Sighet – impotriva uitarii


Am trait ceva timp in perioada comunista. Prea putin ca sa inteleg cu adevarat oroarea unui regim totalitar. Prea putin ca sa pricep ce era comunismul. Si nimeni nu-si luase timp sa-mi povesteasca despre cum ne pricopsisem cu plaga aceasta. Eram, totusi, suficient de mare ca sa stiu minunatele cozi la lapte, unt, paine, carne etc, rafturile pline cu doar cateva produse, manifestatiile grandioase pentru partid si conducatorul iubit. Suficient cat sa simt pe propria piele ce inseamna sa deranjezi sistemul si cum reprezentantii sai cei mai ferventi vor sa te aduca pe drumul cel bun. Suficient cat sa inteleg ca nu era la indemana oricui sa discute despre problemele aparute. In iarna lui 1987, un prieten brasovean m-a intrebat daca la mine in oras fusesera manifestatii. Nici macar nu stiam ce erau acelea. La mine in oras muncitorii nu se revoltasera, nu strigasera ca vor apa, caldura, mancare etc. Cand seara mi-am intrebat bunicul daca stia ceva despre ce se intamplase cu o luna in urma, mi-a raspuns sec: „Sa nu mai discutati despre asa ceva!”. Si am tacut. Dar imi mai amintesc cum ascultam pe furis Radio Europa Libera. Si-mi mai amintesc foarte clar modul in care minciuna m-a lovit in plin intr-o vara. Mi-au placut de mic copil cifrele si statisticile asa ca abia asteptam sa citesc in Scanteia raportarile legate de recolte, iar la Telejurnal eram nemiscat atunci cand erau prezentate aceste date. Si tin minte ca, intr-o zi, bunicul meu fusese la CAP ca sa participe la cantarirea recoltei. Cand s-a intors, am auzit foarte clar: 4 500 de kg de grau la hectar. Eram foarte dezamagit pentru ca mi s-a parut extrem de putin in conditiile in care rar valorile raportate de alte comune coborau sub 8 000 de kg/ha. Valoarea prezentata la Telejurnal dupa doua zile: 8 050 kg/ha! Am cerut lamuriri, insa mi s-a spus ca e mai bine sa nu mai intreb nimic. Si-am tacut.

Pe vremea aceea nu stiam nimic despre oamenii care avusesera cu adevarat de suferit, despre partizani, despre distrugerea elitei intelectuale, despre manipulari (desi simteam pe propria piele cate ceva si incepusem sa-mi pun intrebari). 1989 m-a prins intr-o stare confuza: pe de o parte ascultam Europa Libera si stiam ce se intamplase in Vestul Europei, aflam despre evenimentele din Timisoara, despre mortii de acolo, iar pe de alta parte eram bombardat de variantele oficiale. Simteam insa ca variantele oficiale sunt niste mistificari ale adevarului. Simteam asta din teama care plana in casa bunicilor si din modul in care stirile erau transmise, din jena evidenta a prezentatorilor.

Anii au trecut si am inceput sa aflu cate ceva despre ce se intamplase cu adevarat. Ma uitam cu interes, dar si cu teama si oroare la Memorialul Durerii. Nu intelegeam de unde atata ura, de unde atata rautate, de unde puterea de a face atat de mult rau celui de langa tine, mai ales in conditiile in care era vorba de oameni cu care nu avusesesi de-a face, oameni pe care nici macar nu-i intalnisesi. A urmat apoi o perioada in care am ales sa ma retrag, sa ma feresc de contactul cu informatiile legate de ororile inchisorilor. Foarte rar mai citeam despre Maniu, Steinhardt, Bratianu, Radu Gyr, Elisabeta Rizea etc, insa si atunci o faceam cu teama. Cu teama si cu spaima ca vremurile acelea s-ar putea intoarce. Insa nu avusesem niciodata contact direct cu vremurile de atunci. Asta pana in urma cu vreo cateva zile, cand am ajuns la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetul Marmatiei.

Cand ajungi in Sighet, nimic nu te duce cu gandul la una dintre cele mai crude inchisori comuniste. Atmosfera acestui orasel de provincie e una linistita, calma. Cand intri pe strada Corneliu Coposu intalnesti fatade renovate, ingrijite, pavaj de calitate, cateva bancute, lumini. Nu te-ai astepta ca in zona aceea sa fie temnita.

2013-09-24 17.51.30

Am intrat in muzeul amenajat in fosta inchisoare cu sfiala, ca intr-un altar. La intrare, timp de cateva minute te opresti si o asculti pe Ana Blandiana facand o scurta introducere. Vocea ei calda, tonul trist, resemnat, dar in acelasi timp linistit iti sugereaza parca modul in care trebuie sa privesti, sa simti si sa te raportezi la ce vei vedea: cu atentie, dar fara ura. Nu esti acolo pentru a-ti alimenta pornirile revansarde, nu esti acolo pentru ca, daca ai intalni pe strada vreun tortionar sa-l iei de guler si apoi sa-l faci sa treaca prin suferintele pe care le-a provocat altora. Te afli in acel loc pentru a nu uita, pentru a intelege, pentru a plange, pentru a aprecia pe acei care au luptat, pentru acei ce n-au facut compromisuri. Pentru a invata. Pentru a te infiora, a te inspaimanta si pentru ca trebuie sa fii atent la derapajele posibile catre acele vremuri. Pentru ca, din pacate, ce-a fost e posibil sa mai fie…

Prima sala, cea a hartilor, iti creeaza cadrul si-ti deschide larg ochii: sunt harti pe care sunt marcate cu cruci inchisori comuniste, locuri de executie, de munca fortata, azile psihiatrice cu caracter politic, gropi comune. Iar numarul lor este infiorator.  Pe holuri sunt fotografii ale victimelor comunismului: tineri, batrani, femei, barbati, avocati, economisti, profesori, invatatori, tarani, muncitori, preoti, militari, studenti, elevi etc. In sala inchisorilor afli ca numarul celor arestati si condamnati intre 1945 si 1989 a fost de app. 600 000! Cele mai crunte perioade au fost 1948-1953 si 1958-1960. Atunci au aparut lagarele de munca fortata, atunci au avut loc deportari si stramutari ale celor considerati periculosi pentru noul regim – inca app. 200 000 de oameni.

Urmeaza apoi sali tematice amenajate in celule. Afli despre distrugerea partidelor politice, despre Yalta si Malta, despre colectivizare, despre represiunea impotriva bisericilor (de toate confesiunile), despre sovietizare, despre miscarile studentesti, despre artistii inchisorilor, despre demnitari, despre inceputul cultului personalitatii, despre diaspora, despre deportari, despre miscarile de rezistenta din munti, despre nebunia experimentului Pitesti si alte grozavii.

Pasind incet prin fostele celule, simteam un fior rece si ma gandeam ca eu sunt un simplu vizitator, un om aflat departe de tot ce au trait ocupantii celulelor, in deplina siguranta. Celula in care a murit Iuliu Maniu mi-a adus primele lacrimi: un pat de fier, o gamela intr-un colt, un hardau, o tineta… Iar eu fac nazuri atunci cand vine vorba de mancare, apa calda, saltea, cada cu hidromasaj…

2013-09-24 16.43.27

Citind lista cu metodele de tortura folosite, nu poti sa nu te intrebi cum e posibil sa reduci un seaman al tau la un simplu obiect, sa-l dezbraci de atributele sale umane, sa-l injosesti, sa-l lovesti cu atata furie si ura. Si, da, aproape ca nu poti sa nu te intrebi: „De ce, Doamne?”. Sunt o multime de lucruri rele pe care le-am facut si le fac si cred ca le-as socoti cu usurinta drept motive foarte bune de penitenta, dar multi dintre acei oameni erau cu adevarat buni, puri. Eli, Eli, lama sabachtani!

2013-09-24 16.55.58

Am mai plans vazand imaginea unei mame care-si inmormanta pruncul in varsta de trei luni in timpul deportarii in Baragan. In noaptea de 18 iunie 1851, aproximativ 45 000 de oameni fusesera deportati din judetele limitrofe Yugoslaviei in Baragan, lasati in camp fara apa, fara hrana, fara adapost. E greu sa-mi inchipui cum ar fi sa fiu luat intr-o noapte din patul meu comod si dus departe, fara cele necesare traiului, fara vreo explicatie. Se spune ca omul e capabil sa sufere orice daca intelege de ce sufera. Dar ce sens sa gasesti acestor actiuni? Ce sa intelegi din arbitrarul alegerii?

2013-09-24 16.59.53

Am iesit in curtea inchisorii si am pasit in curte spre locul de reculegere si rugaciune. Pe peretii rampei sunt circa 16 000 de nume. Foarte putine dintre ele cunoscute noua, fiecare avand insa o istorie, fiecare reprezentand un om care insemna enorm pentru cei apropiati lui. Pentru noi, vizitatorii, numarul celor care au suferit si au murit e doar… statistica. Infioratoare, induiosatoare, dar… statistica.

2013-09-24 17.43.21

Cand am parasit muzeul ma gandeam la cum s-au simtit oamenii care au trecut prin aceasta inchisoare teribila. Oare au iesit mai buni? Mai frumosi? Mai impacati? Resemnati? Cu pofta de viata? Si mi-a venit in minte un citat din Jurnalul Fericirii, cand Steinhardt povesteste ce a simtit in apropierea momentului eliberarii:

„Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a­-l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgaiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscand fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de piine cat de mica; ies admirand mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei carora le­-am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi.”

Cu ce am ramas eu? Cu vreo doua ore in care n-am stiut de mine, in care m-am simtit mic, neinsemnat, nazuros, insensibil, ingrat, incapabil de intelegere, lipsit de intelepciune, prea atent la nimicuri, neputincios… Daca-i urasc pe cei care au fost agenti activi ai represiunii? Nu-i urasc. Daca merita iertare? Nu o merita, dar nici nu poti trai toata viata cu povara ne-iertarii. Insa nimic din ce s-a intamplat atunci n-ar trebui uitat. Iar cei tineri au obligatia sa se informeze, sa stie ce s-a intamplat. Nu doar de dragul de a sti, ci si profilactic, ca nu cumva sa se repete ororile acelor vremi…

Anunțuri

Un comentariu la “Sighet – impotriva uitarii

  1. fireplace spark spune:

    Orice as spune e de prisos…Numai gandul la multe din atrocitatile comunismului ma rascoleste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s