentru a fi profunda, chiar nu e nevoie sa se intalneasca indivizii cei mai buni, cei mai frumosi, cei mai tari. Nu, e nevoie ca ei sa fie in armonie, sa se completeze.

 

Anunțuri

4 comentarii la “Sansele iubirii

  1. Petre spune:

    Am citit cu atentie si placere, chiar mai multa ca de obicei, topicul acesta, cu atat mai mult cu cat trec printr-o pasa proasta legata oarecum de acest subiect sublim.
    Am simtit nevoia sa dau aceasta explicatie preliminara ca sa inteleaga cei care vor citi ca, probabil, voi face succesiv mai multe comentarii in legatura cu multiplele aspecte pe care le-ai pus in discutie, acum neavând starea psihica suficient de buna incat sa ma adun si sa fac un comment exhaustiv…Cu scuzele de rigoare (sau, daca titularul simte nevoia, poate sterge comentariile, nu ma voi supara)!
    Bine scrie Iiici cum ca pasiunea e una, iubirea e alta si se dilueaza in timp. Asa o fi. Dar atunci când iubirea e univoca si persista in timp, despre ce evorba?..Obsesie, nebunie? Asta o spune un om care a iubit doar de 3 ori in viata lui. Prima iubire a durat peste 10 ani, faca ca intre noi sa se intample nici un moment sexual, a doua iubire a tinut vreo 5-6 ani, a fost impartasita o buna bucata de vreme, ne doream etc., insa au intervenit factori externi, iar acum iubesc si doresc la fel de aproape doi ani o femeie care imi spune ca ma apreciaza, ma respecta, are incredere in mine, ma accepta fizic, insa stiu (si nici nu incearca sa ma faca sa cred asta, lucru pentru care o respect si o iubesc si mai mult) ca nu ma iubeste.
    O alta problema: când iubim, vedem in „tinta” iubirii noastre OMUL PERFECT atat sub aspect fizic, cat si al calitatilor interioare. Se poate sa observi si unele aspecte mai putin pozitive ale iubitei, insa le poti trece cu vederea muuult mai usor…
    Fina observatia matale, nea Ilici, privitoare la literatura care exhiba iubiri atipice…Dar e firesc, pentru ca numai astfel de povesti exotice tin captiva atentia citittorului.

    • ivanilici spune:

      Dragul meu,
      regret faptul ca traiesti o iubire neimpartasita. Sa-ti spun insa ca exista si ceva mai rau? Si anume imposibilitatea de a (mai) iubi.
      Vedem in obiectul iubirii omul perfect? Poate doar la inceput, ca pe urma ne cad solzii de pe ochi. Ca le treci cu vederea e altceva, alegi sa iubesti IN CIUDA imperfectiunilor, dar ele sunt prezente, uneori stridente chiar.
      Cand iubesti fara sa ai un orizont clar (desi astepti sa ti se raspunda in acelasi fel si iti doresti asta), eu cred ca trebuie sa renunti pentru ca-ti faci rau. Dar e doar o parere.

      • Petre spune:

        Multumesc de sfaturi si compasiune, sunt constient de valoarea lor!
        Numai ca undeva exista o mica, f. mica incongruenta intre ideile exprimate de tine: pe de o parte, afirmi cu mare dreptate si justificata tarie ca imposibilitatea de a iubi e o stare cumplita si mult mai rea decat dragostea neimpartasita, pe de alta parte ma sfatuiesti sa renunt.
        Asa cum bine stii de pe alte bloguri prin care am mai scris, exact acesta este pericolul: daca renunt acum la iluzoria prezenta iubire univoca, ma paste tragedia cea mare.
        Bine, acum noi trebuie sa pastram aici discutia in limitele situatiilor generale, facand abstractie de particularitatea situatiei mele…
        Revenind la tema generala propusa cu generozitate de matale, intr-un singur punct ma situez diametral cu opinia blogger-ului sef: acela ca ratiunea trebuie sa primeze in raport cu iubirea. N-are cum, frate Ilici! Daca ratiunea domina, nu mai putem vorbi de iubire. Da, ratiunea ar trebui sa fie primordiala in raport cu instinctele, eventual cu pasiunea sttrict carnala, insa nu cu Iubirea.
        Daca acceptam un asemenea punct de vedere, ajungem usor si legitimam un dezastru: hai sa „iubim” pe cel care are o pozitie sociala, sau un cont bancar superior, „iubim” pe cea care se pliaza perfect pe dorintele noastre sexuale etc.

        Si, cu permisiunea matale, am sa povestesc aici un fapt adevarat, care se potriveste perfect atat acestui topic, cat si aceluia anterior, „Exact ce-ti trebuie sa mergi mai departe”.
        El a suferit un accident vascular cerebral care, initial, s-a soldat cu o hemipareza care, totusi ii permitea un oarece grad de miscare in spatiul propriei case, de gen mers la toaleta,inlesnirea schimbarii asternuturilor, hranirea cu forte proprii etc. Acum 6-7 luni starea s-a inrautatit brusc, adica a devenit inert, singurele organe pe care le poate misca fiind gura, ochii si partial o mana.
        Omul acesta e casatorit de peste 40 de ani, au un fiu care sta in partea opusa a tarii. Sotia a avut o problema profesionala cu subsemnatul si, printre altele, m-a rugat sa o indrum sa faca rost de un pat modular, care sa ii permita sa schimbe periodic pozitia, pentru a preintampina aparitia escarelor.
        Printre altele, mi-a spus ca toate rudele o indeamna sa il interneze intr-un camin, deoarece Doamna este legata de maini si de picioare, e in primejdie sa se imbolnaveasca din cauza eforturilor cu sotul s.a.m.d. „Dar cum pot eu sa fac asta, domnule Petre, am stat impreuna 40 de ani, are mintea intreaga, cum sa il despart de mine si sa il duc din casa noastra pe mana unor straini?..”
        Iata ceva ce ma face sa merg mai departe (constient fiind ca legatura – respect, devotament, iubire – dintre ei s-a sudat in timp), desi din ce in ce mai poticnit.

  2. ivanilici spune:

    Mr. P,

    incongruenta se rezolva rapid: renuntarea la iubirea neimpartasita nu e urmata, in mod necesar, de imposibilitatea de a mai iubi. E drept ca e nevoie de repliere, de lins rani, dar renuntarea nu inseamna moartea sufletului.

    Spui ca daca renunti la „iluzie” te paste „tragedia cea mare”. Iar eu iti spun ca si asta e tot o… iluzie. E drept ca o hranesti si poate ti-a si devenit draga. Dar e tot o iluzie. Si inca una, zic eu, usor perversa pentru ca-ti foloseste drept „scuza” pentru intretinerea celeilalte iluzii. Prabusirea sistemului de iluzii poate sa ne scuture serios, dar adevarul este eliberator si preferabil minciunii. Sau nu? 🙂

    Dragule, eu n-am spus ca ratiunea trebuie sa primeze in raport cu iubirea, ci ca ratiunea trebuie sa dirijeze inima, mai ales in cazurile in care inima vrea sa o ia pe alta carari, imbatata fiind de diverse fete morgana. Ca nu poti da cu piciorul omului caruia i-ai jurat credinta pentru ca, in anumite contexte, relatia scartaie si-ti pare ca nu mai iubesti sau ca nu mai esti atras de celalalt. N-as legitima nicicand calculele, desi, in trecut, chiar si aceste relatii asigurau o mai mare stabilitate societatii decat dezmatul promovat in prezent, in care, daca simti (si stim bine cat de inselatoare sunt simturile) ca nu mai primeste ce-ti doresti, ca nu … etc., iti pui traista-n bat si-ai plecat, uneori fara sa te intereseze de ce lasi in urma (copii, de exemplu).

    Felicitarile mele doamnei! O femeie devotata care-si iubeste barbatul si care intelege ca, uneori, iubirea cere sacrificiu. Si stii ce-i interesant? Ca nu prea i se pare un sacrificiu, ci socoteste ca fiind normal ceea ce face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s