Deja mi-e scarba…


Scriam in urma cu ceva timp ca suntem stricati ca natie si ca mi-e teama ca asta e … iremediabil. Mi-a parut putin rau dupa ce am scris si am socotit ca textul a fost o reactie de moment provocata de vizionarea filmuletului respectiv. Ei bine, multi dintre ai mei conationali se incapataneaza sa-mi demonstreze ca am avut dreptate.

Londra, aeroportul Heathrow. Escala de vreo 8 ore, dupa ce in zborul Washington, D.C. – Londra nu dormisem decat maxim 10-15 minute, desi tare cred ca n-am dormit deloc. Intr-un final, cu o jumatate de ora inainte de ora stabilita pentru decolare se anunta si poarta de imbarcare. Banuiam ca va urma o intarziere, desi nimeni nu o anuntase. Cam la vremea la care ar fi trebuit deja ca avionul sa plece spre Bucuresti, apare pe monitor anuntul salvator: „Gate open”. Un pustan de vreo 9-10 ani fuge la parintii lui: <<Scrie „gate open” (pronuntat asa cum se scrie), hai sa mergem!”. Ma si gandeam: „Sa vezi cum se face acum coada ca, deh, romanii au nostalgia asta, a statului la coada”. Ei, si a fost de ajuns ca el, surioara lui mai mica si parintii lui sa se ridice si sa inceapa coada (desi reprezentantii TAROM nu spusesera ca poate incepe imbarcarea), ca 90% din pasageri s-au ridicat in graba si s-au asezat in spatele lor, formand o minunata si dezordonata coada. Dupa vreo doua minute a urmat anuntul: „Incepe imbarcarea. Pasagerii cu nevoi speciale si cei care au copii mici sunt rugati sa vina primii.” Asa incepe, in mod normal, peste tot. Si se duc oamenii respectivi primii. Asa se intamplase in Washington, D.C., asa se intampla in multe alte locuri din lume. Nu si cand e vorba de romani, carora nu le-a pasat de anunt. Inteleg disperarea de a prinde un loc cat mai in fata cand e vorba de zborurile low-cost unde nu sunt mentionate locurile pe bilet, dar ce castigi cand te inghesui sa fii primul care ajunge la locul lui? Ca n-am vazut sa se dea vreun premiu.

In fine, dupa cateva zile, adica azi, ma loveste o idee: ia sa vad eu deja un film. Si m-am dus la Cinema City ca sa vizionez 12 ani de sclavie. Merg, iau bilet, ma mai invart ca o oaie beata printr-o librarie, ma ia foamea si ma duc sa iau ceva de la un fast-food, urmand sa ma asez la o masa pe care o zarisem libera. Stau cumintel la rand, un metru si ceva in spatele celui aflat in fata mea, imi vine randul, comand si, cand sa plec cu tava in mana, pleaca daca poti. In stanga mea se afla o ceafa lata impreuna cu amicii care nu puteau decide ce vor sa manance, iar in spate pitipoancele aferente. In dreapta un taran si taranca lui care duceau dorul unor carnati de la supermarket. Cum nu-s slab ca o coala A4, imi cer scuze, se uita cefele late ciudat la mine de parca nu pricepeau ce vreau sa fac, inteleg insa din priviri ca vreau sa trec si ajung la masa. Care masa se ocupase cu o tava incarcata cu resturile celor de la masa vecina. Dus resturile la cos, servit masa in scarba.

Urmeaza filmul. Pentru prima data de cand merg la cinema, am ajuns mai repede decat trebuia, si asta pentru ca n-am citit cum trebuie ora la care incepea. Primul deci in sala. Intra un el la vreo 25-27 de ani, un pic cocalar, o ea la vreo 20-22 de ani si parintii unuia dintre ei. Idiotul merge primul, se asaza pe locul de langa culoar si incepe sa manance floricele. Toti ceilalti il urmeaza si se asaza la fel de inteligent in asa fel incat ultimul a trebuit sa se chinuie sa treaca pe langa ceilalti trei deja asezati. Imbecili cu totii!

Ea: „Auzi, esti sigur ca astea sunt locurile?”

El: „Da, nu mai comenta, astea sunt.”

Nu trec doua minute si vine un cuplu. Se uita oamenii pe bilete si observa locurile le sunt ocupate de isteti asa ca le spun politicos ca le-au ocupat locurile. Pater familias, cu o figura de smecheras impaciuitor:

„Sunt multe locuri in sala, ramaneti si voi acolo!”

Replica vine: „N-ar fi o problema din partea noastra, dar, daca locurile pe care ni le sugerati sunt ale altora, ce facem?”

Si se muta tembelii. In aceeasi ordine. Si se asaza. La fel ca prima data.

Ma duc pana la toaleta. Cand ma intorc, surpriza!, ii gasesc pe alte locuri! O fi asa de greu sa citesti? Ma tot gandesc ca n-ar strica sa se dea niste teste de inteligenta la intrare, iar daca ai sub 110 sa nu ai dreptul sa intri.

In spatele meu, o familie cu un copil ce nu cred ca avea 10 ani, desi filmul e clar nerecomandat celor sub 15 ani. Insa, deh, parintii sunt isteti, stiu ei ce e mai bun pentru odrasla lor.

Incepe filmul (il voi comenta/recenza zilele urmatoare) si, pe parcursul sau, in ciuda seriozitatii temei propuse, niste dudui rad ca proastele-n targ. Bine ca le-a atras un tip atentia si s-au potolit. La final, banuiam ca vor urma cateva fraze pe ecran care sa ne spuna ce s-a intamplat mai departe cu personajul principal. Ei, cum s-a facut ecranul negru si desteptii au aprins lumina, inteligentii din sala au socotit ca s-a terminat filmul si au inceput sa se ridice. Ca o paranteza, poate am chef sa vad lista celor care au colaborat la realizarea filmului si-mi descopar vreo ruda de gradul 40 pe acolo, asa ca de ce nu sunt lasat sa vad tot? In fine, o voce feminina se aude imperativ: „Stati jos!” Si meltenii se asaza fara sa protesteze.

Ies din sala, merg la masina si un ins simpatic statea linistit in autoturismul personal parcat in lateral stanga in asa fel incat a trebuit sa fac vreo doua manevre suplimentare ca sa pot iesi. N-a miscat masina nici macar o palma, statea si se uita ca boul.

Am 4, abia 4!!! zile de cand m-am intors in tara si deja mi-e scarba!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s