Pascale


E vineri. Nu orice zi de vineri insa. E Vinerea Mare. Penultima zi din Saptamana Patimilor… In teorie, zilele din aceasta saptamana ar fi trebuit dedicate pregatirii credinciosilor pentru Inviere. Ar fi trebuit sa-si aminteasca de jertfa mantuitoare a lui Hristos si, macar in acest timp, sa se abtina de la a mai pacatui.

Plimbandu-ma in aceasta saptamana prin Capitala si inca vreo cateva orase din tara, n-am observat insa ca oamenii ar fi „altfel”. E primavara, e cald, asa ca multe tinere au trecut la etalarea nurilor. Nu de putine ori am auzit „masculi” exprimand foarte plastic admiratia pentru trupurile feminine ce le treceau prin fata ochilor si redau numai cateva: „Ce buna-i proasta!”, „Jane, ce-as fute-o p’asta!”, „Papusa, nu vii sa te invat niste figuri noi?”, „Aoleu, ce buze are! Fa, imi faci o muie?”. In trafic, claxoane si injuraturi ca intr-o zi obisnuita. Si, culmea!, soferii care erau cei mai nesimtiti erau cei mai dotati in cruci, matanii si icoane. Ca, deh, cu cat ai mai multe obiecte „sfinte”, cu atat poti sa fii mai marlan (Dumnezeu e contabil si daca zici de cinci ori „sugi pula”, de doua ori „‘tu-ti mortii ma-tii” si de trei ori „muie, ba!”, se compenseaza rapid cu doua cruci facute cu limba, trei iconite lipite pe torpedo, patru „Doamne, iarta-ma!” si un „Doamne-ajuta!”).

Nu stiu cum s-a intamplat ca anul acesta Pastele a cazut fix dupa ziua de 1 Mai. Afurisit dracul asta care a pus la grea incercare sufletele credinciosilor, oferind (in cardasie cu statul laic si dusman-prieten al sfintei biserici) zile libere plus vreme numai buna de mers la mare ori la munte. Iar tinerii, ca ei sunt cei mai expusi, au cazut multi in cursa si s-au dedat la o multime de spurcaciuni. Da’ nu-i nimic, ca intinarea cu cele nepotrivite postului nici n-apuca sa-si faca rapid efectul ca bisericile se vor umple de oameni brusc spasiti si doritori de iertare. E chiar misto sa iesi mort de beat din club vineri dimineata, sa mergi sa tragi un pui de somn, sa-ti revii cu o bere sau doua si apoi sa mergi sa te impartasesti. Ca sa nu mai zic ce senzatii interesante ai putea trai cand de la stat capra pentru un darlau necunoscut care te-a agatat intr-un club cand erai rupta-n gura de beata si cu care ti-ai tras-o in toate gaurile treci fix la mersul de-a busilea pe sub masa in biserica. Iar peste vreo doua-trei zile nu vei sti prea bine ce te-a impresionat mai tare: distractia sau lumina pe care-ai luat-o.

Azi in supermarketuri eram ca un extraterestru. Cautam o anume inghetata. N-am gasit in primul si m-am rezumat la un pachet de biscuiti pe care i l-am dat unui copil amarat care impingea carucioare afara. In al doilea imi sedea tare bine cu doua cutii cu inghetata la o coada de vreo zece metri printre oameni care aveau cosurile pline cu carne, bere la PET si vin (e clar ca Invierea si luarea luminii trebuie sarbatorite cat mai bine, atat de bine incat sa faci si o vizita la urgente). Se uitau cei din jur la mine care la un cazut din luna.

De vreo doua luni, in fiecare saptamana ma suna o tipa sa ma intrebe unde dirijez cele doua procente din impozitul pe profit. Cica e de la o fundatie. Cum imi place sa stiu pe cine ajut, am cautat sa vad ce-i cu fundatia aceea. Si am aflat cine o conduce. O femeie a carei avere se exprima cu vreo opt cifre. Nu zic ca ar face vreo prostie cu banii ce intra in conturile fundatiei, departe de mine un asa gand. Doar ca, daca doamna respectiva ar arunca o privire pe geamul de la biroul dumneai ar zari o amarata bolnava psihic care e trimisa in fiecare zi la cersit (intr-o zi, desi ploua torential, era tot acolo si lasul de mine n-a sunat la Politie). Doamna tine post. Doamna are biroul plin de icoane si candele aprinse. Dar intr-o dimineata nu putea sa intre intr-o parcare pentru ca un ins cu foarte mult „bun-simt” parcase fix cum nu trebuie. Iar dumneaei a coborat furioasa din masina, a venit pana la masina mea si m-a intrebat: „Stii a cui e masina asta, futu-l in gura sa-l fut!”. Asta imbracata in haine de la Misoni si cu ochelari de soare Prada la ochi, intr-o perfecta ilustrare a unei sublime vorbe de duh: „Sunt o doamna, ce pula mea!”

In fata bisericilor pe langa care am trecut azi erau… politisti! Ce dracu’ cauta Politia langa biserica in Vinerea Mare??? Pai cand te duci la biserica te duci cu chef de scandal? Si cand iesi de la impartasanie ai chef de smardoiala?

Nu (mai) sunt credincios. Nici nu stiu daca am fost vreodata. Dar uneori imi amintesc de semnificatia jertfei lui Hristos. De cum a trait El. De ce a spus. Si nu pot sa nu constat diferenta enorma intre angajamentul religios afisat ostentativ si trairea crestina, intre ce spune Dumnezeu si ce fac crestinii. Intre toleranta Lui si intoleranta celor care pretind a-L urma. Intre iubirea Lui si ura lor. Intre umilinta Lui si mandria lor. Intre bucuria Lui si tristetea lor. Parintele Scrima spunea intr-un interviu ca, pentru a fi din nou puternic, crestinismul trebuie sa se intoarca in catacombe.

Nu e nimic insa care sa atinga mai mult coarda sensibila a „credintei” mele decat Vecerniile lui Rachmaninov. Asa ca, pentru doritori de muzica buna, reflectie si introspectie:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s