O lume moare, o lume se naste…


Niciodata nu fusese atata agitatie in satul acela de munte, nici macar cand se organiza targul. In ziua aceea de vara, desi vremea era numai buna pentru stransul fanului, se parea ca toti satenii trebuia sa participe la evenimentul acela. Daca ar fi vrut cineva sa-i lase fara toata agoniseala, ar fi reusit cu usurinta: se aflau cu mic, cu mare in piata, lasandu-si de izbeliste gospodariile.

– L-a omorat? intreba o femeie pe o vecina a ei, in timp ce-si aranja basmaua. Zi, fa, l-a omorat?

– Taci, fa, taci! Nu stiu, ca si io am ajuns tot tarziu.

Printre injuraturile apasate ale celorlalti, prima isi facu loc cu coatele pana in fata: vedea perfect!

– Nemernicule, te omor, te omooooor ca m-ai nenorocit! racnea Vasile Fieraru’ ca un apucat si-l lovea cu piciorul pe tanarul pe care el si baietii lui il legasera de un stalp de lemn. Ionica al lui Argatu’ nu zicea nimic: era plin de sange si parea ca lesinase. Unul dintre baietii lui Vasile arunca o galeata cu apa pe el ca sa-si vina in simtiri.

– Zi, ma, nenorocitule! Ce-ai avut, ma, cu fata mea? De ce, ma, de ce? urla iar Vasile. De ce ai omorat-o?

Mitica Argatu’ statea si nu zicea nimic. Venise in satul acela de munte in urma cu vreo treizeci de ani pentru ca fugise de la oaste. Se prefacuse mut si lumea il poreclise Argatu’ pentru ca muncea si el pe unde apuca. La vreun an dupa incheierea razboiului, incepuse sa vorbeasca. Fusese baiat muncitor si fusese oarecum adoptat de cei din sat, desi cand fusese vorba sa se insoare, niciun satean nu voise sa-i dea fata lui. Asa ca plecase vreo cateva saptamani si se intorsese cu o mandrete de fata. Lasata la poarta unei manastiri inca de cand avea doua zile, Ana lu’ Argatu’ crescuse printre maicute si fusese educata cu strictete in traditia religioasa a locului. Argatu’, Dumitru pe numele lui de botez si Mitica asa cum ii spunea ea, era primul barbat pe care-l intalnise. Mitica mersese la manastirea aceea pentru ca auzise ca, daca te rogi acolo la o bucata din mantia Fecioarei, vei fi ajutat sa-ti gasesti ursita. Nici prin cap nu-i trecuse ca tocmai acolo o va intalni. Le daduse bunul Dumnezeu patru copii: doua fete si doi baieti. Baiatul cel mare si fetele nu iesisera niciodata din cuvantul parintilor si nici nu cracnira atunci cand Mitica le aranjase casatoriile: pe fete le maritase dupa baietii urati, dar bogati, ai brutarului, iar pe baiat il insurase cu fata clopotarului. Cel mic insa, Ionica, se imbolnavise de oftica si, cand vorbea sau canta, scuipa sange asa ca toti il evitau. Degeaba se rugasera parintii la sfinti si la Fecioara, degeaba platisera slujbe pentru ca baiatul nu se vindeca. Si atunci, pentru ca toti copiii fugeau de el si nimeni nu voia sa-l ia ucenic, copilul fu nevoit sa stea acasa cu mama-sa. Odata, cand avea vreo 10-11 ani, il pierdusera. Ana mersese sa dea de mancare la vite si, cand se intorsese, ia-l pe Ion de unde nu-i! Incepuse sa-l strige, il cauta prin gradina, prin vecini, il planse, intreba in stanga si-n dreapta, insa nimic. Se oprise tot satul din treburi si se pornisera sa-l caute, dar copilul era de negasit. Cand gasira la marginea padurii o bucata din camasuta lui plina de sange, se gandira ca vreo fiara salbatica il mancase. Si-l plansera Ana si Mitica. Numai ca, a doua zi, copilul veni acasa. Avea camasuta rupta si plina de sange, dar se simtea mai bine decat atunci cand plecase. Pentru ca i se facuse pofta de fragi, copilul fugise repede in padure, fara s-o mai anunte pe mama-sa. Il apucase o criza de tuse, scuipa sange si-si pata camasuta, dar isi reveni si continua drumul. Camasuta si-o rupsese cand se incurcase intr-un tufis. Le povesti parintilor ca, la inceput se speriase pentru ca nu mai stia sa se intoarca, dar isi amintise ca mama ii spusese ca Iisus are grija mereu de copii si se linistise. Ba mai mult, in padurea de brad, tusea se potolise. Mancase fructe, bause apa dintr-un izvor, isi facuse un adapost si dormise linistit. Se trezise si pornise in cautarea drumului, nu inainte de a multumi cerului ca-l pazise si a ruga pe Iisus sa-l ajute sa ajunga acasa. Ana izbucni in lacrimi cand il vazu, il lua in brate, il saruta, isi facu cateva cruci, trimise pe celalalt baiat sa-i dea de veste lui Mitica, il spala, ii dadu hainute curate si-l puse la masa. Vazand insa ca plimbarea in padure ii potoleste tusea, Ionica se ducea in fiecare zi cate doua-trei ceasuri printre brazi. Singur invata sa-si faca tot felul de leacuri, asa ca, dupa vreo cativa ani, aproape ca se vindecase de oftica. Doar ca in mintea satenilor, boala era mai puternica. In loc sa se bucure ca se intorsese teafar din padure, incepusera sa circule tot felul de zvonuri cum ca nu-i a buna cu copilul si ca poate a intrat vreun drac in el, ca nu se intorsese nimeni plecat singur din padure, mai ales copil. Si asta mai treaca-mearga, dar sa se si simta mai bine, nu se putea: ceva necurat era la mijloc. Si plateau mereu slujbe ca sa-i pazeasca de necuratul din copil. Pentru ca tot statea pe langa mama-sa acasa, Ionica apucase o carte de rugaciuni pe care Ana o primise de la stareta manastirii si incepuse sa buchiseasca singur asa ca, fara ca nimeni sa-si dea seama, copilul invatase sa citeasca.

In acel sat de munte, de Sfanta Maria mica, in fiecare an se facea targ. Si venea lume multa de la campie cu marfuri rare si se strangeau si din satele vecine si veneau sa cumpere ori sa schimbe. In anul in care Ionica facu 18 ani, noul domn al tarii trimisese pe vornic sa anunte noi dari. Iar vornicul, stiind ca oamenii s-ar putea rascula impotriva lui, nu facea decat sa scrie cate-un hrisov si sa-l atarne de un stalp in mijlocul fiecarui sat. Asa se facea ca, profitand de ocazia targului, mersese si-n satul acela si anuntase hotararile domnului, dupa care pleca in graba. Si stateau satenii si se uitau mirati asteptand sa vina preotul ca sa-i lumineze si pe ei. Numai ca pretoul, despre care ei credeau ca era stiutor de carte, nu era – la biserica slujbele le tinea intr-o limba pe care numai el o intelegea si oamenii credeau ca asta-l face si mai invatat -, asa ca nu putu sa-i lumineze. Cand vazu insa asa de multa lume stransa, Ionica merse si el sa vada ce se intampla si, usor-usor, ajunse langa stalpul unde statea hotararea domneasca si incepu sa citeasca textul. Toti se cutremurasera la inceput, se daduse in spate cativa pasi, ascultasera inmarmuriti si, dupa ce se dezmeticisera, pusesera mana pe el strigand: „Necuratule, la rau cu tine ca sa fii inecat!” Norocul lui fu insa ca, printre negustorii veniti de la campie, se afla si unul stiutor de carte care confirma ca baiatul avea dreptate. Dar nu se potolisera pentru ca nu pricepeau cum de a ajuns el sa stie sa citeasca ceva ce nici preotul nu stia. Abia reusise Mitica sa-l scoata din mainile lor si fugise acasa intr-o suflare. De atunci, de fiecare data cand iese in lume o facea cu mare bagare de seama pentru ca stia ca satenii aveau o singura metoda prin care testau daca un om e sau nu locuit de diavol: il legau de un scaun si-l aruncau in rau. Daca plutea, era clar posedat si trebuia omorat. Daca nu, il ingropau crestineste si se rugau pentru sufletul lui.

Intr-una din zile, ajunse la urechile lui ca Maria, fiica cea mica a lui Vasile Fieraru’ se imbolnavise de oftica. Se rugasera, platisera slujbe si cate si mai cate, dar fata se simtea din ce in ce mai rau. Asa ca Ionica lua din leacurile pe care le facea singur si se duse pe furis la fata. Dupa vreo doua luni, trupul ei firav incepu sa se intremeze si toti socotira ca rugaciunile le fusesera ascultate. Numai ca fata, bucuroasa ca se simte din ce in ce mai bine, spuse tuturor ce credea ea ca o ajutase. Si-atunci parintii ei mersera intr-un suflet la casa lui Mitica Argatu’ si-i spusera ca, daca il vor prinde vreodata pe Ionica, cel posedat de dracul, langa fata lor, il vor omori. Si flacaului ii spusera parintii sa nu cumva sa mai iasa vreodata din ograda ca-i bai mare. Dupa vreo cateva luni, fata incepu sa se simta din nou rau, scuipand sange de cateva ori pe zi. Degeaba se rugasera iar, degeaba platisera slujbe, degeaba incercase Ionica sa-i convinga pe parintii lui ca leacurile sale o ajutau pe fata. Asa ca tanarul fugi intr-o noapte de acasa crezand ca va reusi sa se furiseze in camera fetei pentru a-i lasa o licoare care s-o ajute. Cand ajunse insa in odaia copilei, ii lasa sticluta, ii spuse sa bea de 3-4 ori pe zi si pleca. Si totul ar fi fost bine, daca, la iesirea din odaie, Ionica nu s-ar fi impiedicat si n-ar fi dat peste o ulcica care se sparse cu zgomot. Vasile si baietii lui ii trasera o mama de bataie, il legara cu un lant in atelierul lor si aruncara leacul. In zadar le-a spus si fata ca flacaul ii daduse si inainte din leacurile sale: n-a fost chip sa-i induplece.

– Aici stai pana cand se face fata bine! Daca moare, dupa ce o ingrop, te omor cu mana mea! racni Vasile.

Si, fara leacuri, fata muri dupa cateva zile.

O ingropasera crestineste, preotul fu de acord ca din cauza necuratului se imbolnavise din nou fata, asa ca soarta lui Ionica era pecetluita. Si, pentru ca toti trebuia sa inteleaga ca nu-i lucru de gluma, preotul anunta ca si la ei in sat vor omori un drac. Asa ca, dupa ingropaciune, pornisera toti spre atelierul lui Vasile ca sa-l ia pe posedat. Vasile il tara de lant si multimea scuipa si injura. Ajunsi in piata, il legasera de un stalp de lemn si incepusera sa-l loveasca. Iata, deci, de ce toti erau stransi buluc: voiau sa vada cum Vasile si ai lui, acompaniati de rugaciunile preotului, urmau sa omoare dracul care traia in Ionica. Ana, cu toata durerea ei de mama, statea langa preot si se ruga Fecioarei ca dracul sa dispara, chiar daca asta ar fi insemnat si moarte copilului ei. Mitica privea inmarmurit. Satenii, cuprinsi de frica si furie, fluierau si strigau in timp ce bateau cruci si ziceau „Doamne, apara-ne!” si „Piei, Satana!”.

In toata zarva aceea, nimeni nu observase intrarea in sat a unui palc de calareti. Cel care mergea in frunte era medicul personal al noului domn al tarii, insotit fiind de cativa ostasi. Cand ajunsera langa multime, unul dintre ostasi sufla prelung si cu putere intr-o goarna. Se facu liniste si medicul isi croi drum printre sateni. Imediat in spatele lui erau vornicul si un alt dregator. Multimea murmura incet recunoscand straiele de soi si pricepand ca vizitatorii erau niste oameni importanti.

– Ce se intampla aici? intreba medicul.

– Ce sa se intample? Ne-a blestemat cineva, zise preotul. Avem printre noi un demon care a intrat in tanarul acesta. De multa vreme a intrat necuratul in el, dar am crezut ca nu ne va face rau. Acum insa, a omorat o fata. Si nu mai putem rabda. L-am prins si-l vom omori.

– Si zici ca flacaul ala are drac? continua medicul.

– Da, are drac! confirma preotul. Toti stiu asta.

Se intoarse spre multime care izbucni:

– Ne omoara copiii! Ne imbolnaveste! Ne va otravi apa! La moarte, la moarte cu el!

– Aha. Si de unde stiti voi ca are drac?

– E bolnav de oftica. Si cand era copil, a fugit in padure, l-am cautat, am crezut ca a murit ca i-am gasit o bucata de haina plina de sange. Si a venit singur a doua zi. Cum sa stai copil o noaptea intreaga in padurea asta neagra fara sa te manance fiarele? Si apoi, se simtea mai bine, nu mai tusea. Are drac, de aia n-au avut curaj animalele sa-l manance. Si dracul nu vrea sa-l lase sa moara, ci il tine viu ca sa ne inspaimante. Am crezut ca ne va lasa in pace si ca nu ne va face rau, dar a omorat zilele astea o fata.

Medicul se apropie de Ionica.

– Ia spune, flacaule, ai omorat copila?

Ionica respira adanc, isi ridica privirea si spuse:

– N-am omorat-o. Incepuse sa se vindece pentru ca i-am dat din leacurile mele. Numai ca atunci cand au vazut ca se simte mai bine, au pus asta pe seama rugaciunilor si slujbelor lor si m-au amenintat ca ma omoara daca ma prind pe langa fata. Si nu i-am mai dat nimic. Dar copila s-a simtit iar rau si a murit pana la urma.

– Si zici ca ai licori bune de oftica? intreba medicul in timp ce se apropie de el.

– Am. M-au vindecat pe mine. Toti stiu cat eram de bolnav si acum se poate vedea ca sunt sanatos. Si ei stiu ca fata s-a simtit mai bine dupa ce i-am dat sa bea.

– Vornice, ia vino aici! El e flacaul de care mi-ai vorbit?

– El! Am stiut de la inceput ca e ceva special cu el. In satul asta, nimeni nu stie carte. Si el, desi n-a iesit niciodata de aici, stie. Am trimis iscoade sa-mi spuna mai multe si asa am aflat ca s-a vindecat singur de oftica. De la el vin leacurile care ti-au vindecat baiatul de oftica si de la ele se simte si Maria Sa mai bine.

Medicul se intoarse catre preot si zise:

– Sa-ti fie rusine, parinte! Sa-ti crape obrazul! Slujitor al Domnului esti tu? Sa-i lasi pe toti sa creada ca intra dracii in oamenii care fac bine? Sa conduci sleahta asta de netoti spre uciderea unui om nevinovat? Asta-i iubirea pe care o propovaduiesti? Lup imbracat in oaie ce esti! Le iei banii pe slujbe si stii ca nu-s bune de nimic! Meriti sa arzi in iad! Si tu, necredinciosule, ii zise lui Vasile, chiar asa de orbit de furie sa fii incat in loc sa-ti plangi copila te apuci sa te razbuni pe cel care ti-o putea vindeca? Dezleaga-l imediat!

Vasile facu semn baietilor lui sa-l dezlege.

– Nu, tu sa-l dezlegi! tuna medicul.

Si, in timp ce Vasile-l dezlega pe Ionica, continua:

– Tu, parinte, vei da inapoi oamenilor toti banii pe care i-ai primit pentru slujbele tale imaginare! Vornice, ramai aici cu zece ostasi si ai grija sa se faca asa. Iar voi, zise medicul intorcandu-se spre multime, sa lasati capul in pamant de rusine si sa va aduceti aminte de ziua asta, de ziua asta in care era cat pe ce sa omorati un om ce v-ar fi putut face mult bine!

Se apropie apoi de flacau si incepu sa-i curete ranile:

– Tinere, de azi mergi cu mine la cetate! Vei lucra impreuna cu mine pentru vindecarea celor bolnavi de oftica si ma vei ajuta sa pregatim leacuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s