Si nu vor sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti…


Trecusera cativa ani de cand ii trimisese un mesaj scurt prin care-i comunicase sec, fara echivoc, ca nu vrea ca ea sa-l mai caute vreodata. In fond, ce rost ar mai fi avut? Erau amandoi casatoriti, iar ea avea si un copil. Fusese una dintre iubirile acelea nebune ale tineretii, cand esti gata sa te iei in piept cu oricine, numai sa protejezi comoara nepretuita pe care credeai ca o ai. Un concurs de imprejurari facuse posibila intalnirea lor si el, natura calda si empatica, mereu aplecat spre ceilalti, zarise oportunitatea de a o opri de pe o cale gresita. Si, cum era aproape normal, se si indragostisera foarte rapid, vazand in iubirea lor ceva unic, socotind ca planetele se aliniasera special pentru ca ei sa devina una. Caci, acela care nu vedea in iubirea sa ceva unic, nu iubeste cu adevarat. Si, ca in orice poveste de iubire, mai toata lumea era impotriva lor: parintii, prietenii, mediul in care traiau. Nu le pasa, iar cei din jur nu avusesera intelepciunea de a-i lasa in pace, creandu-le sansa de a se cunoaste, ci doar legandu-i si mai tare, avand clar in minte ca ei trebuie sa fie impreuna orice-ar fi.

forget-your-first-love

Dar timpul nu iarta pe nimeni. Si nu i-a iertat nici pe ei. Toate tensiunile au inceput sa sape adanc in fiecare dintre ei. Iar el, cel care era obisnuit sa duca greul si s-o ridice mereu pe ea atunci cand simtea ca nu mai avea energie, el… obosise. Ea renuntase la facultate, el renuntase la un serviciu sigur, asa ca toata ziua nu aveau nimic de facut. Se intalneau, se plimbau, faceau dragoste pe unde puteau si stateau in cafenele. Se iroseau si se pierdeau unul pe celalat. Totul treptat, fara ca ei sa simta macar ca ruptura va veni curand. Si a venit.

A plecat… ea. Iar el a plans-o in fata celui mai bun prieten, sfasiat de durere. Un plans care te face sa crezi ca omul acela nu mai are nimic pentru care sa mai traiasca. Un plans intr-o dupa amiaza de iarna. Plecase de la cel mai bun prieten si nu stia daca mai are sau nu rost sa mearga mai departe. Se oprise de cateva ori pe drumul spre casa si se intrebase ce se va alege de el: renuntase la tot pentru ea. Va mai putea recupera ceva? Oricum, acela fusese inceputul mortii sufletului sau.

Dupa cateva luni, l-a cautat. Si au decis ca ei trebuie sa fie impreuna. Departe de ochii lumii insa. Dar mersul pe sarma in intuneric e mai dificil decat alergarea mana in mana pe o autostrada in miijlocul zilei, chiar daca de pe margine se arunca pungi cu apa si rosii. Asa ca, dupa alte cateva luni, iar s-au despartit. O criza de gelozie a lui, mai mult sau mai putin justificata, incheiata cu cateva palme si ceva ce parea a fi pierdut iremediabil. Numai ca, dupa alte cateva luni, ea l-a cautat. Din nou. Si parea ca se vor reintalni. Isi vorbeau zilnic la telefon si stabilisera deja revederea. Gelozia ei insa a facut-o sa se opreasca. Si n-a mai ajuns. Atunci el a simtit inca o data durerea mortii. Era a doua oara cand sufletul ii era sfasiat. Singur de data asta. Fara niciun prieten. Fara nimeni cu care sa poata vorbi. O perna ce nu putea sa stranga toate lacrimile sale si un oras strain in care nimeni nu voia sa stea de vorba cu el. Dupa ziua aceea a hotarat ca inima va trebui sa taca si sa se supuna ratiunii. Un plan riguros, cu elemente bine stabilite, marcat de accente de retragere progresiva din lume.

Si se tinuse la distanta de orice tentatie feminina cam vreun an. La un sfarsit de saptamana hotarase sa mearga impreuna cu niste amici la munte. Iar acolo, fara sa stie, viata sa avea sa se schimbe radical. A intalnit o pustoaica, pentru ca, la doua zeci si patru de ani, cum altfel ti s-ar parea o fata de nouasprezece? Numai ca fusese de ajuns sa o vada cateva minute si in mintea lui sa incolteasca un gand: „i-ar sta bine la mine in casa”. Ciudat, nu? Nicio atractie sexuala, ci una… casnica. O latura… domestica. Era un prim pas decisiv facut de… ratiune. Iar inima…, inima a incercat s-o urmeze si sa vibreze. Si-a vibrat. Cateva luni. Dar era nevindecata. Si apoi, oricat a incercat, n-a mai reusit. Si ratiunea i-a inchis gura definitiv cand a rostit, cu litere de flori intr-un parc, intrebarea: „Vrei sa fii sotia mea?”.

Exista, in orice om, o capacitate imensa de a se minti. Si te poate tine o vreme. Iti poti vinde iluzia ca iubesti, ca ti-e bine, ca totul e in regula. Asa si ei: s-au mintit ca le e bine unul fara celalalt, ca iubesc, ca sunt fericiti. Se intorceau periodic cu mintea la ce traisera, observau diferenta de nivel, de intensitate, dar se minteau livrandu-si rapid o explicatie: „a fost o nebunie, acum iubim matur”.

Un mariaj esuat in cazul ei si o noua incercare de a-l aborda. El, desi casatorit, macar de dragul de a mai simti ceva din ce nu mai simtea in casnicie, mersese cateva sute de kilometri pentru a o reintalni si a petrece impreuna o noapte de iubire. Ea crezuse ca reamintirea i-l va readuce aproape. Se inselase si nu intelese ca omul pe care-l cunoaste disparuse. Fusese ucis chiar de ea atunci cand alesese sa plece.

Asa ca ea s-a refugiat in alt mariaj. Si, pentru ca relatia sa fie si mai stabila, la scurt timp a si dat nastere unui prunc. O minune aparuse si in familia lui, dar la un an distanta. Isi mai vorbeau uneori, insa orice intalnire fusese evitata, desi ea il sunase intr-o zi plangand si-i spusese ca-l dorise pana la lacrimi intr-o noaptea in care facuse sex cu sotul ei, iar absenta lui o durea teribil. In viata lui aparuse insa si o alta iubire. O iubire ascunsa din liceu. O iubire comuna, insa nemarturisita. Amandoi casatoriti, amandoi nefericiti. Si hotarati sa traiasca, satui fiind de moarte. In acest context, el o anuntase ca nu vrea sa mai stie nimic de ea.

Dar, necunoscute sunt caile Domnului! Intr-o zi, plimbandu-se cu masina prin orasul parintilor sai, i s-a parut ca o zareste mergand pe trotuar. Si a vrut, pur si simplu, sa vada ce mai face. Asa ca a oprit masina pentru a vorbi cu ea. Nu era ea, ci sora ei. Dar de la sora la ea, vestea a ajuns rapid, asa ca solicitarea unei intrevederi a venit foarte repede. De data asta, nerefuzata. La prima intalnire, ea i-a spus ca vrea sa faca dragoste cu el. Si el ar fi vrut – n-ar putea uita nicicand cat e de placuta la atingere -, dar, ca nu cumva sa para ca nesimtit, i-a transmis ca are nevoie de timp pentru a se reobisnui cu ea. S-au tot intalnit si au analizat casniciile lor, neimplinirile si o intrebare ii macina mereu si mereu: „daca am fi fost noi, noi asa cum ne stim, am fi ajuns in aceeasi situatie?”. Iar ea raspunde intotdeauna: „NU! Ar fi fost imposibil. Ne iubeam prea mult.” El stie ca s-ar fi erodat (si stie nu neaparat prin prisma maturizarii, ci dintr-o exceptionala intuitie cu care este inzestrat), dar nu vrea sa-i livreze abrupt verdictul. El stie si ca intalnirile dintre ei n-au niciun viitor si ca o va rani profund cand va alege sa i se ofere. Si totusi, o va face.

…………………..

I-am intalnit in urma cu ceva vreme si ma intreb de ce oare nu pricep ei ca pasiunea nu dureaza si ca experienta indragostirii continua, in mod firesc, cu cea a unei iubiri maturizate, cu ceea ce englezii numesc companionate love. Iar faptul ca pasiunea a ramas intre ei e un semn ca relatia lor e una foarte nesanatoasa, extrem de volatila, cu o succesiune nebuna de despartiri si impacari (chiar si ea admitea, cu o usoara amaraciune in glas, ca „noi vom fi asa indragostiti toata viata, dar niciodata impreuna”). E drept ca totul e efervescent, plin de adrenalina si cortizol, dar legatura asta nu construieste nimic… Probabil ca e mai usor sa te refugiezi intr-o iubire din tinerete si sa crezi ca, din pricina ratarii ei, ti-ai ratat iremediabil viata, decat sa te bucuri de ceea ce ai in prezent. Si cred ca e mai simplu sa revii la un moment de maxima pasiune in viata, la ceea ce-ti dadea energie in tinerete, la „noutatea” re-descoperirii, decat sa te intorci la sortul de bucatarie si papucii de casa… Iar cateva ore alaturi de cineva cu care te vezi rar sunt in mod cert mai intense si-ti fac sangele sa circule mai rapid decat zile intregi petrecute in, uneori, inevitabila rutina casnica. Da’ nu cred ca-i sanatos pe termen lung. Zic si io, nu dau cu parul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s