Linistea dezamagirii


– Mihai, e tarziu. Trezeste-te! sopti Diana sotului ei. Hai, Mihai! E foarte tarziu si azi ne asteapta o zi grea. Il mangaie pe obraji si-l saruta usor pe buze. Afara, Soarele rasarise de cateva ore si cocosii din curtile vecinilor cantau de zor.

– Chiar asa de tarziu e? Am impresia ca m-am culcat acum cateva minute. Imi e inca foarte somn, mormai Mihai.

– Te cred. Daca nu auzeam alarma, cine stie cand m-as fi trezit? Te-as mai lasa sa dormi si mi-ar placea si mie sa mai trandavesc, insa chiar e tarziu. Hai, puiule, trezeste-te!

– Bine, bine. Mihai se sterse la ochi, se aseza pe marginea patului si privi pe fereastra: era o zi insorita de vara si trebuia sa inceapa pregatirile de plecare. Trebuia sa conduca vreo sase sute de kilometri in ziua aceea pentru a ajunge la nunta unui amic. Iar acolo nu urma sa fie un simplu participant: avea sa fie implicat activ in tot programul nuntii, de la cununia civila pana la cea religioasa si petrecerea de dupa. Se ridica din pat si merse sa faca un dus in timp ce sotia lui pregatea bagajele.

La noua si jumatate incepu sa sune cativa dintre clientii care-i datorau bani. Se lovi numai de scuze. Avea o singura promisiune ferma facuta in urma cu cateva zile de catre un client din afara tarii, dar suma respectiva intarzia sa apara in cont. Suna la banca. Nimic.

– Au intrat banii de la Johann? intreba Diana.

– Inca nu, raspunse Mihai scurt.

– Hai, mai! Si noi ce facem? Cum mai plecam la nunta? Ca n-avem bani decat de drum. Si le-am mai si promis un cadou important pe care nu-l putem cumpara. Ii suni tu sa le spui ca nu mai mergem? intreba Diana ingrijorata.

– Diana, ai rabdare. Sunt sigur ca lucrurile se vor rezolva.

– Asa zici mereu. Si mereu stam cu stress. Zi, de unde facem rost de bani ca sa plecam?

– Diana, te rog sa te calmezi. Nu rezolvi nimic, dar nimic daca te enervezi si te ingrijorezi. Eu voi avea grija sa avem bani pentru a putea pleca si a ne tine de promisiune.

Mihai si Diana promisesera mirilor drept cadou o excursie intr-un oras superb, de la biletele de avion pana la cazare. Ar fi trebuit sa faca rezervarile din timp, insa anul acela incasarile nu fusesera atat de ritmice precum ar fi trebuit, asa ca toata planificarea facuta se daduse peste cap. In plus, mai investise si niste sume consistente in alte proiecte care erau abia la inceput. Astfel, cu doua zile inainte de nunta si vreo patru inainte de potentiala plecare a celor doi tineri ce urmau sa se casatoreasca, se trezise ca mai avea in cont doar cateva sute de lei. El fusese suficient de prevazator si intocmise toate documentele necesare unei plati pentru o parte din ce lucrase in asa fel incat cu cel putin o saptamana inainte de nunta sa aiba suficienti bani pentru cadou si pentru inca vreo doua luni in care era posibil sa nu primeasca nimic. Numai ca asociatul lui pe proiectele respective, fara ca macar sa-l consulte, scosese banii aceia pentru a plati salariile oamenilor lui angajati la firma pe care o detinea singur. Si ce sa-i faca Mihai? Sa-i scoata ochii? Sa-l oblige sa puna banii la loc? N-avea de unde. Nu-i spusese nimic sotiei sale – ce rost avea s-o mai necajeasca si pe ea? -, ci incepuse sa caute solutii. Si gasise una. Numai ca inca nu se materializase inca.

Isi pregati micul dejun si merse in camera de zi. Deschise calculatorul, isi verifica posta electronica, citi ziarele. Verifica din nou contul: nimic. Suna din nou la banca. Nimic.

– Zi, Mihai, au intrat banii? intreba Diana.

– Inca nu, dar sunt sigur ca vor intra azi, raspunse el calm.

– Cum, mai, sa nu intre? Tu vezi cat e ceasul? Sa stii ca eu despachetez! M-am saturat de stilul asta. Nu mai suport! zise Diana aruncand un tricou pe care-l tinea in mana.

Mihai o privi linistit si o chema langa el.

– Stiu ca esti ingrijorata. Nici mie nu-mi place situatia asta, dar, crede-ma ca se va rezolva. Si vom putea pleca linistiti. Ai terminat de impachetat?

– Ei, am terminat de mult. Suna la banca.

– Am sunat acum cateva minute.

– Mai suna!

– Sun degeaba. Ai rabdare.

– Hai macar sa facem rezervari pentru astia.

– Diana, nu fac rezervari pana nu am bani in cont.

– Ei, nu. Putem sa facem macar la hotel.

– Da, dar nu stim data plecarii. Iar biletele de avion trebuie platite pe loc. Nu e ca la hotel cand doar rezervam si pot ei plati cand ajung. Musai trebuie sa platim. Intai vom lua biletele si apoi vom face rezervarile la hotel.

– Of, ce nervi am! Suna-l pe Dan sa-ti restituie datoria.

– Diana, stii ca nu are banii. Dan nu avea banii imprumutati de Mihai in urma cu trei ani pentru ca socotise ca e mai important sa-si ia masina decat sa restituie datoria. Mihai nu-i spusese insa Dianei.

– Suna-l atunci pe Adi! Intelegi ca nu avem cum sa plecam fara bani? Intelegi???

– Ai putea foarte bine sa suni tu la parintii tai. In fond, si ei sunt datori la noi si nu manifesta nicio intentie de a se achita de datorie, replica Mihai.

– Sigur, ca acum ai mei sunt de vina. Stii ca n-au bani! Si eu ti-am zis de la inceput sa nu le dam. Dar tu ai vrut sa le dam.

– Hei, ti i-am dat drept exemplu pentru a vedea ca-i tratez pe toti datornicii la fel: nu-i zapacesc cu telefoanele. Vor plati cand vor putea.

Diana pleca imbufnata. Mihai o auzea cum bombanea in camera lor.

Era inca una dintre acele situatii in care nimeni nu-l ajuta, nici macar pe termen scurt. El era mai mereu gata sa-i ajute pe altii, altii pe el mai nicicand. Unul isi cumparase masina, altul incepuse sa-si construiasca o casa, un altul isi renovase locuinta si-si schimbase si mobilierul si aparatura electrocasnica si tot asa. De cativa ani, de cand incepuse sa-i mearga foarte bine, era constient ca e din ce in ce mai invidiat. Isi schimba masina frecvent, dar nu pentru a arata altora cine este, ci pentru ca in meseria lui si in mediul in care se invartea masina spunea multe despre cineva. Isi cumparase o locuinta cum putini dintre cei aflati la varsta lui reusisera. Dar el nu se schimbase cu nimic. In relatia cu cei din jur ramasese acelasi. Poate ca devenise mai modest si mai atent ca nu cumva sa lase impresia ca succesul i s-a urcat la cap. Fara extravagante, mereu recunoscator atunci cand era ajutat, atent la nevoile celorlalti, o prezenta foarte discreta. Acum statea cu laptopul in brate si se gandea ce ar putea sa faca daca tranzactia nu se realiza in timp util. Nu vedea nicio iesire.

– Diana, hai sa plecam totusi. Sunt sigur ca, pana vom ajunge noi la destinatie, banii vor fi in cont.

– Eu nu plec! spuse Diana batand din picior.

– Diana, nu fi copil! Hai sa mergem. Avem suficienti bani pentru a ajunge acolo. Se va rezolva cumva. Stii doar ca nu ne lasa Dumnezeu in pana.

– Nu ma mai lua cu Dumnezeu! M-am saturat sa fiu tinuta mereu pana in ultima clipa. M-am saturat sa astept!

– Uite, cu ocaziile astea inveti sa ai incredere si rabdare. Hai sa mergem! rosti el calm.

Cu greu, Diana se lasa convinsa. O enerva teribil calmul sotului ei in situatii de criza. Ar fi vrut sa-l vada si pe el suparat, nervos, trosnind si pufnind, sa-l vada viu. Tot ce vedea insa era un om care parea sa fie inconstient: impasibil, Mihai trecea prin situatiile tensionate de parca avea un as in maneca. Iar ea, ea se perpelea la foc mic avand impresia ca el stie mereu care e solutia si nu-i spune nimic pana in ultima clipa.

Inaltara o scurta rugaciune impreuna invocand prezenta divina si plecara. In cele cateva ore cat avea sa dureze calatoria lor urmau sa asculte muzica, interviuri, carti si sa comenteze pe marginea lor. Asta-i placea mult Dianei: cu Mihai aveai mai mereu ce sa vorbesti. Stia ca e un om cu o minte ascutita si ca avea mereu ceva de invatat din dialogul cu el. Era mai mare decat ea cu patru ani . Avea o incredere teribila in el: cand erau impreuna simtea ca nimic rau nu i se poate intampla. Cu o constitutie usor atletica, Mihai afisa un soi de putere blanda, genul de om care, cu calm, te-ar putea convinge sa faci orice impreun cu el. Il privea in timp ce conducea cu viteza. Cateva fire de par alb ii aparusera si soarele i le punea si mai clar in evidenta. Il iubea enorm: era viata ei. Desi ii raspundea la intrebari, stia ca mintea lui era departe. Uneori era suparata ca nu e lasata sa intre in lumea lui. Si-i reprosa asta. Si plangea. Iar el ii spunea ca asa se reface: in singuratate. Acum se calmase si ea si increderea afisata de el parea sa i se fi transferat si ei.

La doua si jumatate, Mihai suna din nou la banca pentru a verifica daca intrasera banii. Nimic. Diana se ingrijora din nou si incepu sa bombane intrebandu-l, iar si iar, de ce nu suna la cei care trebuie sa le restituie sume importante. El refuza sa intre in acest dialog si continua linistit drumul. Linistit in aparenta, pentru ca se simtea foarte apasat si dezamagit. Parea ca-l doare sufletul si ramane fara vlaga. Dar, de dragul Dianei, trebuia sa para calm, in ciuda vulcanului din interior.

La patru si zece, cand mai era putin timp pana la inchiderea programului bancii, primi un e-mail de la Johann cu ordinul de plata. Suna din nou la banca si primi confirmarea ca tranzactia se facuse: avea banii in cont.

– Of! Fix in ultima clipa. M-am saturat, Mihai! Nu mai pot! spuse Diana si incepu sa planga. Plansul ei era o descarcare nervoasa pentru a se elibera de tensiunea in care statuse in ultimele cateva zile.

– Diana, ti-am spus ca nu rezolvi nimic daca te ingrijorezi. E bine sa ai rabdare. Hai sa gasim un loc in care sa putem opri si sa cumparam biletele de avion. Apoi vom face si rezervarile.

Oprira dupa cateva minute si incepura sa caute mai intai biletele de avion. Erau deja cu cateva sute de euro mai scumpe decat atunci cand hotarasera sa faca acest cadou. Si nici nu era o perioada prea buna din punct de vedere financiar. Dar, promisiunea e promisiune. Apoi cautarea unui hotel. In total cheltuira aproape doua mii de euro. Isi amintira de voiajul lor de nunta: se urcasera in masina si se plimbasera aproape doua saptamani prin vestul Europei. Singuri, cautand hoteluri curate, dar nu scumpe, dramuindu-si banii.

Ajunsera pe seara la destinatie. Despachetara si, obositi, se culcara linistiti si multumiti ca lucrurile se rezolvasera. A doua zi totul urma sa fie ca la carte.

Numai ca, de dimineata, cand Mihai isi verifica posta electronica, descoperi un mesaj de la hotelul rezervat pentru amicul sau: era o problema cu cardul. Suna la hotel si il ruga pe directorul de vanzari sa pastreze rezervarea inca doua zile pana cand el va putea merge la o banca pentru a plati cash in avans intregul cost al cazarii. Alti bani, alta distractie.

La nunta, ca la nunta. Mihai se achita de obligatiile trasate de miri si veni petrecerea. Bun prilej de intretinut conversatii cu vechi cunostinte. Mirii nici macar nu-i salutara. Nu era nicio suparare, era normal ca tinerii insuratei sa fie preocupati cu alte chestiuni.

Inainte sa plece spre casa, mersera la banca, achitara costul cazarii celor doi si apoi se indreptara spre casa parintilor mirelui pentru a le inmana celor doi documentele necesare plecarii. Si, in urma unei scurte discutii, o suma suplimentara pentru o masa la un restaurant cu stele Michelin. Le mai oferira celor doi cateva sugestii legate de excursie si plecara spre casa.

– Sper sa le placa locul ales, zise Diana.

– Sunt sigur ca le va placea. Dan cred ca are deja o lista cu tot ce se poate vizita acolo. Si tare cred ca Monica se va intoarce cu febra musculara la cat vor merge pe jos.

Mihai isi incepu saptamana de lucru cu o zi intarziere. S-ar fi asteptat ca Dan sa-l sune inainte de plecare sa-i spuna ca totul e in regula. N-a sunat, asa ca Mihai s-a gandit ca nu-i nicio problema. N-a sunat insa nici cand ar fi trebuit sa ajunga. Si n-a trimis nici macar un mesaj. Sau un e-mail. Nimic.

– Diana, stii ceva de Dan si Monica? isi intreba Mihai sotia inainte de culcare.

– Nu, Mihai. N-am primit nimic de la ei. Cred insa ca au ajuns cu bine.

– Si eu cred la fel, dar ma asteptam, totusi, sa dea un semn de viata. In fine, sa zicem ca-s obositi si s-au culcat rapid.

A doua zi, la fel. Si a treia. Si a patra. Si chiar si cand s-au intors. Intre timp, Diana ii arata zilnic lui Mihai postarile de pe facebook ale celor doi. Primul dialog fu dupa vreo sase zile, intr-o seara, pe facebook. Diana il zarise pe Dan si-l intrebase daca le e bine. I se confirmase. Si… cam atat. Si se intoarsera cei doi din calatorie. Si Mihai gasi un scurt mesaj off-line pe messenger in care Dan se declara incantat de cum petrecusera pe acolo. Nimic mai mult.

– Diana, chiar asa nesimtiti sunt astia doi? Hai ca Monica nu ne prea stie, dar desteptul asta de Dan? Ca la cat l-am cocolosit noi, ar fi trebuit sa fie cu ceva mai mult bun simt. Sa nu dea el nici macar un telefon si sa zica: „Am ajuns cu bine inapoi. Multumim pentru cadou!”

– Ei, Mihai, spune-i tu. Ca poate te asculta si invata sa se poarte.

– Mai, nevasta, e penibil sa-i spui unui tip ce se apropie de treizeci de ani cum sa se poarte. Pe bune! Insa, nu-i nimic: m-am convins si de asta si de ce am de facut in dreptul lui.

– Adica?

– Adica e clar ca tot eu sunt ala prost. Ca astept de unde n-are ce sa vina. Si ca pretind de la altii ce pretind de la mine.

Nu era primul care se purta asa. Mihai deja incepuse sa se obisnuiasca. Dar chiar nu se asteptase la situatia asta. Pe Dan il ajutase de multe ori. Cu bani, sfaturi, timp oferit pentru a-l asculta atunci cand il bantuiau diversi demoni. Ba chiar, impresionat de faptul ca Dan si sora lui imparteau un laptop amarat, ii cumparase unul nou nout. Ca sa vada, dupa vreo cateva luni, ca Dan… il vanduse. Il durea din nou sufletul. In fapt, lui Mihai ii parea rau ca aruncase din nou niste margaritare in gura unor porci. Ii parea rau de mai multe. De faptul ca fiecare ins care nu merita bunatatea lui il facea sa fie din ce in ce mai inchis si mai putin dornic sa ajute. Si totusi, in toata durerea asta care cu fiecare dezamagire durea din ce in ce mai putin, Mihai vedea si o parte buna: fiecare sfarsit, fiecare trezire ii aducea liniste. Si el iubea linistea…

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s