Sighet – impotriva uitarii


Am trait ceva timp in perioada comunista. Prea putin ca sa inteleg cu adevarat oroarea unui regim totalitar. Prea putin ca sa pricep ce era comunismul. Si nimeni nu-si luase timp sa-mi povesteasca despre cum ne pricopsisem cu plaga aceasta. Eram, totusi, suficient de mare ca sa stiu minunatele cozi la lapte, unt, paine, carne etc, rafturile pline cu doar cateva produse, manifestatiile grandioase pentru partid si conducatorul iubit. Suficient cat sa simt pe propria piele ce inseamna sa deranjezi sistemul si cum reprezentantii sai cei mai ferventi vor sa te aduca pe drumul cel bun. Suficient cat sa inteleg ca nu era la indemana oricui sa discute despre problemele aparute. In iarna lui 1987, un prieten brasovean m-a intrebat daca la mine in oras fusesera manifestatii. Nici macar nu stiam ce erau acelea. La mine in oras muncitorii nu se revoltasera, nu strigasera ca vor apa, caldura, mancare etc. Cand seara mi-am intrebat bunicul daca stia ceva despre ce se intamplase cu o luna in urma, mi-a raspuns sec: „Sa nu mai discutati despre asa ceva!”. Si am tacut. Dar imi mai amintesc cum ascultam pe furis Radio Europa Libera. Si-mi mai amintesc foarte clar modul in care minciuna m-a lovit in plin intr-o vara. Mi-au placut de mic copil cifrele si statisticile asa ca abia asteptam sa citesc in Scanteia Continuă lectura

Reclame

Suntem stricati… aproape iremediabil


Iar mi-a crescut zaharul. Ca, deh, asa se intampla cand vad nesimtiti. Da’ nesimtiti rau, nu gluma. Ca in mai fiecare an, cum incep niste ploi mai zdravene, cum avem inundatii in diverse zone ale tarii. Ca taiat padurile fara cap, ca reimpaduriri canci, ca intretinut infrastructura existenta nu ne intereseaza, ca indiguiri nu vrem sa facem, ca ne construim case in zone inundabile etc. Si iar spectacol si motive sa deplasam echipe intregi de jurnalisti care sa descrie in tuse cat mai groase tragismul situatiei. Asa se vede la televizor: ca e rau de tot, ca oamenii raman fara case, ca le mor copiii, ca raman fara agoniseala de-o viata. Cand ajungi acolo insa, realitatea nu-i chiar asa crunta. Si, chiar si cand se apropie de ce vedem la stiri, e ceva ce te face sa tragi o injuratura si sa-ti vina sa pleci si sa-i lasi sa-i ia apele ori sa-i acopere zapada.

De ce m-am enervat? Pai am vazut un filmulet in care un pompier desfunda un canal dintr-un sat, iar localnicii stau si fac misto.

Continuă lectura