Despre oameni si caini


Am petrecut cea mai mare parte a copilariei la bunicii mei, intr-un sat de munte. Acolo m-am indragostit de animale. E drept ca, dintre toate, cele mai dragi imi erau pisicile si puii de gaina, dar n-am respins niciodata celalalte oratanii. Ma simteam in siguranta in curtea bunicilor si am fost invatat ca animalele sunt, totusi, animale si trebuie am grija cum ma port cu ele pentru a nu pati ceva rau. Imi amintesc ca, atunci cand alti copii ma vizitau, pentru a nu li se intampla ceva rau, legam cainele (care, in general, statea liber prin curte si care, in cei 13 de ani de viata a mancat o singura data un pui de gaina si atunci si-a luat-o peste bot). Si nu tin minte ca pe ulitele satului sa fi vazut mai mult de 3-4 caini de pripas, care caini o rupeau la fuga atunci cand vedeau oameni. Pentru ca, in general, asa reactioneaza animalele cand intalnesc oameni: o iau la fuga (nu vorbim aici de pradatori de genul lei, tigri etc.). Si-mi mai amintesc ca nu se punea deloc problema unei cresteri necontrolate a numarului de exemplare canine. Ba din contra, atunci cand cainele bunicilor a murit, abia dupa vreo luna au reusit sa gaseasca un catelandru pe care sa-l aduca in ograda.

Am fost indignat de fiecare data cand am vazut oameni care tratau cu cruzime animalele, fie ca erau cai, boi, vaci, caini ori pisici. La fel cum n-am fost nicicand de acord cu abuzurile, mai ales cand ele sunt indreptate impotriva unora lipsiti de aparare. Iar cand am crescut ceva mai mare si am inceput sa-nteleg cum ajunge o bucata de carne la mine-n farfurie, mi-a cam pierit pofta asta intr-atat incat atunci cand stiam ca urmeaza taierea unui animal plecam de acasa si ma intoarceam abia cand stiam ca urmele au disparut. 99,9% din mesele pe care le iau sunt fara carne.

Introducerea asta lunga e facuta pentru ca nu cumva sa creada cineva ca n-as respecta animalele, viata in general si ca as fi un ipocrit care se infrupta pantagruelic din trupurile lor. Imi plac animalele, dar la locul lor: cele salbatice in salbaticie (ori la zoo, dar in conditii de calitate), cele de companie in casa, sau pe langa casa. Iar in spatiul public, daca sunt sau pot deveni periculoase pentru cei din jur, in lesa si cu botnita. Si cand observ proprietari de caini (mai ales daca apartini unor rase ca pitbull ori rottweiller) ca-si plimba patrupedele libere si mai sunt si obraznici cand li se atrage atentia, sun imediat la 112. Si, deloc surprinzator, se cam lasa cu amenzi pentru idioti. Cand ies pe strada vreau sa ma simt in siguranta. Si de aceea avem legi pentru cum trebuie sa ne comportam in spatiul public. Nu trecem pe rosu la semafor si miorlaim apoi ca a dat masina peste noi, nu ne facem nevoile in public si ne suparam ca am fost amendati etc.

Si, pentru ca vreau sa ma simt in siguranta, nu vreau sa vad caini fara stapan pe strazi. Pentru ca, in ciuda a ceea ce cred cei care se bat cu pumnul in piept ca-i iubesc (dar nu-i iau in casa) si fac crize de isterie cand vin hingherii, cainii aceia nu sunt animale domestice/domesticite, ci sunt niste salbaticiuni cu teritorii bine marcate si care ataca oricand si pe oricine cred ei ca le incalca teritoriul. Si, nu, nu-i normal ca, daca vad un caine dormind pe trotuar in fata unui bloc, sa trec strada pe partea cealalta de teama ca javra s-ar putea sa ma capseze. Numarul mare de caini fara stapan reprezinta deja un pericol pentru oameni, in special pentru cei cu posibilitati mici de aparare, i.e. copiii si batranii. Avem o lege care nu se aplica si, chiar daca se aplica, se gasesc tembeli care s-o fenteze (gen idioata aia care a semnat pentru cainele care a omorat un copil in urma cu vreo cateva zile si care apoi i-a dat drumul pe strada si mai si zice ca ii pare rau, dar a fost un accident si ea e cu inima impacata – de-mi venea sa-i trag o palma cu cazmaua fix prin ecranul televizorului). Si din pricina asta am ajuns aici. Ca har, ca mar, ca drepturile animalelor. Situatiile de criza cer solutii radicale. Iar autoritatile, in loc sa actioneze, stau la povesti si negocieri. Pai daca am avea o epidemie de ciuma, ar trebui sa stam la discutii cu cei care ar vrea sa stea cu cadavrele doua-trei zile in casa ca asa e traditia la ei? Iti plac animalele si nu vrei ca ele sa fie eutanasiate? Foarte bine! Adopta-le atunci, sterilizeaza-le si tine-le la tine acasa. Nu faci asta? Too bad. Vor muri. Te-ai lipit de vreo ONG din asta ce se ocupa cu drepturile animalelor da’ cand va intalniti haliti carnita? Esti un ipocrit a carui opinie n-are nicio relevanta pentru mine. Pentru ca nu poti sa-mi spui ca militezi pentru dreptul lor la viata in timp ce in farfuria ta ai o ceafa de porc. Si meriti sa fii inchis intr-o cusca impreuna cu zece potai infometate. Sa vad atunci cum o dregi. Faza cu sterilizarea e o solutie pe termen lung. Si nu cred ca noi ne-o permitem.

Asa ca sunt din toata inima pentru o solutie radicala: angajarea temporara a unui mare numar de hingheri care sa stranga toti cainii fara stapan, un termen de maxim sapte zile pentru adoptii si, daca nu se gasesc doritori, eutanasiere. Si apoi controale la sange timp de vreo sase luni. Ai adoptat un maidanez dar nu-l tii in casa ci in gradina din fata blocului sau i-ai dat drumul pe strada? Amenda jumatate din veniturile tale. Ai adoptat un caine si nu l-ai sterilizat? Amenda inca jumatate din ce castigi. Cainele tau a muscat vreun om? Platesti tu pentru tratament. Cainele tau a omorat vreun om? Mergi la puscarie. Si in maxim un an am putea rezolva problema. Fiind oameni responsabili, nu animale conduse de instinct.

Anunțuri

2 comentarii la “Despre oameni si caini

  1. fireplace spark spune:

    Foarte radical…Din pacate un subiect sensibil pentru mine, iubesc si omul dar si animalul.Ca sa-ti spun drept niciodata nu mi-a fost frica de un caine pe strada,nici macar cand erau in haita.Si da, am fost muscata cand eram mai mica.
    Ceea ce pot sa-ti spun e ca in Timisoara , la un anumit nivel, functioneaza solutia sterilizarii.Numarul cainilor fara stapan a scazut, iar in plus Ong-urile de aici si studentii la Facultatea de Medicina veterinara organizeaza de cativa ani, periodic, campanii de adoptie in toate cartierele.Am vazut din ce in ce mai multi oameni responsabili care adopta un animal, iar asta nu poate sa fie decat de bine!
    Eutanasierea…dificila alegere…

    (eu am un catel adoptat si o pisica, am avut 2 dar una…:( )

  2. ivanilici spune:

    De acord cu tine, INSA tu vorbesti de o situatie in care oamenii sunt responsabili. In Bucuresti si-n alte orase din tara, iubirea de caini se traduce insa altfel: nu-i „mutileaza” sterilizandu-i, nu-i iau la ei in case, le permit sa se imperecheze iepureste etc. Si, pentru ca au ajuns atat de multi, solutia pe care o vezi tu adoptata in Timisoara nu e aplicabila in Bucuresti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s