2016 s-a dus… 2017?


Ce vreau anul acesta? Pai, muuuulte de tot. Sa le iau asa, pe puncte, nu neaparat in ordinea importantei:

sa citesc minim 50 de carti

sa merg la cel putin 5 concerte la Festivalul Enescu

sa incep cursuri de escalada (si sa fac minim 50 de ore cu instructor)

sa continuu sa exersez la pian (minim 30 minute/zi)

sa incep lectiile de canto

sa urc pe Continuă lectura

Pas cu pas…


Am trecut de vreun an – si nu-mi place sa ma gandesc la asta -, avand in vedere speranta de viata pentru barbatii din Romania, de prima jumatate a vietii. Nu-mi place nici macar s-o admit, desi, daca ma uit in oglinda sau in fotografii mai vechi, nu prea pare, iar cand privesc in jur, prind si mai mult curaj (un mix de gene bune, alimentatie cat de cat sanatoasa, sport si voie bune ma ajuta).

In urma cu patru-cinci ani am hotarat sa-mi fac cadou peste 80% din a doua parte a vietii, asa ca am inceput niste proiecte care sa ma ajute si care sa-mi si ofere aceasta libertate (le mentionez in ordine cronologica):

  • sa  invat sa joc tenis
  • sa invat sa cant la un anume instrument muzical
  • sa ma retrag din activitate pana la 40 de ani, sau chiar mai devreme, si sa calatoresc cat mai mult (aceasta insemnand sa lucrez cat mai mult si mai eficient – nu ca m-as fi spetit vreodata cu munca – astfel incat sa ma pot retrage linistit)

 

Prin ce se aseamana acestea trei? Toate tin de crestere, de progres inregistrat zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, desi uneori pare ca n-am facut nicio achizitie… Reusesc sa servesc? Degetele mele au dobandit agilitate? M-am apropiat cumva de retragere? Desi uneori raspunsul pare sa fie nesigur, daca privesc in perspectiva pot sa raspund din toata inima „DA!”.

Am inceput sa fiu mai intelept si sa privesc in perspectiva. Deh, e si asta o rasplata pentru experientele prin care am trecut si pentru inevitabila inaintare in varsta. Tot ceea ce fac mai pune cate o caramida la edificiul proiectelor mele, desi e greu sa o vad prin alte cateva mii… Din exterior e atat de simplu… Ne-am obisnuit sa ascultam si sa privim povesti de succes, succes care pare sa vina de nicaieri si sa fie instant. Dar povestile sunt magice pentru ca ele sunt viata comprimata – o succesiune de mici momente, unite tematic, ajungand intr-o criza care, in mod ideal, forteaza cresterea si rasplateste pe erou cu eliberarea. In povesti, piedicile si falsele victorii sunt parti ale bucuriei experientei pentru ca stim ele vor face rasplata finala mai Continuă lectura

Semne bune anul N-are!


A mai inceput un an si, contrar urarii traditionale, vedem rapid ca „semne bune anul… n-are”. Si cum ar putea sa aiba cand ni se arata, pentru a cata oara, ca suntem mult in spatele lumii civilizate si ca trebuie sa ni se explice iar si iar chestiuni, zic eu, elementare? Cum ar fi faptul ca fiintele care-s mai slabe decat noi nu sunt niste animalute dragute de care putem dispune dupa bunul plac, mai ales la adapostul securizant al unor texte din Scripturi amestecate cu intelepciunea populara („bataia e rupta din rai”) si scuza larg invocata ca nu mai poti rezista in anumite momente si atunci, cu dragoste, aplici „disciplina”.

Toata povestea asta cu familia Bodnariu (asupra careia imi e greu sa ma pronunt pentru ca nu stiu ce s-a intamplat acolo) a polarizat societatea noastra, societate renumita pentru cat e de progresista si preocupata de binele celor mai slabi (ca doar de aia aproape doua treimi dintre parintii romani recunosc ca-si bat copiii).

Personal, imi vine sa fac lobby pentru introducerea unor cursuri ce ar trebuie absolvite (da’ pe bune) inainte de a avea partener de viata sau copil. Si sa fie cu un soi de instructiuni clare, ca la electrocasnice: „a nu se … Continuă lectura

Am o problema…


Hei, tu! Da, da, tu! I have a problem… You have a problem… We have a problem!!! O stiu eu, dar o stii si tu… Sunt parte din ea… Esti parte din ea… Suntem ea… Si nu e noua, e veche, e plina de praf, si totusi cate-o adiere, cate-o briza se incapataneaza sa o tot curete si sa mi-o aduca iar si iar in fata ochilor pe care-i tin inchisi. Si iar o vad cu ochii insangerati, si iar o aud in linistea pe care-o vreau asurzitoare… Nu e doar dor, pierdere, despartire, absenta, lipsa, mahnire… E mai mult decat fiecare dintre ele, mai mult decat suma lor… Si oricat m-as gandi, si oricat as scrie, si oricat as vorbi, si oricat mi-as vorbi, si oricat ti-as vorbi, si oricat as striga, si oricat as rade sau oricat as plange sau as canta, oricat degetele ar aluneca peste clape… ei bine, cuvintele nu-s de-ajuns, sunetele tot nu acopera golul… Pot rosti la nesfarsit toate cuvintele din Continuă lectura

Cand simti ca viata nu mai are sens fara el/ea…


Nu, nu e despre atunci cand ai fost parasit(a). E despre moarte. A trecut aproape o luna de la moartea unuia dintre amicii mei, timp in care m-am tot gandit la el, la familia lui si la mine, ca observator oarecum neutru si destul de putin implicat, incapabil sa inteleaga pe deplin drama prin care cei cu adevarat apropiati trec. In toata aceasta perioada am putut fi atent la nuante pe care le-am scapat si m-am tot gandit la ce as putea face eu pentru familia lui. In fine, ceea ce urmeaza nu tine de concluzii savante, ci sunt doar ganduri despre moarte si cateva „strategii” pentru a trece prin aceasta experienta a pierderii definitive a cuiva drag.

Admitem cu totii ca suntem muritori. E o platitudine asta, nu vreun secret al lui Polichinelle. Aceasta realitate nu este una diafana, ci una trista, tragica, un destin la care suntem condamnati inca de la inceput: ne nastem cu o condamnare la moarte in buzunar. Ne traim insa linistiti vietile pana cand „aflam” subit ceea ce stiam deja. Intelegem brusc ca suntem muritori. Si totusi, stiam acest lucru, ne era cunoscuta aceasta realitate, doar ca nu eram constienti de ea. Nici moartea celor dragi nu ne invata ceva ce nu stiam: ca oamenii sunt Continuă lectura

Amintiri din copilarie…


Era vara. Torida. Umbla pe ulite imbracat intr-o haina lunga de in, incaltat in sandale, purtandu-si parul lung si barba neingrijite. Le vorbea oamenilor de toate: sa nu mai bea, sa nu-si mai altoiasca muierile, sa nu-si mai bata animalele si sa aiba grija de prunci. Dormea pe unde putea, iar dupa vreo cateva zile devenise deja cunoscut in tot satul. Femeile, mai miloase, veneau sa-i aduca mancare si sa mai asculte vorbele lui mustratoare, dar, in acelasi timp, mangaietoare pentru sufletele lor necajite.

– Proorocule – ca asa incepuse sa-i zica lumea -, uite, ti-am adus niste mancare ca poate te-o fi razbit foamea, zise tata Veta si-i intinse un cos in care era un sufertas cu ciorba, niste cartofi prajiti, o bucata de branza si una de mamaliga.

– Saru’ mana si bogdaproste! raspunse tanarul, lua cosul si ridica stergarul ce acoperea mancarea: un sufertas cu ciorba, niste cartofi prajiti, o bucata de branza si una de mamaliga. Cartofii astia sunt prajiti cu ulei sau cu untura?

– Cu untura, maica, cu untura, ca-s amarata si n-am bani de ulei, spuse tata Veta.

– Apai, sa-i iei de-aici. Ca Dumnezeu zice ca nu-i bine sa iei viata la animale. Hai, ia-i! Alelalte raman. Da’ lingura n-ai pus? A? Cauta in cos. Nu era. Nu-i nimic, bre, las’ ca beau ciorba.

– Ia-uite-al dreacu’! Face nazuri. Fa, da’ proaste mai sunteti! Ca-l invatati cu narav. Ia sa-l lasati sa vaza luna-n apa si p’orma mananca si bolovani. Ptiu! facu nea Vasile Francu si se indeparta bombanind. Continuă lectura

N-a vrut decat sa te iubeasca…


Nu. Nu doar ea e vinovata. Stiu ca iti vine greu sa accepti, mai ales acum, cand totul e inca proaspat in inima si mintea ta si iti vine sa urli de nervi si, poate, sa te razbuni si tu, asa cum a facut-o ea.

Nu. Nu doar ea e vinovata. Aminteste-ti de toate zilele in care i-ai spus „Da”, ea lasand totul balta pentru a veni sa te vada, dupa care nu i-ai mai raspuns la telefon sau ti-ai cerut scuze spunand ca a intervenit ceva, desi acel „ceva” putea fi lejer amanat. Sau toate razgandirile tale.

Nu. Nu doar ea e vinovata. Cand a venit la tine cu un trandafir in dinti, dupa ce te asteptase ore in sir, pentru ca tu ii spusesesi ca ai treburi de facut, iti amintesti ce a gasit in casa ta? Iti amintesti ochii ei din seara aceea? Continuă lectura

V-ati luat tara inapoi? :)) Think again!


Dupa alegerile prezidentiale din noiembrie, cand Klaus Iohannis a fost ales presedinte al Romaniei, unii au iesit in strada, altii au iesit pe retelele de socializare si au inceput sa strige diverse lozinci (nu, nu sunt fanul lui Ponta, absolut deloc nu sunt!), dintre care favoritele mele au fost: „Ghinion, ghinion, tara s-a trezit din somn!” si „Ne-am luat tara inapoi!”. Am ras atunci si m-am intrebat cat de orb sa fii sa nu vezi ca in spatele lui Iohannis se afla Vasile Blaga si multe alte personaje din gasca penala a PDL, ca sa nu mai vorbim si de cei din PNL. Am scris atunci si o spun si acum ca ura (pentru ca, in mare parte, asa s-a votat) nu creeaza nimic, ci doar distruge. S-a votat atunci din ura fata de PSD si pentru plecarea lui Victor Ponta, care a platit cu varf si indesat pentru aroganta si suficienta (a platit politic si urmeaza sa mai plateasca).

Daca v-as intreba insa pe cei care ati strigat atunci ca v-ati luat tara inapoi (presupun ca de la PSD ati luat-o inapoi, PSD-ul era dusmanul) daca ati mai striga la fel, cred ca ati raspunde cu jumatate de gura. Cred ca nu va e prea usor sa observati ce se intampla in ultima vreme pe scena politica romaneasca si cam cine e anchetat si arestat. V-ati luat tara inapoi de la PSD? Think again! Nu cumva trebuia sa o luati si de la PDL? Sau PNL? Sau PMP?

De ceva vreme incoace, imi e din ce in ce mai scarba de ce vad ca se intampla. Stiam de multe dintre „combinatiile” ce au aparut in presa, stiam cam ce se ascunde in spatele multora dintre cei care sunt acum in vizorul justitiei, stiu multe dintre mizeriile facute de oameni influenti, de afaceristi si tot felul de „combinatori”. Pe multi i-am Continuă lectura

Frica de intoleranta si esecul crestinismului


In vara anului trecut scriam un text despre ce ar trebui sa faca crestinismul pentru a redeveni autentic, sugerand, dupa cum spunea si parintele Scrima, reintoarcerea in catacombe. Evident, o reintoarcere figurata, pentru ca e greu de crezut ca acum, cel putin in lumea occidentala, care este campioana sustinerii libertatii de expresie (atat timp cat nu spui nimic despre evrei, homosexuali sau alte „categorii”), ar mai fi posibila repetarea istoriei. E greu de crezut, dar nu si imposibil de realizat (oamenii au foarte prostul obicei de a nu invata mai nimic din greselile trecutului).

Si, pentru ca in dialogurile purtate cu mine si cu alti interlocutori am tot ajuns la tema relevantei crestinismului in zilele noastre, la ce mai fac crestinii si la ce nu fac, revin acum cu cateva idei. Fac de la bun inceput cateva precizari:

– am fost educat intr-un spirit crestin, nu insa la modul habotnic

– imi e greu sa spun daca sunt sau nu credincios, mai degraba nu; sunt, oarecum, intre linii (nu intre a fi teist sau ateist – imi e oarecum imposibil sa nu cred ca exista Dumnezeu -, ci intre a asculta sau nu de ce spune Dumnezeu)

– dezavuez comportamentul celor care incearca sa combata tabara cealalta folosind argumente de tipul „om de paie”.

Vremea in care traim pretuieste enorm corectitudinea politica si pare sa puna un pret urias pe un slogan, cred eu, gaunos, anume „Nu-l deranja pe cel de langa tine!”. E, in fond, o diferenta uriasa intre a nu-l deranja pe langa tine (ceea ce impune o cenzura pornita din a te gandi la cum se simte celalalt, la valorile sale, iar teoria mintii, care se dezvolta in noi cam de pe la 5 ani, ne ajuta sa ne comportam asa. Posibil, totusi, sa deranjezi, dar sa faci un bine), a nu face altuia ceea ce tie nu iti place (cenzura ce are ca punct de pornire evaluarea lucrurilor care nu iti convin si evitarea infaptuirii lor in relatiile cu ceilalti si care poate crea probleme serioase pentru ca, poate, tu nu esti deranjat de anumite comportamente, dar altii sunt) si a face altora ceea ce ti-ar placea ca ei sa iti faca tie. A se observa ca, Continuă lectura

Final de an…


De cand ma stiu sunt un mare imprastiat, genul angrenat in multe chestiuni in paralel, care foarte rar are un plan, dar care se adapteaza foarte bine si repede pe parcurs, care nu se prea sperie de schimbari sau provocari, ci le ia ca pe niste oportunitati. Anul acesta imi propusesem urmatoarele:

– sa (re)citesc 100 de carti (nu de bucate!) – 20

– sa vad 200 de filme, dintre care cel putin 100 sa fie clasice – app. 80, dintre care doar vreo 20 clasice

– sa castig cel putin 3 contracte

– sa fac cel putin o iesire ca turist in afara tarii, cel mai probabil in Europa (insa nu mai fac tampenia sa plec 7 saptamani, ca la finalul anului trecut)

– sa invat limba italiana – nu m-am apucat de ea

– sa fac 10 zile de voluntariat – greu de zis, depinde cum evaluez asta, prefer sa spun ca nu am reusit

– sa castig 25 de meciuri de tenis, 10 la simplu si 15 la dublu (cu adversari care au mai multa experienta decat mine) – mi-am continuat antrenamentele si am stat cuminte Continuă lectura