Iluzii desarte…

Adriana. Parca asa o cheama. Sau cel putin asa se prezinta. Dupa ce usa grea, metalica, a apartamentului de la etajul trei se deschide, intri in hol si o poti vedea. Si atunci iti intinde mana ei subtire zambind seducator-studiat. Te invita apoi in camera ei de lucru. Politicoasa te intreaba daca vrei sa-ti aduca ceva de baut si te roaga sa te faci comod.

Cristi. Parca asta-i numele lui. Sau asa se prezinta. Nu tuturor, ci doar unor fete. Inainte ca usa sa se deschida, nici nu stie ce are in minte. Cand intra in locuintele fetelor, le zambeste timid si abia asteapta ca ele sa-i intinda mana pentru a simti textura pielii lor. Le urmeaza apoi in camera de lucru.

Adriana. Crescuse intr-un oras a carui istorie te invita sa-l vizitezi, insa imaginea romantica pe care o ai in minte atunci cand il vizitezi e rapid descompusa de realitatea dura care te loveste. Pastreaza un farmec aparte doar o parte a unui cartier, cateva strazi si unele cladiri vechi. Plimbandu-te iti poti compune o poveste frumoasa, mai ales daca te folosesti si de descrierile celor care-l locuisera in urma cu o suta de ani.

Cristi. Se nascuse intr-o urbe ceva mai mica decat locul de obarsie al Adrianei. Atras insa de naturaletea vietii de la tara, intre multimea de blocuri se simtea strain. Nu apartinuse niciodata orasului. Isi ducea traiul acolo. Pentru ca viata si-o proiecta altfel. Si o traia doar in minte si-n suflet. Printre multimea din oras, dar departe de ea. Intre cele cateva sute de mii, dar singur. Cea mai mare parte din ce era fermecator fusese distrus de comunisti. Gasise in adolescenta cateva stradute cu case vechi, frumoase si se plimba pe ele atunci cand voia sa se elibereze.

Cand Cristi o sunase pe Adriana, i se paruse ca detecteaza o nota de tristete in glasul ei. O sunase pentru ca voia sa fie una cu ea, desi nu vazuse nicio imagine a ei. O sunase sperand ca, de data asta, sa aiba parte de ce isi dorea. E ciudat sa cauti la straini ceva ce nici tu nu stii. Pentru ca nu stia. Avea el niste vagi strafulgerari de lumina in intunericul ce-i inconjurase sufletul, dar nu suficient pentru a vedea clar. Iar curajul, da!, curajul de a se opri din toata nebunia vietii lui si a face ordine in ganduri ii lipsea cu desavarsire. Dupa ce o auzise pe Adriana, se gandi pret de cateva minute daca sa o viziteze sau nu. Cu inima indoita o suna din nou si ii confirma intalnirea. Zece minute mai tarziu suna deja la usa. Usa care se deschise rapid. Intra, o saluta, facura prezentarile cu numele „de scena” si o urma. Se aseza pe pat, la oarece distanta de ea. In timp ce se derula conversatia aceea politicoasa si foarte formala, o privea cu atentie si, dupa cateva minute se opri si o intreba:

– Auzi, de ce dracu’ faci tu chestia asta???

– Adica? intreba ea zambind.

– Da. Ma uit la tine si nu pricep cum de faci tu asta. Sa nu ma intelegi gresit. Aceeasi intrebare mi-o adresez si mie. Sau, mai bine zis, mi-o adresam si mie in urma cu ceva ani.

– Tu???

Figura ei facea toti banii: un amestec de gingasie, inocenta, seductie, mirare.

– Exact. Nu cred ca te-ar interesa insa prea mult cum am ajuns eu in situatia aceea si cum m-am oprit si ce-a urmat dupa. Nu.

Adriana isi intinse mana dreapta catre mana lui stanga, i-o atinse si incepu sa-l mangaie. Era o copila de vreo 22 de ani, inalta, slabuta, frumoasa. Si atunci orice gand carnal al lui Cristi fu spulberat. Intelese rapid ca nu putea sa o trateze ca pe o simpla bucata de carne care putea sa-i satisfaca nevoile. Bine, impropriu spus nevoi. Si incepu sa discute degajat cu ea. Si minutele treceau si se rasturnau in ore, care si ele treceau rapid. Vreo patru. Atat durase prima intalnire a lor. In noaptea aceea nu dormise prea bine gandindu-se la ea. Simtea ca e posibil sa se indragosteasca. El! Tocmai el care nu mai simtise fiorul acesta de atat de multa vreme. Care nu mai vibrase in prezenta unei femei de ani de zile. Dupa cateva zile o suna din nou pentru a-i spune ca vrea doar sa-i lase ceva, un mic cadou. Odata intrat acolo, incepu sa se fastaceasca si, desi avea de gand sa nu stea mai mult de cateva minute, o urma in camera ei si statura impreuna vreo noua ceasuri. Il sunasera parintii, sefii, colegii, dar el nu raspunsese nimanui. Intrase intr-o lume vrajita. Se bucura ca e viu si vibrant. Iar sarutarile ei… atingerile ei… Pleca de acolo vesel. Dupa cateva ore insa, veselia lasa locul unor temeri: daca nu ma vrea? daca joaca un rol? daca ma voi indragosti si ea ma va rani? daca nu va vrea sa renunte la ce face? ma va durea s-o stiu si cu altii? Negresit, urma sa lamureasca toate astea in timp. Si, neaparat, trebuia sa o sune. Pentru ca deja ii era dor de ea.

Dupa vreo alte cateva intalniri, simti ca ea vrea sa faca dragoste cu el. O opri si-i spuse: „Te rog doar doua chestiuni: sa nu faci nimic din ceea ce nu simti si sa nu fugi.” Pentru ca de asta se temea cel mai tare: ca ea va fugi. Si, daca pana in momentul unirii lor ar fi suportat destul de usor plecarea ei, dupa i-ar fi fost cu mult mai greu. Si Adriana i-a promis ca nu va fugi de el. In timp ce se tineau in brate dupa ce se oferisera unul celuilalt, Cristi n-a putut sa nu observa lacrimile ei. Insa n-a spus nimic. Iar din gura ei n-a auzit decat atat: „ma simt foarte bine cu tine”. Se sunau zilnic si se intalneau cel putin de doua ori pe saptamana. In fiecare ocazie intrau intr-o lume a lor in care nu mai exista nimeni si nimic. Erau ei si atat. Se descopereau atat de asemanatori, incat el se sperie intr-o zi intr-atat incat hotari sa plece si sa nu mai stie nimic de ea. Sa nu-i mai adreseze niciun cuvant. Sa n-o mai vada nici macar o data. S-o „omoare”. S-o „omoare” si s-o ingroape intr-o groapa adanca de tot si apoi sa toarne beton in groapa aceea. Se plimba pe strazi gandindu-se la cat de  mult se atasase de ea si la cat de trista i se parea viata fara ea. Se aseza pe o banca si-si inchipui cum ar fi o zi insa cu adevarat fara ea. Si inima incepu sa-i bata mai tare si simti ca-l ia cu lesin si nu mai poate respira. Mana stanga ii amorti si se sperie foarte tare. Era constient ca era indragostit pana peste urechi. Nu stia daca o iubeste inca, insa era clar ca-i intrase pana in adancurile sufletului. In afara intrebarii de inceput, n-o intrebase niciodata nimic despre ce facea, evitand sa o duca in zone in care nu s-ar fi simtit confortabil. Voise s-o cunoasca si atat. Pe ea dincolo de spatiul acela in care-si desfasura activitatea. Pe omul din spatele mastii afisate pentru clienti. Si asa se trezi incapabil sa se distanteze.

Timp de cateva luni, Cristi fusese cel mai fericit om, iar orele petrecute impreuna cu ea erau momentele de maxima implinire pentru el. Toate pana intr-o zi cand ea intelese ca, desi initial ii spusese ca nu vrea nicio relatie cu un om pe care-l cunoscuse in mediul acela, intre ea si el era deja ceva ce parca nu putea controla. Simtea nevoia sa-l vada, sa-l auda, sa-l atinga. Tanjea dupa atingerea lui, dupa vocea lui, dupa sarutarile lui. Dupa el. Dupa ochii lui calzi, dupa zambetul sau, dupa „grasul ei mumos”… Si, pentru ca inca nu dorea sa renunte la activitatea ei, desi era constienta ca putea trai lejer langa el si ca el ar fi ajutat-o sa investeasca tot ce castigase astfel incat sa nu fie nevoita sa se mai intoarca vreodata la lumea aceea, alese sa se raceasca fata de el. Era si ea speriata. Ii era teama ca, intr-o zi, cand nu aveau sa se inteleaga la fel de bine, el o va rani amintindu-i trecutul. Avea momente in care ar fi vrut sa se aseze in fata lui goala, sa-si deschida sufletul cu totul, sa dea glas neimplinirilor, umilintelor, viselor ucise in fasa, rusinii, iubirii ce-o simtea pentru el… Insa meseria asta, sau cum s-o numi, o facuse extrem de neincrezatoare in oameni. Asa ca, pentru el, care avea o intuitie incredibila si o deosebita capacitate de a citi in ochii oamenilor, ultima intalnire fu crunta. Intelese inca de la inceput ca va fi ultima data cand o va vedea si incerca sa-si faca iesirea cat mai rapid si mai demn. Dupa nici macar o ora, pleca. Si, in timp ce mergea plangand prin ploaie, intelese ca, pentru unele femei, e mai usor sa-si deschida picioarele in fata unui strain care plateste decat sa-si deschida sufletul in fata unui om care le iubeste…