Cine a crescut cadrele didactice spagare


Eram clasa a X-a. Dimineata de primavara. Sa fi fost 10, 10 jumate’. Sora-mea la scoala. Mama cu treburi prin oras. Tata la lucru. Asa ca eu singur cuc. Suna telefonul. Ciudat ca suna la ora aia. Raspund:

– Alo!

– Buna ziua. Ma numesc LS. Vreau sa vorbesc cu domnul Ilici.

Ai de capu’ meu! Profa de chimie, spaima liceului. Ce-o fi vrand asta sa vorbeasca cu tata? Toate trasnaile facute mi-au trecut prin cap si nu pricepeam de ce sunase. In fine, am continuat.

– Sarut mana, doamna profesor! Eu sunt Ivan. Tata nu e acasa la ore atat de tarzii, e deja la lucru. Daca doriti sa vorbiti cu dumnealui, ar fi bine sa sunati dupa ora 20:30.

– Ivan, roaga-l sa ma sune: m-a inundat cineva si vreau sa vina sa-mi zugraveasca.

– Doamna, din cate stiu, e foarte ocupat, dar ii voi transmite rugamintea dumneavoastra.

– La revedere!

– Sarut mana, doamna!

Relatia dintre mine si dumneaei nu debutase prea fericit. In clasa a IX-a, deschisese usa clasei, pe noi ne durea fix in cot si urlam ca niste descreierati, ne fixase atent cu privirea, noi ne mai potolisem putin si ne intrebase rastit ce ora avem. I se raspunsese ca chimie si intreba daca stiam cu cine. Iar io ma pomenisem sa raspund: „Cu una, LS”. La care dumneaei, cu un zambet rautacios, a continuat: „Eu sunt aia: ati incurcat-o!” Si cam asa  a fost. Ne-a predat inca din prima ora si, dupa doua zile, cand am avut din noua chimia, ne-a si ascultat. A curs atunci cu 2 si 3, pana cand a ajuns la mine. Ajunsesem la 7 si, pentru ca se sunase deja de iesire, mi-a transmis sec ca-s salvat de clopotel si ca-mi ajunge 7. La care eu ii replicasem: „Vom avea viata grea impreuna”. Dupa ora aceea, in pauzele dinaintea orei de chimie, nu mai puteam discuta nimic cu ai mei colegi: „Lasa-ma in pace: invat la chimie!” Mie insa nu-mi pasa. De fapt, nu mi-a pasat nicicand de note.

Cand tata a ajuns acasa, tin minte ca m-am rugat serios de el ca s-o sune. Altfel, n-ar fi sunat-o si argumentul lui era simplu: „Are nevoie de mine, sa ma caute.”. Dupa ce, intr-un final a vorbit cu ea a venit la mine si mi-a zis sec: „Asta-i nebuna. Ea crede ca imi face mie programul cum vrea ea.” Ramasese sa-i faca o vizita pentru a evalua ce ar fi trebuit sa lucreze si la care tata a insistat sa fiu prezent. Am mers, am vazut si dialogul a fost unul scurt:

„- Doamna, face atat.

Sa-i pice fata madamei (desi mie mi se paruse ca-i ceruse chiar putin).

– Pai, domnule Ilici, e mult.

– E mult? Nu e mult, doamna. La ce va raportati cand spuneti ca e mult?

– La buzunar.

– Inseamna ca nu putem lucra impreuna. Asta e pretul. Daca nu se poate, nu e nicio problema.”

Si-am plecat. Si nu i-a facut tata nimic. Trimestrul acela, la teza, desi meritam 9.65, mi-a pus 8.45. Si mi-a dat teza dupa ce a trecut nota in catalog. Cand i-am aratat ca nu gresisem mai nimic, si-a cerut scuze si mi-a transmis ca nota din catalog nu o mai poate corecta. Iar sicanele au continuat pana la finalul liceului, atingand culmea la finalul primului trimestru al clasei a XII-a cand, la consiliul profesoral, a insistat, spre indignarea celorlalti profesori, sa am nota scazuta la purtare, invocand atitudinea mea fata de ora de chimie: chiulisem de la doua ore!

Tata refuzase sa lucreze in conditiile ei, iar eu o incasasem. Alti colegi insa, sa fi fost vreo 15, gasisera solutia salvatoare: faceau meditatii cu dumneaei. Nu la nivel de performanta, ci la nivel de facut temele si o parte din subiectele de la teza. Ei plateau, ea nu le facea probleme. Toata lumea bucuroasa. Imi amintesc ca, prin clasa a IX-a, in timp ce ma uitam visator pe fereseatra, m-a intrebat daca nu cumva ma consider special. Si i-am raspuns ca sunt special pentru ca nu ma tem de ea. Ma felicitase atunci.

Spaga pentru profesori era prezenta in scoala si pe vremea mea. Si mereu se gasea cate un istet cu parinti si mai destepti care sa ridice stacheta. Eu n-am stiut ce-i aia. Tata imi spusese clar: „Ori inveti, ori te duci la munca! Nu e nici o rusine sa muncesti, dar e pacat sa nu inveti pentru ca te duce mintea. Iar daca faci vreo tampenie la scoala, sa nu te astepti sa vin sa te scot din belele: suporti consecintele!” Si au fost destule situatii in care am facut-o de oaie si nici macar n-am indraznit sa spun ceva alor mei pentru ca stiam ca discutia nu va avea un final fericit. Cand eram eu in scoala, spaga era insa mai mica, sau, era sub altfa forma. O fosta iubita, care era studenta la medicina, imi povestea cu suparare ca ea trebuie sa invete in timp ce unele colege ale ei iau 10 la anatomie cu zambetul pe buze dupa un examen privat in cabinetul profesorului.

Cadrele didactice care au impresia ca trebuie sa-si faca meseria doar cerand sau care cer bani/favoruri/etc. in schimbul unor calificative/note favorabile nu au aparut insa din senin. Nu, nu. Si nici macar nu-s personajele ce poarta vina principala in lantul asta. Vinovati sunt parintii! Da, parintii au crescut asemenea monstri. Parintii vanatori de note, parintii care nu suporta sa vada ca odrasla are o nota mai proasta, parintii care pun presiune pe directori sa vorbeasca mereu cu vreun profesor mai exigent, parintii care nu vor sa-si educe copiii, ci care au impresia ca, daca i-au trimis la scoala, rolul lor s-a incheiat. Si, daca nu se descurca plodul (pentru ca nu vrea sa invete sau pentru ca e prost), atunci trebuie el, parintele responsabil, sa intervina. Si el alege solutia cea mai facila si cea mai rapida: marca banul! Si tot asa, pana ajunge si copilul sa creada ca poate face orice, pentru ca nimeni nu-l va trage la raspundere atat timp cat are babacul lovele. Si ne miram apoi cand ii vedem pe cei din tanara educatie. Si dam vina pe scoala. Dar niciodata, fereasca Dumnezeu!, nu dam vina pe noi. Pe noi parintii care i-am educat in lipsa respectului pentru educatie. De ce? De prosti, d’aia! Ca prostul nu-si asuma nicicand greselile, prostul da mereu vina pe altii.

Asa ca, dragi parinti, daca vreti ca ai vostri copii sa invete ceva, invatati-i mai intai respectul si responsabilitatea. Si sa nu le pese de calificative/note, pentru ca alea sunt, de cele mai multe ori, subiective, ci de ce invata cu adevarat. Si le puteti arata vanzatoare la mall care castiga 1000 de lei pe luna si-s absolvente de facultate, dar si muncitori (gen instalatori, zugravi, zidari etc) care castiga si 3000 de lei pe luna. Asta ca sa respecte munca oricui si sa vada ca, daca vor musai sa castige bine, nu trebuie neaparat sa faca vreo facultate. Dar, na, m-am saturat eu de cat de des am auzit tampenia cu: „Dar trebuie sa dau profesorilor, trebuie sa-l si meditez, sa faca facultate, sa nu se mai chinuie ca mine!” Hai sa mori tu cu tot neamul tau de idioti! Sa nu se mai chinuie ca tine? Adica daca stai ca vanzator toata ziua in picioare intr-un magazin la mall nu te chinui? Coloana aia a ta se simte bine? Si mai esti si prost platit. Si ti-ai si facut praf cativa ani din viata stand in scoala, desi era evident ca tu nu erai de facultate. Da’ asa au vrut mama si tata. Iar atunci cand mai dati de vreo vita din asta incaltata care cere bani ca sa treaca plodul clasa, serviti-o elegant cu o palma peste bot! Si cand stiti ca sunt alti idioti care dau, dati-le si lor una. Dar asa, cu simt de raspundere. Pentru ca parintii, adevaratii parinti al acelor cadre didactice, sunteti voi, da, voi aia care dati spaga!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s