Despre sex

In cafeneaua „Lautrec” se asculta muzica buna, se mananca bine, se discuta interesant si, uneori, se trage cu urechea. Asta a facut Mihai in tarziul unei seri calde de noiembrie: a tras cu urechea. Era singur la masa, iar la masa de langa el, o tipa si un tip discutau. Despre ce? Despre sex! Discutau despre sex cu calm si deloc vulgar. Ca si cum ar fi vorbit… despre vreme. Ea, o domnita vopsita blond, imbracata in tinuta casual, sigur corporatista (au ei un limbaj inconfundabil). El parea sa fie un golanas, cu freza ciudata si corp lucrat la sala.

Si, pentru ca i se parea interesant subiectul, Mihai s-a scuzat pentru deranj si le-a cerut permisiunea sa li se alature in dialog. Iar ei au acceptat zambind. Nu de alta, dar Mihai nu e genul care sa para vreun obsedat, ba din contra, l-ai putea confunda cu un monah.

– Prima mea experienta sexuala, spune Dana, a fost, sa nu radeti!, pe la … 11 anisori. Mi-am introdus in creion in vagin. Bine, n-am simtit nimic placut, am simtit o durere usoara. Si nici nu aveam in cap sa imi produc vreo placere. Dar il bagasem acolo ca sa vad si eu ce e inauntru. Si am fost suprinsa ca nu era nimic. N-am scos o vorba despre asta si mi-a si fost rusine. Dar, asta a fost primul meu „contact intim”.

– Hihi! Blondo, la 11 ani? Hihi! Ma faci sa rad, zise Bobo.

– Ce ti-am zis eu sa nu razi? Of, mai bine taceam! Asta e, am facut-o! Sa-mi fie rusine din nou? se supara Dana.

– Hooo! Usor, nu te ambala! Ai rabdare. Ca io ziceam ca 11 ani e o varsta chiar…

Eu si cu mine – despre singuratate

Sa tot fie de-atunci zece ani. Aveam chef sa dau reset vietii mele si cel mai bun lucru de care m-am socotit capabil a fost sa ma intorc la scoala. Asa ca am plecat de acasa, fara sa cer sfatul cuiva, m-am dus sa dau examen, am fost admis si, peste cateva saptamani eram deja in alt oras gata sa o iau de la zero. Plecasem fara niciun ban in buzunar, doar cu promisiunea unui serviciu. Mult sub standardul meu, mult sub ceea ce eram obisnuit sa am din punct de vedere financiar. Dar nu-mi pasa. Voiam doar sa o iau de la capat.

Lucram de la 9 la 17, iar seara fugeam la cursuri. Locuiam singur, intr-o camera dintr-un apartament al firmei la care eram angajat. Fara televizor, fara radio, fara calculator (pe care am reusit sa-l aduc abia dupa vreo luna si jumatate). Eram SINGUR. Cu adevarat singur. Nimeni nu ma stia si nu stiam pe nimeni. Cum a fost? Pai, ca si cum ti-ar fi foame intr-un loc in care a-ti fi foame e rusinos.   Bucuriile mele erau legate strict de scoala si de iesirile cu colegii si unul dintre profesori. Nimic insa din orasul acela nu era al meu. Niciun om nu-mi era cunoscut, toti imi erau straini.

Plecasem de acasa si refuzam constant aproape orice contact cu oameni, locuri

Iluzii desarte…

Adriana. Parca asa o cheama. Sau cel putin asa se prezinta. Dupa ce usa grea, metalica, a apartamentului de la etajul trei se deschide, intri in hol si o poti vedea. Si atunci iti intinde mana ei subtire zambind seducator-studiat. Te invita apoi in camera ei de lucru. Politicoasa te intreaba daca vrei sa-ti aduca ceva de baut si te roaga sa te faci comod.

Cristi. Parca asta-i numele lui. Sau asa se prezinta. Nu tuturor, ci doar unor fete. Inainte ca usa sa se deschida, nici nu stie ce are in minte. Cand intra in locuintele fetelor, le zambeste timid si abia asteapta ca ele sa-i intinda mana pentru a simti textura pielii lor. Le urmeaza apoi in camera de lucru.

Adriana. Crescuse intr-un oras a carui istorie te invita sa-l vizitezi, insa imaginea romantica pe care o ai in minte atunci cand il vizitezi e rapid descompusa de realitatea dura care te loveste. Pastreaza un farmec aparte doar o parte a unui cartier, cateva strazi si unele cladiri vechi. Plimbandu-te iti poti compune o poveste frumoasa, mai ales daca te folosesti si de descrierile celor care-l locuisera in urma cu o suta de ani.

Cristi. Se nascuse intr-o urbe ceva mai mica decat locul de obarsie al Adrianei. Atras insa de naturaletea vietii de la tara, intre multimea de blocuri se simtea strain. Nu apartinuse niciodata orasului. Isi ducea traiul acolo. Pentru ca viata si-o proiecta altfel. Si o traia doar in minte si-n suflet. Printre multimea din oras, dar departe de ea. Intre cele cateva sute de mii, dar singur. Cea mai mare parte din ce era fermecator fusese distrus de comunisti. Gasise in adolescenta cateva stradute cu case vechi, frumoase si se