Fiddler on the roof


Recent am revazut (pentru a cincea sau a sasea oara) un film de care m-am indragostit: Fiddler on the Roof.
Turnat in 1971, filmul debuteaza cu imaginea unui sat, Anatveka, din Imperiul Tarist (actiunea se desfasoara in anii dinaintea inceperii pogromurilor) la momenul in care se crapa de ziua. Linistea e sparta de cantecul unui cocos, iar apoi de cantecul unui violonist ce canta pe un acoperis (in film, scripcarul este interpretat de marele violonist Stern).

Ce am apreciat cel mai mult la acest film este naturaletea pe care reuseste sa o creeze: atmosfera rurala, personajele, dilemele lor, dialogurile, dilemele cu care se confrunta oamenii, universul de ghetto iudaic, totul creat in asa fel incat orice iz de fals este indepartat.

Mai apoi, muzica: absolut superba! Celebra „If I were a rich man”:


E distractiv felul in care Tevye analizeaza diversele optiuni pe care dilemele vietii i le asaza in fata. Iar provocarile sunt din ce in ce mai grele, sfidand „traditiile”, ordinea stabilita si, deloc usor pentru Tevye, toate sunt prilejuite de casatoria a trei dintre fetele sale.
Prima lui dilema e legata de faptul ca el isi dorea pentru Tzeitel (ca si pentru celelalte fiice, de altfel) un sot scolit. Lazar e bogat, dar nu e scolit. Iar problema cea mare, care pune in discutie Traditia, este curajul fetei si a iubitului ei Motel (un croitor sarac) de a spune ca ei se iubesc si si-au facut un juramant. Iar Tevye afla toate astea dupa ce bea cu Lazar Wolf si cu toti ceilalti din sat pentru a sarbatori intelegerea, fiind pus intr-o situatie foarte dificila: sa se tina de cuvantul dat lui Lazar Wolf sau sa-si asculte fata care-l roaga sa o lase sa se casatoreasca cu Motel?
In cazul celei de-a doua fiice, lui Tevye nici macar nu i se mai cere consimtamantul: e anuntat direct ca cei doi s-au logodit! Ca si in primul caz, replica lui: „Unheard of, absurd, unthinkable!”.

Climaxul e atins de catre cea de-a treia ca transgreseaza frontiera de netrecut dintre iudaism si crestinism.

M-a cucerit modul in care Tevye discuta cu Jahve, apelul sau constant la the Good Book (careia ii atribuie vorbele sale de duh), umorul sau inteligent, modul in care incearca sa iasa din incurcaturi.

„Perchik: Bogatia e un blestem!

Tevye: Trasni-m-ar Dumnezeu cu un asa blestem! Si sa nu-mi mai revin!”
Totusi, lasand la o parte aspectul comic al filmului, ne este o propusa pentru dezbatere o tema deloc usoara: cine are dreptate? Tevye si Traditia (cea care tine lumea laolalta) sau Lumea, care se lasa prinsa in valtoarea evenimentelor (adica a Istoriei), cu progresul si blasfemiile sale implicite?

Si totusi, ce vrea sa transmita metafora Scripcarului de pe acoperis? Pai, ne spune Reb Tevye: viata oamenilor fara Traditie ar fi la ca un scripcar ce canta pe acoperisul unei case – o intreprindere deloc facila de a interpreta o partitura intr-un mediu deloc prielnic. Lumea din care au fost evacuate Traditiile poate parea (mai ales pentru noi, cei ce traim in postmodernism, cu globalizarea ce vrea sa uniformizeze cat mai mult) sublima. In fina insa, e posibil sa fie o mare prostie ce se poate prabusi zgomotos. Avem astfel o dilema de amploare: Traditia incremenita intr-un timp in care pare sa nu se intample niciodata nimic fata in fata cu Istoria, cu incertitudinea, neprevazutul, cu evanescenta rulajului sau ontologic, care are insa izul Neantului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s