Sighet – impotriva uitarii


Am trait ceva timp in perioada comunista. Prea putin ca sa inteleg cu adevarat oroarea unui regim totalitar. Prea putin ca sa pricep ce era comunismul. Si nimeni nu-si luase timp sa-mi povesteasca despre cum ne pricopsisem cu plaga aceasta. Eram, totusi, suficient de mare ca sa stiu minunatele cozi la lapte, unt, paine, carne etc, rafturile pline cu doar cateva produse, manifestatiile grandioase pentru partid si conducatorul iubit. Suficient cat sa simt pe propria piele ce inseamna sa deranjezi sistemul si cum reprezentantii sai cei mai ferventi vor sa te aduca pe drumul cel bun. Suficient cat sa inteleg ca nu era la indemana oricui sa discute despre problemele aparute. In iarna lui 1987, un prieten brasovean m-a intrebat daca la mine in oras fusesera manifestatii. Nici macar nu stiam ce erau acelea. La mine in oras muncitorii nu se revoltasera, nu strigasera ca vor apa, caldura, mancare etc. Cand seara mi-am intrebat bunicul daca stia ceva despre ce se intamplase cu o luna in urma, mi-a raspuns sec: „Sa nu mai discutati despre asa ceva!”. Si am tacut. Dar imi mai amintesc cum ascultam pe furis Radio Europa Libera. Si-mi mai amintesc foarte clar modul in care minciuna m-a lovit in plin intr-o vara. Mi-au placut de mic copil cifrele si statisticile asa ca abia asteptam sa citesc in Scanteia Continuă lectura

Anunțuri

Suntem stricati… aproape iremediabil


Iar mi-a crescut zaharul. Ca, deh, asa se intampla cand vad nesimtiti. Da’ nesimtiti rau, nu gluma. Ca in mai fiecare an, cum incep niste ploi mai zdravene, cum avem inundatii in diverse zone ale tarii. Ca taiat padurile fara cap, ca reimpaduriri canci, ca intretinut infrastructura existenta nu ne intereseaza, ca indiguiri nu vrem sa facem, ca ne construim case in zone inundabile etc. Si iar spectacol si motive sa deplasam echipe intregi de jurnalisti care sa descrie in tuse cat mai groase tragismul situatiei. Asa se vede la televizor: ca e rau de tot, ca oamenii raman fara case, ca le mor copiii, ca raman fara agoniseala de-o viata. Cand ajungi acolo insa, realitatea nu-i chiar asa crunta. Si, chiar si cand se apropie de ce vedem la stiri, e ceva ce te face sa tragi o injuratura si sa-ti vina sa pleci si sa-i lasi sa-i ia apele ori sa-i acopere zapada.

De ce m-am enervat? Pai am vazut un filmulet in care un pompier desfunda un canal dintr-un sat, iar localnicii stau si fac misto.

Continuă lectura

Eroi masculini – ep. 2


La sfarsitul lunii trecute scriam despre barbatii… rabdatori. Rabdatori nu in general, ci strict in relatie cu consoartele/iubitele/prietenele. Azi, trecem la cei care sunt… maleabili. Da’ maleabili, nu gluma.

Gicuta era muncitor in constructii. Genul care se scarpina la coaie mai toata ziua, scuipa seminte, umbla mai mereu cu hainele murdare, iar seara sta cu baietii la bloc si discuta despre fotbal, bani si femei. Si care-si taie unghiile la picioare abia atunci cand observa ca-i rup ciorapii si stau sa faca gauri in incaltari. Vocabularul lui abunda in „misto”, „beton”, „fratie”, „tare”, „manca-ti-as”, „full de bani”si interogatia dubitativ-meditativa „ba, esti nebun?”. Baiat frumusel, harnic in special cand seful era prin preajma, Gicuta castiga lunar cam cat trei profesori cu norma-ntreaga. Si cheltuia cam tot atata. Suparacios din cale-afara, cand nu-i convenea ceva, Gicuta arunca sculele, bombanea si pleca acasa. Noroc ca seful il primea din nou la munca. Se chinuise sa faca scoala de soferi, insa n-avusese prea mare tragere de inima si picase la sala de vreo cateva ori.  O singura suparare avea: ca nu gasise o fata pe sufletul lui. Iar cand gasise, ei, cand gasise, se intamplase ca fata nu gasise si ea un baiat pe sufletul ei. Asa ca, pana la gasirea jumatatii, Gicuta mai babardea Continuă lectura

Despre oameni si caini


Am petrecut cea mai mare parte a copilariei la bunicii mei, intr-un sat de munte. Acolo m-am indragostit de animale. E drept ca, dintre toate, cele mai dragi imi erau pisicile si puii de gaina, dar n-am respins niciodata celalalte oratanii. Ma simteam in siguranta in curtea bunicilor si am fost invatat ca animalele sunt, totusi, animale si trebuie am grija cum ma port cu ele pentru a nu pati ceva rau. Imi amintesc ca, atunci cand alti copii ma vizitau, pentru a nu li se intampla ceva rau, legam cainele (care, in general, statea liber prin curte si care, in cei 13 de ani de viata a mancat o singura data un pui de gaina si atunci si-a luat-o peste bot). Si nu tin minte ca pe ulitele satului sa fi vazut mai mult de 3-4 caini de pripas, care caini o rupeau la fuga atunci cand vedeau oameni. Pentru ca, in general, asa reactioneaza animalele cand intalnesc oameni: o iau la fuga (nu vorbim aici de pradatori de genul lei, tigri etc.). Si-mi mai amintesc ca nu se punea deloc problema unei cresteri necontrolate a numarului de exemplare canine. Ba din contra, atunci cand cainele bunicilor a murit, abia dupa vreo luna au reusit sa gaseasca un catelandru pe care sa-l aduca in ograda.

Am fost indignat de fiecare data cand am vazut oameni care tratau cu cruzime animalele, fie ca erau cai, boi, vaci, caini ori pisici. La fel cum n-am fost nicicand de acord cu abuzurile, mai ales cand ele sunt indreptate Continuă lectura

Linistea dezamagirii


– Mihai, e tarziu. Trezeste-te! sopti Diana sotului ei. Hai, Mihai! E foarte tarziu si azi ne asteapta o zi grea. Il mangaie pe obraji si-l saruta usor pe buze. Afara, Soarele rasarise de cateva ore si cocosii din curtile vecinilor cantau de zor.

– Chiar asa de tarziu e? Am impresia ca m-am culcat acum cateva minute. Imi e inca foarte somn, mormai Mihai.

– Te cred. Daca nu auzeam alarma, cine stie cand m-as fi trezit? Te-as mai lasa sa dormi si mi-ar placea si mie sa mai trandavesc, insa chiar e tarziu. Hai, puiule, trezeste-te!

– Bine, bine. Mihai se sterse la ochi, se aseza pe marginea patului si privi pe fereastra: era o zi insorita de vara si trebuia sa inceapa pregatirile de plecare. Trebuia sa conduca vreo sase sute de kilometri in ziua aceea pentru a ajunge la nunta unui amic. Iar acolo nu urma sa fie un simplu participant: avea sa fie implicat activ in tot programul nuntii, de la cununia civila pana la cea religioasa si petrecerea de dupa. Se ridica din pat si merse sa faca un dus in timp ce sotia lui pregatea bagajele.

La noua si jumatate incepu sa sune cativa dintre clientii care-i datorau bani. Se lovi numai Continuă lectura