Nedumerire


De ceva vreme, am ramas fara permis. Daca nu s-a inteles din prima, imi permit sa explic pe scurt ca, din pricina unui politist chitros care s-a trezit sa fie prezent la datorie fix atunci cand eu ma grabeam in trafic si care n-a vrut sa primeasca o preameritata spaga, sunt nevoit sa ma deplasez cu diverse mijloace de transport in comun sau, in caz de urgenta maxima, sa iau un sofer cu mine, al meu permis fiind pastrat cu sfintenie, ca un obiect de mare pret, de catre Politia Romana pret de 90 de zile, vreme suficienta, cred cei de acolo, ca un vitezoman ca mine sa reflecteze la pacatele sale rutiere, sa se caiasca si mai apoi sa se prezinte spasit pentru recuperarea documentului mult dorit.

Desi situatia in care ma aflu este colorata destul de maroniu, se intampla uneori sa apara momente care aduc in monocromia mentionata mai devreme niste pete roz, menite sa ma inveseleasca. Ei bine, urmeaza sa relatez un astfel de episod (ce cu siguranta nu este singular, oamenii avand obiceiul de a se imita unii pe altii, mai ales cand vine vorba despre idiotenii). Rog sa nu fiu banuit de misoginism si ferit de asemenea consideratii care maculeaza candoarea fiintei mele.

Bucuros ca am gasit la o librarie obscura din zona Banu Manta ultima carte a lui Plesu, cobor frumusel la metrou, urc in primul tren care vine si ma asez linistit pe un scaun pentru a incepe lectura. De la Gara de Nord pana la Eroilor totul decurge linistit, eu fiind afundat in citit atat de mult incat era cat pe ce sa uit sa cobor pentru a schimba magistrala. Imi amintesc la timp, execut rapid un salt de caprior si trec pe partea cealalta a statiei asteptand trenul catre Preciziei. Tren care soseste cu o precizie tipic romaneasca pe dos (adica nu intarzie, dar ajunge mai devreme decat era anuntat), iar eu ma bucur ca gasesc din nou loc liber, usor retras pentru a citi in voie.

Probabil ca paream tare singur si stingher, altfel nu-mi explic cum doua tinere domnisoare s-au decis sa se aseze fix langa mine desi erau muuulte scaune libere. De obicei reusesc sa apas butonul „intrare in lumea mea si ignorare totala a tot ce se intampla in jur”, numai ca, de data asta, functionarea acestuia mi-a dat serioase batai de cap si n-am mai reusit sa citesc nimic, nimic. Cum nu-i frumos din partea mea sa prelungesc suspansul, voi spune direct ca motivul pentru care n-am mai citit nimic a fost conversatia celor doua tinere, june la care ma uitasem cu coada ochiului inca de cand urcasera in speranta ca voi vedea fie un fundulet frumos asezat in jeansi, fie vreo pereche de sani rebeli, dornici sa se arate lumii din jur impingand de zor bluzele mulate. E drept ca ce vazusem nu ma impresionase (in traducere libera: juniorul spusese ceva de genul „sa nu cumva sa-ti dea prin capul cel de sus sa vrei sa-mi faci cunostinta cu ele ca promit sa te fac de ras cum nu te-a facut si nu te va face nimeni cat vei trai!”), dar tonul dialogului lor m-a facut atent.

Si am tras io rapid concluzia ca e vorba de una dintre ele care avea si ea pe unul. La inima. La suflet. Si, pentru ca si el trebuia sa o aiba undeva, el o avea… la pat. Intre ea si el se pare ca existase un schimb de natura usor comerciala: adica ceva de genul ea ii dadea lui atentie, el ii dadea ei sub coada.Toate bune si frumoase, numai ca tanarul avea preocupari de natura olfactiva si ginecologic-veterinara si mai baga nasul si alte alea din dotare si sub alte cozi, dorind sa verifice capacitatile reproductive si ale altor juninci. Or tanara noastra a gasit circumstante atenuante pentru curiozitatea asta stiintifica si a inteles nevoia primului experiment, l-a trecut cu vederea pe al doilea, s-a suparat foarte tare cand a avut loc si al treilea numai ca, la al patrulea (al patrulea aflat de ea!) i-a dat de inteles taurului comunal ca fie trece la monogamie, fie ea nu-i mai tolereaza preocuparile acestea. Iar dragul de el, drept dovada ca a apreciat ca ea e fata buna, intelegatoare si iertatoare, a procedat ca orice barbat care se respecta: a salutat in graba si s-a duuuuus. Partenera ei de dialog, fin psiholog, i-a dat un sfat de mare calitate, exprimat intr-o fraza lunga si alambicata, fraza pe care-mi permit s-o citez: „Fa, nu mai fi proasta! Da-l dreacu’ de bulangiu, asta nu te merita!” Dupa o scurta meditatie la profunzimea sfatului exprimat atat de bine de prietena ei, meditatie ce parea sa-i fi produs si ceva suferinta (ca altfel nu-mi explic cum de i-au curs cateva lacrimi si muci), duduia a tras aer adanc in piept, si-a sters usor rimelul si a rostit intelept concluzia: „Stii, fata, … ai dreptate: lasa ca nu il mai caut. O sa plang in pula mea pana mi-o trece. Da’ ai dreptate: asta nu ma merita!”

La asa rostire savanta, care acopera exhaustiv domeniul dezamagirilor in dragoste si remediile necesare, am ramas putin pe ganduri si am concluzionat ca pe tanara asta n-a meritat-o, n-o merita si n-o va merita in vecii vecilor (Amin!) vreun barbat. Ba mai mult, m-am simtit oleaca ingretosat de imaginea tanarului (dorindu-i sa fie lovit cu tesla fix in boase) cu care ea impartise asternutul si schimbase fluide. Nu de alta, da’ mie nu-mi intra in cap ce fel de barbat e ala care sa-si doreasca o femeie cu… penis. Si asta, treaca-mearga, da’ sa mai si planga in el?!

Anunțuri

4 comentarii la “Nedumerire

  1. Petre spune:

    Vulgaritatea manifesta a lexicului abordat de juna in cauza joaca rolul unei cortine ce incearca sa tainuiasca socant reala magnitudine a suferintei sale si profunzimea abisala a sentimentelor pe care le poarta frivolului sau iubit.

  2. ivanilici spune:

    Nea Petre, da-le-n p…isici pe astfel de june! Am socotit intotdeauna ca, pana si in suferinta, decenta trebuie sa ne caracterizeze.

  3. Petre spune:

    Deadea Ivan, in totalitate de-acord cu matale…(sper ca limbajul gongoric adoptat in comentariul anterior nu a umbrit total ironia), numai ca nu te poti pune cu amocul amorului…Mai ales in lipsa celor 7 anisori din batatura paterna.

  4. ivanilici spune:

    Nea Petre, daca fatuca o fi crescut intr-un mediu in care toti erau cu „preacinstita”-n gura la fiecare doua fraze, ce asteptari sa avem de la ea? Fii pe pace: stilul pretios, gongoric e perfect pentru o ironie in acest context.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s